Detenţiune pe viaţă. Contestație la executare respinsă ca nefondată (NCPP)

8 mart. 2019
Vizualizari: 535
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 358/2018

NCPP: art. 275 alin. (2), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b), art. 598 alin. (1) lit. c)

Prin Sentința penală nr. 306 din 24 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a I-a penală, a fost recunoscută sentința din 17 octombrie 2006 a Tribunalului pentru cauze penale din Viena, pronunțată în Dosarul nr. x Hv 206 b și a hotărârii din 27 martie 2007, emisă de Curtea de Apel din Viena, în Dosarul nr. x Bs 07 a, prin care contestatorul A. a fost condamnat la detențiunea pe viață.

Împotriva acestei hotărâri, persoana condamnată A. a formulat contestație la executare solicitând comutarea detențiunii pe viață, în 25 de ani închisoare, potrivit C. pen. român, pe lângă susținerea inițială de aplicare a unor dispoziții C. pen. austriac privind liberarea condiționată.

Prin sentința penală nr. 661 din 11 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de persoana condamnată A.

În prezenta cauză, condamnatul A. a formulat o nouă contestație la executare împotriva Sentinței penale nr. 306 din data de 24 noiembrie 2008 întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., „când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută”, respinsă ca inadmisibilă de către instanța de fond.

Raportat la dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte constată că hotărârea prin care s-a recunoscut condamnarea la detențiunea pe viață este definitivă, condamnatul aflându-se în executarea acesteia, astfel că cererea de reconversie a pedepsei nu poate fi analizată în calea de atac a contestației la executare.

Totodată, Înalta Curte constată că instanța națională a realizat în mod legal corespondența dintre fapta pentru care condamnatul A. a primit pedeapsa în Austria și cea pe care legea penală română aplicabilă o prevede.

Din acest punct de vedere, se reține că pedeapsa cu detențiunea pe viață aplicată condamnatului potrivit legislației austriece se înscrie în limitele legale prevăzute de legislația română, așa încât nu era necesară realizarea unei conversii a pedepselor.

Se reține, de asemenea, că aspectele invocate de contestatorul A. au fost analizate prin Sentința penală nr. 661 din 11 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, intrând în puterea lucrului judecat, așa încât în mod corect, contestația la executare împotriva Sentinței penale nr. 306 din 24 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a I-a penală, a fost respinsă ca inadmisibilă.

Față de cele menționate, Înalta Curte constată că cererea de contestație formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 15/F din data de 02 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, este nefondată, urmând ca în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respinsă.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat contestatorul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Detențiune pe viață. Contestație la executare respinsă ca nefondată (NCPP) was last modified: martie 5th, 2019 by Redacția ProLege
Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.