Despre stabilitatea legislativă, acum și mereu

1 mart. 2023
Articol UJ Premium
Vizualizari: 680
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Legea, spunea Plutarh cu aproape două mii de ani în urmă, și o făcea atât de frumos încât nu ne putem abține să vă aducem aminte, de câte ori avem prilejul, dragii noștri cititori, este regina tuturor muritorilor și nemuritorilor. Ea împodobește un neam așa cum coroana împodobește capetele împărătești. De aceea, trebuie să fie cât mai aptă să dea demnitate, să reziste în timp, fără să împiedice evoluția acelui neam. Să aibă, în egală măsură, o stabilitate, dar și o flexibilitate, care să-i permită să producă efecte juridice în niște realități care nu rămân „anchilozate”, fără a se întoarce, de fiecare dată, pe banca legiuitorului, care să-i mai taie ori adauge vreun semn de punctuație, o fracțiune sau mai multe. Sau, și mai grav, să o modifice atât de mult, încât mai-mai să nu o recunoști când iese de la „laboratorul” forului legiuitor. Ca o femeie când iese de la medicul estetician sau de la un salon de înfrumusețare performant. Era și un banc, cu o doamnă mai matură căreia Moartea îi promisese s-o mai lase să mai adăste pe pământ și care, după câteva zile, când a fost totuși luată, a întrebat de ce Moartea nu și-a ținut promisiunea? Iar Moartea a răspuns că nu a recunoscut-o pe femeie când aceasta din urmă a ieșit de la centrul de estetică. Cam așa se întâmplă și cu legile în general și, în particular, cu cele din țara noastră.

Ne amintim de fosta Lege nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pe care în anul 2003 a „furat-o” o „surată” de-a ei mai aprigă, Legea nr. 161/2003, rămasă în memoria colectivă sub numele de legea anticorupție, și atât a „frământat-o”, a „împodobit-o” cu „straie” noi, care nici nu erau toate românești, de aceea „nu-i veneau” toate bine, încât atunci când „a ieșit din nou în lume”, mai-mai să nu o recunoaștem.

Ce vrem să vă spunem, dragii noștri, este că legiferarea este problemă încărcată de responsabilitate. Legiferarea nu este o modă. Nu putem să gândim și să acționăm cu și despre ea ca și când acum este la modă ceva, facem și noi la fel, apoi aruncăm la debara și croim altceva și tot așa. Istoria unui popor nu are debarale. Sau nu ar trebui să aibă deloc sau prea multe. Istoria unui neam are lăzi de zestre. Și aici trebuie păstrate nestematele de „straie” ale identității sale, pe care le-a purtat de-a lungul timpului și care i-au împodobit, frumos și demn, făptura.

Să ne gândim la Marea Britanie, un stat care se conduce și acum după legi adoptate cu secole în urmă. Nu, nu vă speriați, realizăm că este vorba despre țări diferite, despre culturi diferite, despre popoare diferite, în cazul de față, un fost imperiu și încă actual, deși nu se mai cheamă astfel. Ceea ce dorim să scoatem în evidență este cerbicia cu care acest popor, cu toată alcătuirea sa care-l relevă a fi o unitate în diversitate,  ține la tradițiile lui, la istoria lui, la ceea ce l-a ajutat să reziste în timp, într-o istorie încărcată de provocări.

În mod paradoxal, privirea ni se îndreaptă către alții atunci când este vorba despre a ne motiva unele din decizii, însă nu întotdeauna când este să ne inspire ceva care „face bine” așteptărilor și nevoilor din interiorul granițelor țării. Am preluat mimetic modele, pentru că am considerat că așa „dă bine” sau ne ajută în procesul de integrare și apoi acomodare în Uniunea Europeană, fără să ne dovedim în stare să ducem până la capăt acel „model”.

Un stat și popor, dragii mei, nu sunt o scenă pe care defilează „modele”, care mai de care mai „suple”, mai atrăgătoare, mai apte să treacă granițele și să se adapteze oriunde pe „piața ” muncii sau a „business”-ului, ca să folosim acest barbarism din ce în ce mai prezent în limbajul cotidian, făcând câte compromisuri le impun alții. Un stat trebuie să se prezinte ca un templu, în care cei se află au o orânduire înțeleaptă în care sunt guvernați cum trebuie să fie și au nevoie și se află un norod, care nu este nerod sau nărod, cum se spune în zeflemea, ci este demn și vrednic  de deciziile și acțiunile care dau vieții sale sens și  rost.

