Determinarea competenței teritoriale în conflictele individuale de muncă inițiate de subunități fără personalitate juridică. Efectele capacității procesuale și aplicarea normelor speciale

• Codul muncii: art. 266
• NCC: art. 227
• NCPC: art. 133 pct. 2
• NCPC: art. 135 alin. (1)
• NCPC: art. 56 alin. (2)
• NCPC: art. 97

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 28.02.2023, pe rolul Tribunalului Dolj – secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2023, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova a chemat în judecată pârâtul A., solicitând instanței să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 6.000 RON conform raportului de control nr. x/15.10.2021 al Curții de Conturi.

Dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii stabilesc o competență teritorială exclusivă ce nu poate fi înlăturată nici de alegerea reclamantului, nici de dreptul comun în materie de competență teritorială, conform principiului specialia generalibus derogant.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 394 din 27 februarie 2024)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Litigiul pendinte, având ca obiect cererea formulată de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova, în calitate de angajator, în contradictoriu cu persoana fizică pârâtă, are caracterul unui conflict individual de muncă, ce intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 266 din Codul muncii.

Pentru stabilirea competenței sunt relevante dispozițiile art. 269 din Codul muncii, forma în vigoare la data introducerii acțiunii, care la alin. (2) prevăd faptul că „cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul”.

Se reține faptul că, în ceea ce privește conflictul de competență ivit între Tribunalul Dolj și Tribunalul București, instanțele în conflict au apreciat diferit noțiunea de sediu al reclamantului.

Înalta Curte, constată că, cererea de chemare în judecată a fost formulată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova, în contradictoriu cu pârâtul A., angajat al reclamantei în cadrul Agenției de Control și Încasare Calafat din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova.

Conform art. 227 C. civ. „(1) Sediul persoanei juridice se stabilește potrivit actului de constituire sau statutului. (2) În funcție de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanțele sale teritoriale și punctele de lucru. Dispozițiile art. 97 sunt aplicabile în mod corespunzător”.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (2) din C. proc. civ.: „pot sta în judecată asociațiile, societățile sau entitățile fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii”.

Instanța supremă notează că, prin dispozițiile legale mai sus citate, legea de procedură civilă le conferă structurilor teritoriale legitimare procesuală activă, chiar neavând personalitate juridică, dar constituite potrivit legii, rațiunea legiuitorului fiind legată de drepturile și obligațiile persoanei juridice care se exercită prin intermediul sucursalei, reprezentanței teritoriale sau punctului de lucru, așa cum este cazul în litigiul pendinte.

În aceste condiții, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii cu cele ale art. 56 alin. (2) din C. proc. civ., rezultă că noțiunea de „sediu” la care fac referire dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, nu se referă numai la sediul principal al persoanei juridice, ci și la sediul secundar, cum este cel al unei subunități, ce are capacitate procesuală de folosință și de exercițiu.

În cazul unei interpretări per a contrario, în sensul că, deși reprezentanța teritorială are capacitate procesuală de folosință și exercițiu, acțiunea în care are calitatea de reclamantă se introduce tot la sediul persoanei juridice mamă, s-ar goli de conținut dispozițiile art. 56 alin. (2) din C. proc. civ. și ar fi încălcată însăși rațiunea pentru care legiuitorul a recunoscut capacitate procesuală entităților fără personalitate juridică.

În raport cu argumentele arătate, având în vedere că sediul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova se află pe raza teritorială a județului Dolj, revine Tribunalului Dolj competența teritorială de soluționare a cauzei, coroborat și cu faptul că în circumscripția acestei instanțe își are sediul subunitatea reclamantă la care a fost angajat pârâtul.

Stabilirea acestei competențe răspunde în egală măsură atât dezideratului unei bune administrări a justiției, cât și interesului pârâtului domiciliat în municipiul Craiova, județul Dolj, care, prin eliminarea impedimentului distanței geografice, își poate susține apărarea la o instanță cât mai apropiată de domiciliul său, fiind, astfel, create și premisele unui proces echitabil, în care dreptul la apărare să fie unul efectiv pentru ambele părți.

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Sursa informației: www.scj.ro.