Seria de patru dezbateri în materie de contencios administrativ aferentă anului 2025, care vine în continuarea seriei de două dezbateri din 2023 și a celor șase dezbateri din 2022 își propune să continue analiza unor teme de maxim interes în materia controlului legalității activității administrației publice.
Și în acest an, fiecare dezbatere va avea cel puțin un invitat principal, specialist de referință cu privire la subiectul concret al dezbaterii respective, astfel încât ideile ce se vor desprinde din discuții să fie cu adevărat utile și practice.
De asemenea, dezbaterile, chiar daca vor implica și teme cu rezonanță teoretică, vor fi canalizate spre aspectul practic al aplicării concrete a soluțiilor teoretice ce rezultă din discuții.
Mai concret, dimensiunea practică și pragmatică a dezbaterilor va predomina.
Moderator: Conf. univ. dr., av. Mircea Ursuța, Facultatea de Drept, Universitatea din Oradea