Credem noi că aici se află explicația faptului că Uniunea Europeană, în care ne aflăm de un deceniu și jumătate, a fost concepută, astfel cum rezultă din tratatele sale constitutive, ca o unitate în diversitate, expresie pe care am mai folosit-o mai sus când ne-am referit la popoarele din Commonwealth, care înseamnă, de fapt, o comunitate a națiunilor.

Am dat exemplul cu modificările aduse în 2003 fostei legi privind  statutul funcționarilor publici pentru că ele acoperă ambele aspecte negative pe care le-am evocat anterior. Avem în vedere atât modificarea completă, de nerecunoscut, a unei legi, cât și copierea de modele, iar în această ipoteză ne referim la prefecți și subprefecți, un model eșuat pentru România, preluat din Franța, unde are tradiție de secole. La noi a supraviețuit din 2005 până în 2021, într-un fel atipic, care nu avea decât o legătură formală cu „originalul”, iar până la urmă a „sucombat”. Da, și în Franța prefecții și subprefecții sunt apolitici, dar la ei treaba aceasta este „pe bune”, cum spune poporul, nu de „fațadă” sau „poleială”. Da, și în Franța înalții funcționari publici se află sub influența „brațului lung” al  politicului, dar la noi s-au aflat sub „gheara” acestuia. Da, și la francezi prefecții și subprefecții mai sunt mutați dintr-un departament în altul, sau dintr-o regiune în alta, dar aceasta este excepția, întemeiată pe cauze obiective. La noi „mutarea” se petrecea cu regularitate, de câte ori se schimba guvernarea. Astfel că revenirea, în 2021, la prefectul politic a fost pentru conștiințele oneste din lumea dreptului, ca și pentru cele din viața publică, o ușurare.

Încheiem exemplificarea cu transformările care s-au petrecut la începutul acestui an școlar în învățământ. Unde înțelegem că nu mai sunt trimestre sau semestre, ci sunt module. Unde nu mai sunt teze, ci sunt alte forme de verificare, care nu am reținut cum se numesc. Unde dascălii nu au voie să adreseze nici cea mai mică mustrare elevului, de teamă să nu suporte cine știe ce consecințe, inclusiv de cele din categoria politically correct.

Răspunderea, care este cea mai sensibilă instituție juridică, pentru că afectează valori fundamentale precum libertatea, demnitatea, viața, în ultimă instanță, nu poate să intervină după „curente” sau „modele”, mai mult sau mai puțin universale. Și în dreptul public se întâmplă astfel. Titulari de funcții și demnități importante în state sau în organizații deasupra lor sau aspiranți la astfel de funcții sunt „înfierați” pentru că îndrăznesc să afirme sau să susțină instituții și valori cu caracter public care fac parte din patrimoniul ancestral, cum ar fi familia și iubirea, în sensul lor tradițional, respectul față de profesori, de părinți, de școală, de om, în general.

Încheiem prin a spune că stabilitatea normativă înnobilează un stat. Ea nu trebuie să reprezinte un scop în sine, ci un mijloc prin care se conservă elementele identitare ale unei națiuni, dar, îndrăznim să spunem, ale tuturor națiunilor. Care, împreună, trebuie să meargă mai departe, cu toate deosebirile care le caracterizează pe fiecare. De care este nevoie cu atât mai mult cu cât la nivel regional și global se petrec fapte și întâmplări care le  agresează, punându-le la mare încercare. Dreptul nu scapă nici el de „malaxorul” schimbărilor. Am semnalat deja câteva dintre ele.

În sistemul de normativitate juridică, dreptul administrativ este dreptul cetății, cum îl numea regretatul nostru profesor Antonie Iorgovan. Dar el este în același timp și al cetățenilor. Iar cetățenii au nevoie de echilibru, în general și de un echilibru între stabilitate și adaptabilitate, în particular. De aceea, credem că regulile după care se ocârmuiește activitatea autorităților publice, a administrației, sunt foarte importante și am militat întreaga noastră existență pentru calitatea lor, pentru forma, dar și spiritul pe care îl conțin și care trebuie să slujească interesul public.

Despre stabilitatea legislativă, acum și mereu was last modified: februarie 28th, 2023 by Verginia Vedinaș

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Verginia Vedinaș

Verginia Vedinaș

Este doctor Honoris Causa Universitatea „Danubius”, Galaţi, membru al Curţii de Conturi a României, prof. univ. dr. la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, redactor-şef adjunct al Revistei de drept public a Institutului de Ştiinţe Administrative „Paul Negulescu”.
A mai scris: