Determinarea instanței competente material în litigiul privind obligarea angajatorului la încheierea contractului individual de muncă și repararea prejudiciilor rezultate din refuzul numirii într-o funcție de conducere

• C. muncii: art. 1
• C. muncii: art. 266
• C. muncii: art. 269 alin. (2)
• Legea nr. 554/2004: art. 10 alin. (1)
• Legea nr. 554/2004: art. 2 alin. (1) lit. c)
• NCPC: art. 133 pct. 2
• NCPC: art. 135 alin. (4)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a, la data de 24.04.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Fondul de Garantare a Asiguraților și Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat instanței:

4. Obligarea F.G.A. la acordarea către subsemnata a tuturor drepturilor patrimoniale corespunzătoare funcției de Director General Adjunct pentru întreaga perioadă 30.11.2018 – până la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză, estimate provizoriu la 2.500.000 RON, cu dobânda legală aferentă.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1721 din 26 martie 2024)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu obiectul dedus judecății și prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraților și Autoritatea de Supraveghere Financiară, obligarea pârâtei Fondul de Garantare a Asiguraților la încheierea contractului individual de muncă pentru funcția de director general al instituției și obligarea celei de-a doua pârâtei Autoritatea de Supraveghere Financiară la emiterea deciziei de numire în funcția de director general, la care se adaugă obligarea ambelor pârâte la repararea prejudiciului patrimonial/nepatrimonial cauzat prin refuzul de încheiere a contractului individual de muncă și de emitere a deciziei de numire în funcția de director general.

Reclamanta, salariată în cadrul Fondului de Garantare a Asiguraților, conform contractului individual de muncă aflat la dosar fond nr. x/2023, exercitând funcția de Director General Adjunct, s-a prezentat la concursul pentru ocuparea postului de Director General (contract de muncă pe durată nedeterminată, cu perioadă de probă conform legislației muncii) pe care l-a câștigat.

Prin hotărârea nr. 11/24.02.2022 a fost desemnată candidatul câștigător pe baza notei finale obținute în cadrul interviului Socio-profesional, respectiv 9,06, ca urmare a finalizării concursului pentru ocuparea postului de Director General.

Art. 2 al hotărârii stabilește că, se avizează și se supune spre aprobare Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară numirea doamnei A. în funcția de Director General al FGA, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată.

Întrucât nu a fost emisă decizia de numire în funcția de Director General și nu a fost încheiat nici contractul individual de muncă corespunzător noii funcții, reclamanta s-a adresat secției de litigii de muncă a tribunalului pentru a proceda la obligarea instituțiilor angajatoare la definitivarea situației privind raportul său de muncă.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

În speța de față, obiectul cererii de chemare în judecată se subsumează unui conflict privind raportul de muncă al reclamantei potrivit art. 266 din Legea nr. 53/2003, respectiv obligarea instituțiilor pârâte la încheierea contractului individual de muncă pentru funcția de director general al instituției, iar nu în raport de pretinsul act administrativ ce urmează a fi emis de o autoritate publică centrală pentru numirea pe postul de director general a reclamantei.

Faptul că Autoritatea de Supraveghere Financiară trebuie să emită un act de numire în postul pentru care reclamanta a concurat și l-a câștigat nu poate fi interpretat în sensul că decizia de numire în postul contractual reprezintă un act administrativ tipic/asimilat în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) sau alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și pe cale de consecință natura litigiului de față este una care vizează contenciosul administrativ, acesta producând efecte juridice în sfera raporturilor de muncă și nu în sfera dreptului administrativ .

Așadar, raportul juridic dedus judecății este unul guvernat de normele de dreptul muncii, iar competența materială va fi determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 1, art. 266 și ale art. 269 din Codul muncii.

Art. 266 din Codul muncii statuează că „jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”, iar potrivit art. 269 alin. (1), (2) din același cod:

(1) Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

În raport de aceste dispoziții, competența soluționării cauzei revine tribunalului, secția specializată în conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Sursa informației: www.scj.ro.