Determinarea instanței competente în litigiile de muncă având ca obiect drepturi salariale ale magistraților. Efectele organizării administrative asupra aplicabilității regulii de competență teritorială exclusivă

• C. muncii: art. 266-275
• C. muncii: art. 269 alin. (2)
• NCPC: art. 127 alin. (1)
• NCPC: art. 133 pct. 2
• NCPC: art. 135
• O.G. nr. 43/2002: art. 1 alin. (1)-(31)

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Alba – secția I Civilă, la data de 21.12.2022, sub nr. x/2022, reclamanții A., B., și C., au chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, solicitând obligarea pârâților la compensarea în bani a câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar/an, aferent perioadei în care au avut calitatea de procuror (A.: în perioada 01.01.1999 – zi, B.: în perioada 11.05.2011 – zi și C.: în perioada 05.07.2010 – zi) și la plata sumei aferente; obligarea pârâților la plata sumelor datorate cu aplicarea actualizării și a dobânzii legale penalizatoare începând cu data de la care dreptul era datorat și până la plata efectivă.

În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 79 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, art. 146, 147, 166 alin. (4) din 278 alin. (2) Codul muncii, H.G. nr. 250/1992, H.C.S.M. 325/2005.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 391 din 27 februarie 2024)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 Cod procedură civilă, ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș – secția Civilă, pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei îl reprezintă un litigiu de muncă privind solicitarea reclamanților de obligare a pârâților la compensarea în bani a câte 10 zile de concediu suplimentar/an, aferent perioadei în care au avut calitatea de procuror și la plata sumei datorate, cu aplicarea actualizării și a dobânzilor legale penalizatoare începând cu data la care dreptul era datorat și până la plata efectivă.

Se constată că reclamanții au calitatea de procurori în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, și nu în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu-Mureș, cum din eroare s-a reținut în conținutul sentinței civile nr. 1618 din 15 noiembrie 2023, pronunțate Tribunalul Mureș – secția Civilă, iar acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție.

Dreptul comun pentru soluționarea conflictelor de muncă este reglementat de dispozițiile art. 266-275 din Codul muncii și Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, în vigoare la data promovării acțiunii.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că „Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”, iar art. 216 din același act normativ stipulează că „Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ.”.

Referitor la prevederile art. 127 din C. proc. civ., invocate de instanțele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, aceste dispoziții legale reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații, respectiv când una dintre aceste persoane are legitimare procesuală activă, respectiv este reclamant și când are legitimare procesuală pasivă – este pârât.

Sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) din C. proc. civ. „se aplică în mod corespunzător” trebuie înțeleasă ca referindu-se la desfășurarea activității în cadrul unei unități de parchet ce funcționează pe lângă instanța arătată la art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1)-(31) din O.G. nr. 43/2002, Direcția Națională Anticorupție este o structură cu personalitate juridică, ce își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României prin procurori specializați în combaterea corupției, fiind înființată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și având sediul în municipiul București.

Prin urmare, organizarea Direcției Naționale Anticorupție în structură centrală și servicii teritoriale nu îngăduie concluzia că cele din urmă ar funcționa pe lângă alte instanțe decât Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că ipoteza avută în vedere la instituirea art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu își găsește aplicabilitatea în cauză, în care reclamanții au calitatea de procurori în cadrul unui serviciu teritorial.

De asemenea, Tribunalul Mureș nu figurează în cauză în calitate de pârât, pentru a fi atrasă incidența dispozițiilor art. 127 alin. (21) prin raportare la art. 127 alin. (2) din C. proc. civ.

Așa fiind, competența teritorială trebuie stabilită conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, în vigoare la data sesizării, și revine instanței de la domiciliul sau locul de muncă al reclamanților.

În considerarea celor arătate mai sus, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția Civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.