Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
51 views
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmboviţa – secţia I Civilă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Reclamanţii au învestit Tribunalul Dâmboviţa cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâţi fiind Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Potrivit dispoziţiilor art. 232 din Codul Muncii, procedura de soluţionare a conflictelor de muncă se stabileşte prin lege specială.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că la data introducerii cererii de chemare în judecată – 16 februarie 2023, legea specială care reglementa soluţionarea conflictelor colective şi individuale de muncă – Legea dialogului social nr. 62/2011 – era abrogată, fiind înlocuită de noua Lege a dialogului social nr. 367/2022, care a intrat în vigoare în data de 25.12.2022. Această nouă lege a dialogului social nu mai reglementează soluţionarea conflictelor individuale de muncă, stabilind exclusiv procedura de rezolvare a conflictelor colective de muncă.
Prin urmare, neexistând o lege specială în raport cu Codul Muncii care să reglementeze soluţionarea conflictelor individuale de muncă, rezultă că litigiile de muncă se soluţionează în baza prevederilor Codului Muncii (Titlul XII, Jurisdicţia muncii, art. 266 – art. 275) şi ale C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul Muncii, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 42/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 367/2022 privind dialogul social şi a Legii nr. 53/2003, văzând şi prevederile art. III alin. (2) din Ordonanţă: „cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul”.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., amintite de instanţele aflate în conflict, Înalta Curte reţine că aceste prevederi legale îşi găsesc aplicabilitatea atunci când cererea de chemare în judecată este formulată de un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier sau împotriva unui judecător/procuror/asistent judiciar/grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze litigiu ori la o instanţă inferioară acesteia cât şi atunci când cererea de chemare în judecată este formulată de instanţa de judecată sau împotriva instanţei de judecată competentă să soluţioneze litigiul ori când parte (reclamant sau pârât) este o instanţă inferioară acesteia.
Reclamanţii din prezenta cauza sunt foşti procurori, în prezent pensionari, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1)-(3) C. proc. civ.
Nici ipoteza de la art. 127 alin. (2)^1 C. proc. civ., conform căreia dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, nu este incidentă în cauză, deoarece calitatea de pârât o are Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, iar nu Tribunalul Dâmboviţa, pentru a fi în ipoteza reglementata de art. 127 alin. (2) raportat la art. 127 alin. (2)^1 C. proc. civ.
În aceste condiţii, devin incidente prevederile de drept comun, astfel încât tribunalul competent este tribunalul în a cărui circumscripţie reclamanţii îşi au domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul, potrivit art. 269 alin. (2) Codul Muncii.
În considerarea celor arătate, Înalta Curte constată că litigiul pendinte este de competenţa Tribunalului Dâmboviţa (instanţa iniţial învestită), instanţă în circumscripţia căreia se află locul de muncă al reclamanţilor, respectiv parchetul la care aceştia şi-au desfăşurat activitatea.
Pentru raţiunile înfăţişate, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa – secţia I Civilă.
Sursa informației: www.scj.ro.
