Despre răspunderea contractuală în cazul contractelor consensuale. Probleme întâlnite în practică

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Mai întâi de toate, considerăm că trebuie să analizăm instituția contractelor, mai precis forma contractelor și efectele pe care acestea le produc.

Conform Codului Civil, contractul este acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic. După criteriul formei, contractele se împart în două categorii:

1. Consensuale (când se formează prin simplul acord de voință)

2. Solemne (când validitatea lor este supusă îndeplinirii unor formalități).

Regula este că, în general, contractele se încheie prin simplul acord de voință, când nu este cerută o anume formalitate de către legiuitor, iar excepția este reprezentată de contractele care trebuie să respecte o anumită formă, de regulă forma scrisă, autentică, pentru a putea produce efectele juridice urmărite de către părți la încheierea acestora.

Pornind de la unele aspecte sesizate în practică, problematica pe care ne-am propus a o analiza este centrată în jurul noțiunii de contract consensual. Deși, aparent, consensualismul nu generează păreri divergente, aceste litigii comportă discuții în practică. Însă, după părerea noastră, modul în care aceste litigii urmează a se finaliza depinde de înțelegerea și/sau răspunsul la următoarele întrebări:

1. Ce înseamnă contractul consensual?

2. Cum se poate proba acest contract?

3. De câte instrumente juridice dispun pentru a proba acest contract?

Astfel, problematica contractelor consensuale, pentru care forma scrisă nu este necesară (poate doar ad probationem, în funcție de voința părților), gravitează în jurul întrebării „Este posibilă angajarea răspunderii contractuale atunci când una dintre părți s-a angajat în executarea unui contract printr-un simplu acord verbal sau printr-un comportament care, potrivit uzanțelor, nu lasă nicio îndoială asupra intenției de a produce efectele juridice corespunzătoare?”

Răspunsul este afirmativ, fiind susținut și de către practica instanțelor de judecată.

Cu titlu exemplificativ, Judecătoria Iași a reținut prin Sentința Civilă nr. 4811/2022 următoarele:

„Din interpretarea dispozițiilor Codului civil, rezultă faptul că un contract este acel acord de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic, acesta fiind perfect valabil chiar dacă nu îmbracă forma scrisă. Potrivit art. 1178 și art. 1182 C. civ., contractul se încheie când părțile au convenit asupra lucrului și prețului, prin simplul acord de voință al părților, dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă.

Arată instanța faptul că, deși reclamantul nu a făcut dovada încheierii unui contract de prestări servicii între părți în sensul de instrumentum, dispozițiile art. 1240 alin. 1 Cod civil prevăd că voința de a contracta poate fi exprimată verbal sau în scris, motiv pentru care forma scrisă nu este necesară pentru valabilitatea convenției dintre părți. În baza schimburilor de mesaje dintre reclamant și pârât, a extraselor de cont și dovezilor de plată, existente la dosar, instanța reține că suma de 1600 lei a fost achitată de reclamant, fiind restituită suma de 500 lei. În drept, potrivit art. 1270 din Codul civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Dispozițiile legale menționate reglementează principiul forței obligatorii a actului juridic, ce se impune părților contractante. Convenția părților este obligatorie, are putere de lege între contractanți și trebuie respectată ca atare, cu privire la toate obligațiile asumate, cu atât mai mult cu cât pârâta a încasat sumele de bani pretinse pentru executarea prestației asumată prin contractul de vânzare – cumpărare”.

Observăm că încheierea unui contract printr-un simplu acord de voințe, fără a fi nevoie de forma scrisă în sensul de instrumentum, se poate proba prin coroborarea cu alte înscrisuri, cel mai des exemplu întâlnit în practică fiind facturile.

Ce se întâmplă, însă, când nu există facturi care să probeze asumarea obligației de a executa un contract? Judecătoria Strehaia, prin Sentința Civilă nr. 435/2022 reține că:

„În ceea ce privește obligarea pârâtei … la restituirea sumei de 10.000 lei cash dați numitului … pe data de 05.07.2020 pentru achiziționarea scândurii și a altor materiale pentru atelier, instanța reține că această solicitare este întemeiată, reclamanta făcând proba cu martorul Lencanu … că l-a împrumutat pe … cu această sumă. Astfel, martorul Lencanu … a afirmat că a fost de față când reclamanta i-a înmânat lui … suma de 10000 lei, în hârtii de 500 de lei. Acest lucru s-ar fi întâmplat la gospodăria lui … din …, martorul necunoscând cu exactitate data. Martorul susține că defunctul ar fi afirmat cu acea ocazie că îi va da banii înapoi când va trage mierea. Nu știe dacă defunctul a tras mierea sau dacă i-a restituit respectiva suma reclamantei. Instanța va aprecia ca sinceră declarația acestui martor și va reține în baza acestei declarații, că suma de 10000 i-a fost dată de reclamantă defunctului cu titlu de împrumut, acesta asumându-și obligația de a îi restitui reclamantei banii la o dată ulterioară”.

