Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
75 views
Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Beiuş, motiv pentru care, conform dispoziţiilor art. 51 alin. (6) C. proc. pen.., va trimite dosarul acestei instanţe.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 566-568 C. proc. pen.. „(1) Măsura de siguranţă a obligării la tratament medical luată printr-o hotărâre definitivă se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv şi a copiei de pe raportul de expertiză medico-legală autorităţii de sănătate publică din judeţul pe teritoriul căruia locuieşte persoana faţă de care s-a luat această măsură. Autoritatea de sănătate publică va comunica de îndată persoanei faţă de care s-a luat măsura obligării la tratament medical unitatea sanitară la care urmează să efectueze tratamentul.
(2) Instanţa de executare comunică persoanei faţă de care s-a luat măsura obligării la tratament medical că este obligată să se prezinte de îndată la unitatea sanitară la care urmează să i se efectueze tratamentul, atrăgându-i-se atenţia că în caz de nerespectare a măsurii luate se va dispune internarea medicală.
Art. 567 C. proc. pen.
(1) Unitatea sanitară la care făptuitorul a fost repartizat pentru efectuarea tratamentului medical este obligată să comunice instanţei:
a) dacă persoana obligată la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul;
b) dacă persoana obligată la tratament se sustrage de la efectuarea tratamentului după prezentare;
c) dacă, din cauza înrăutăţirii stării de sănătate a persoanei faţă de care s-a luat măsura obligării la tratament medical, este necesară internarea medicală;
d) dacă, datorită ameliorării stării de sănătate a persoanei faţă de care s-a luat măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, efectuarea tratamentului medical nu se mai impune.
(2) În cazul când unitatea sanitară nu se află în circumscripţia instanţei care a dispus executarea, comunicarea prevăzută la alin. (1) lit. b) – d) se face judecătoriei în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară.
ART. 568 C. proc. pen.
(1) Primind comunicarea, instanţa de executare sau instanţa prevăzută la art. 567 alin. (2) analizează, în situaţiile prevăzute la art. 567 alin. (1) lit. a) şi b), dacă se impune menţinerea tratamentului medical sau dispunerea internării medicale. În cazul în care apreciază că se impune internarea medicală sau în situaţiile prevăzute la art. 567 alin. (1) lit. c) şi d) dispune efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la starea de sănătate a persoanei faţă de care este luată măsura de siguranţă”.
Înalta Curte, raportat la dispoziţiile de mai sus, precum şi la adresele nr. x/29.02.2024 şi nr. y/08.04.2024 ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, din care rezultă că intimata A. nu s-a prezentat la Centrul de Sănătate Mintală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, pentru prescrierea reţetei şi continuarea tratamentului psihiatric, constată existenţa împrejurării prevăzute de art. 567 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte notează că ar fi existat împrejurarea prevăzută de art. 567 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.. doar în situaţia în care intimata s-ar fi prezentat pentru efectuarea tratamentului, iar ulterior s-ar fi sustras, ceea ce, însă, nu este cazul în speţa de faţă.
Prin urmare, raportat la prevederile art. 567 alin. (2) din C. proc. pen.., care prevăd că, în cazul în care unitatea sanitară nu se află în circumscripţia instanţei care a dispus executarea, comunicarea prevăzută la alin. (1) lit. b) – d) se face judecătoriei în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară, Înalta Curte constată că, per a contrario, comunicarea prevăzută la alin. (1) lit. a) se face instanţei de executare, respectiv judecătoriei Beiuş.
Totodată, reţine că, potrivit dispoziţiilor 568 alin. (1) din C. proc. pen.., primind comunicarea, instanţa de executare analizează în situaţia prevăzută la art. 567 alin. (1) lit. a) dacă se impune menţinerea tratamentului medical sau dispunerea internării medicale.
Aşadar, faţă de cele reţinute anterior, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este instanţa de executare, respectiv Judecătoria Beiuş.
Pentru motivele mai sus arătate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Beiuş şi pe intimata A. în favoarea Judecătoriei Beiuş, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru petent, în sumă de 360 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Sursa informației: www.scj.ro.