Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
135 views
Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată că Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în considerarea următoarelor argumente:
Conflictul negativ de competenţă poartă asupra cererii prin care reclamanta A. a solicitat, în procedura ordonanţei preşedinţiale, stabilirea provizorie a locuinţei minorei C. la domiciliul său, în Danemarca, precum şi suplinirea acordului pârâtului în sensul deplasării minorei în această ţară.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că după mai multe încercări eşuate de a convieţui cu minora împreună cu pârâtul, în municipiul Piteşti şi apoi în Germania, s-a mutat împreună cu fiica sa în Danemarca, în locuinţa părinţilor săi, în această ţară având un loc de muncă stabil.
Prin precizările depuse la 7 iunie 2024, la solicitarea primei instanţe învestite, reclamanta a învederat că, la data formulării cererii de chemare în judecată, locuia cu minora în Danemarca, iar pârâtul se afla la domiciliul său din România, respectiv în municipiul Piteşti. A menţionat, de asemenea, că părţile au locuit în România, de la naşterea minorei până în luna noiembrie a anului 2023, când s-au mutat împreună în Germania, până în luna decembrie a aceluiaşi an.
Prezentă la primul termen de judecată stabilit de Judecătoria Piteşti în vederea soluţionării cauzei, la 25 iunie 2024, reclamanta a învederat că, la această dată, minora se afla în România, iar la momentul introducerii cererii de chemare în judecată (3 iunie 2024), aceasta era în Danemarca.
Faţă de aceste precizări, în cauză, în prealabil, s-a decelat existenţa unui element de extraneitate, ce a implicat determinarea instanţei competente să judece cauza, indicarea regulilor de procedură aplicabile, precum şi precizarea normelor de drept incidente situaţiei juridice.
Prioritar aplicării acestor mecanisme, Judecătoria Piteşti a solicitat părţilor prezente la termenul de judecată din 25 iunie 2024, să precizeze dacă sunt de acord ca litigiul să fie soluţionat de instanţele din România. În acest sens, părţile au convenit asupra alegerii forului, optând în favoarea instanţelor naţionale, acordul lor în acest sens fiind consemnat în cuprinsul hotărârii primei instanţe învestite.
Înalta Curte constată că prin Regulamentul (UE) 2019/1111 al Consiliului din 25 iunie 2019 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti şi privind răpirea internaţională de copii, aplicabil de la 1 august 2022, au fost instituite norme privind competenţa în materie de divorţ, de separare de drept şi de anulare a căsătoriei, precum şi în ceea ce priveşte litigiile legate de răspunderea părintească cu un element internaţional.
Acest regulament acoperă „materia civilă”, care include procedurile judiciare civile, precum şi hotărârile rezultate în urma acestora, potrivit art. 10 alin. (1), instanţele dintr-un stat membru fiind competente în materia autorităţii părinteşti atunci când copilul are o legătură strânsă cu acest stat membru, în special datorită faptului că cel puţin unul dintre titularii răspunderii părinteşti îşi are reşedinţa obişnuită în respectivul stat membru, precum şi atunci când titularii răspunderii părinteşti au convenit în mod liber asupra competenţei, cel târziu la data sesizării instanţei sau au acceptat competenţa în mod expres, în cursul procedurii, acordul de alegere a forului fiind consemnat în actele instanţei, în conformitate cu dreptul şi procedurile naţionale (alin. (2).
Cum Regulamentul stabileşte competenţa generală a instanţelor, în privinţa competenţei materiale şi teritoriale sunt aplicabile normele de procedură din dreptul intern.
În sistemul C. proc. civ., normele de competenţă teritorială în materie de tutelă şi de familie, cărora cauza dedusă judecăţii li se circumscrie în raport de obiectul său (stabilire provizorie domiciliu minor), sunt reglementate la art. 114 C. proc. civ., conform căruia „(1) Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită”.
Normele legale enunţate instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.
Aceste prevederi legale nu pot fi aplicate în speţa pendinte, întrucât domiciliul minorei, în privinţa căreia părţile au solicitat instituirea măsurii provizorii de protecţie, nu se află în România, ci în Danemarca.
Potrivit dispoziţiilor art. 1072 C. proc. civ., „(1) Când instanţele române sunt competente potrivit dispoziţiilor cărţii de faţă, competenţa se determină conform regulilor din prezentul cod şi, după caz, a celor prevăzute în legi speciale. Dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanţa competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competenţă materială, la Judecătoria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, respectiv la Tribunalul Bucureşti”.
Aceste prevederi legale se aplică şi în situaţia în care competenţa generală a instanţei române este stabilită prin raportare la Regulamentul (UE) 2019/1111 al Consiliului din 25 iunie 2019, date fiind dispoziţiile art. 1065 C. proc. civ.
În aceste condiţii, având în vedere că instanţa competentă să judece cauza nu poate fi identificată potrivit criteriilor de la art. 114 C. proc. civ., iar cererea pendinte nu este accesorie unei acţiuni de divorţ, pentru a deveni aplicabile dispoziţiile art. 915 din acelaşi cod, Înalta Curte va da eficienţă dispoziţiilor art. 1072 alin. (2) C. proc. civ. şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Sursa informației: www.scj.ro.