Reținem că dovedirea încheierii unui contract consensual se poate face atât prin înscrisuri, cât și prin proba cu martori (în anumite condiții). Cum anume mai putem dovedi încheierea unui astfel de contract?

Judecătoria Sibiu, prin Sentința Civilă nr. 1633/2021 stabilește că:

„În ceea ce privește contractul încheiat de reclamantă cu pârâtul, instanța reține că acesta este unul de prestări servicii, iar unul dintre elementele esențiale ale acestuia este prețul, acesta necesitând a fi determinat sau determinabil. Instanța reține că din înscrisurile depuse la dosar, respectiv nota de constatare a avariilor (f.132), autorizația de reparații … (f.123), rezultă care sunt avariile pe care autovehiculul pârâtului le-a suferit și care au necesitat a fi reparate.

Mai mult, din răspunsul pârâtului la interogatoriu (filele 80-83), rezultă că acesta a solicitat reprezentanților societății reclamante să efectueze toate reparațiile necesare pentru buna funcționare a autovehiculului. Împrejurarea că părțile nu au stabilit un preț concret al serviciilor ce urmau a fi prestate de reclamantă nu echivalează cu lipsa elementului esențial al contractului de prestări servicii, respectiv prețul, pârâtul prin atitudinea sa manifestând acceptul de a achita prețul practicat de societatea reclamantă pentru prestarea serviciilor solicitate. Prin urmare, instanța apreciază că prețul reparațiilor a fost determinabil la momentul la care pârâtul a completat și semnat cererea de despăgubire, precum și atunci când a contractat verbal cu reclamanta ca societatea să îi repare autovehiculul avariat.

În privința executării contractului de către reclamantă, instanța reține că pârâtul, prin răspunsul la interogatoriu (f.80-83), a recunoscut faptul că toate reparațiile efectuate erau necesare, că nu are nici o obiecție cu privire la calitatea reparațiilor efectuate (răspuns la întrebările 13,14). Din răspunsurile pârâtului la interogatoriu mai rezultă că acesta a semnat în alb cererea de despăgubire, bazându-se pe faptul că asigurătorul va plăti în integralitate costurile reparației (răspunsuri întrebările 10,11).

Așadar, se reține că reclamanta și-a executat obligația contractuală, reparând mașina pârâtului, neexistând nicio probă care să convingă instanța că serviciile prestate nu au fost conforme, ori costul acestora nu a fost rezonabil în raport cu avariile constatate de agentul de poliție, serviciile prestate de reclamantă, calitatea acestora, precum și marca/modelul autovehiculului avariat. Instanța reține că asigurătorul … SA a achitat reclamantei suma de 6.335,86 lei (f.122), rămânând de achitat un rest de 6.071,53 lei. Raportul contractual existent între reclamantă și pârât privind plata contravalorii serviciilor prestate nu este influențat de împrejurarea că asiguratorul a refuzat achitarea în întregime a despăgubirii solicitate de pârât. Faptul că societatea reclamantă i-a facilitat pârâtului obținerea de despăgubiri de la asigurător, nu o face responsabilă pentru neacoperirea întregii sume solicitate, cu titlu de despăgubire pentru avariile suferite. Pentru aceste motive, instanța va admite primul capăt de cerere și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 6.071,53 lei, reprezentând debit neachitat aferent facturii nr.176 din 28.09.2016”.

Așadar, conchidem că probarea contractului consensual se poate face având la îndemână o varietate de instrumente juridice, nefiind necesar a exista un contract încheiat sub forma unui înscris sub semnătură privată. Mai mult, așa cum am arătat anterior, este suficient a exista chiar o practică statornicită între părți sau comportament care, potrivit uzanțelor, nu lasă nicio îndoială asupra intenției părților de a se obliga, respectiv de a urmări producerea unor efecte juridice.