Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
59 views
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţe sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtelor la încadrarea salariaţilor, având calitatea de personal silvic, în condiţii speciale de muncă, încheierea actelor adiţionale la contractele individuale de muncă, în sensul modificării condiţiilor de muncă, respectiv la plata contribuţiei suplimentare de asigurări de sociale, pentru condiţiile speciale de muncă, formulată de Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, în numele unor membri de sindicat, angajaţi ai pârâtei.
Pentru a determina competenţa teritorială de soluţionare a conflictului de muncă pendinte, instanţa supremă va avea în vedere dispoziţiile legale specifice jurisdicţiei muncii, cele prevăzute de art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011 şi statuările din decizia nr. 1/2013 din 21 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii.
În concret, în pronunţarea regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol, printre care se numără şi dreptul de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora.
Organizaţiile sindicale au fost definite prin art. 1 lit. u) din Legea nr. 62/2011, ca fiind o denumire generică pentru sindicate, federaţii sau confederaţii sindicale.
Aricolul 269 alin. (2) din Codul muncii prevede că cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul. La data sesizării instanţei, erau în vigoare însă şi dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 conform cărora „Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.
Totodată, prin decizia dată în interesul legii nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justitie, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), referitor la calitatea procesuală activă a organizaţiilor sindicale în acţiuni promovate în numele membrilor de sindicat, precum şi a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) [fost 284 alin. (2)] din Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 118 din 01 martie 2013, s-a statuat că „instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant”.
Cum, în înţelesul Legii dialogului social nr. 62/2011, organizaţia sindicală este o denumire generică pentru sindicat, federaţie sindicală, confederaţie sindicală şi uniune sindicală teritorială, în condiţiile în care legiuitorul a recunoscut legitimare procesuală activă tuturor organizaţiilor sindicale, indiferent de denumire/formă de înfiinţare/asociere, interpretarea oferită prin decizia dată în recurs în interesul legii (nr. 1/2013) priveşte oricare organizaţie sindicală care introduce o acţiune în justiţie în numele şi pentru membrii unui sindicat şi care, astfel, dobândeşte calitatea de reclamant.
În plus, instanţa supremă subliniază că ceea ce prezintă relevanţă în stabilirea competenţei teritoriale în speţa de faţă, nu este sindicatul de care aparţin membrii în numele cărora s-a introdus o acţiune şi nici dacă organizaţia sindicală reclamantă are sau nu calitate procesuală activă în cauză, mai ales că problema determinării instanţei competente necesită o rezolvare cu prioritate faţă de problema calităţii procesuale active a reclamantului, ţinând cont de ordinea firească a soluţionării excepţiilor procesuale. Prin urmare, pentru determinarea instanţei competente teritorial să judece litigiul în primă instanţă, este necesar a se identifica organizaţia sindicală reclamantă care stă efectiv în proces, care a exercitat acţiunea în justiţie, iar nu organizaţia sindicală care ar fi trebuit să figureze în proces, în ipoteza în care reclamantul ar fi o organizaţie sindicală care nu ar avea calitate procesuală activă.
În sens similar a fost şi dezlegarea dată de instanţa supremă în decizia în interesul legii sus-amintită, interpretarea dată vizând însăşi calitatea de reclamant în care acţionează organizaţia sindicală, urmând ca, în stabilirea competenţei teritoriale, să se ţină cont de sediul respectivei organizaţii sindicale reclamante, indiferent că aceasta este un sindicat, federaţie sindicală, confederaţie sindicală sau uniune sindicală teritorială.
Prin urmare, având în vedere că, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, în vigoare la data sesizării instanţei, „cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul” şi constatând că reclamantul Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA are sediul în Bucureşti, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Sursa informației: www.scj.ro.
