Despre provocările unui al doilea mandat la conducerea INM, despre viitorul examenului la INM și despre poziționarea Institutului în interiorul învățământului juridic superior

Nicolae Cîrstea: Bună ziua. Doamnelor și domnilor, suntem la INM împreună cu dna director Cristina Rotaru. Bine vă regăsim, dna director!

Cristina Rotaru: Mulțumesc mult pentru vizită.

Nicolae Cîrstea: Un interviu pe care ni l-am propus mai demult, legat de un al doilea mandat pe care-l aveți la conducerea Institutului. Aș vrea să vă întreb, înainte de al doilea mandat, despre primul: cum s-a încheiat primul mandat al dumneavoastră, care ar fi realizările pe care le-ați avut în acest mandat și, de ce nu, provocările la care ați făcut față.

Cristina Rotaru: În primul rând, cred că am avut de depășit niște provocări ce țin de această funcție. Atunci când am venit aici, eram de mai bine de 20 de ani judecător. Am activat totdeauna în materie penală și, poate, în Penal mai mult decât în Civil, avem o anumită sobrietate, o anumită reținere în relaționarea cu alte persoane. Când am venit aici, am conștientizat că acesta ar fi un lucru nu foarte în regulă pentru o astfel de funcție.

Nicolae Cîrstea: În, practic, o poziție administrativă, în care trebuie gestionate lucruri, trebuie gestionate echipe, trebuie asigurat un învățământ de calitate…

Cristina Rotaru: Nu e vorba aici doar de o poziție administrativă, pentru că, practic, INM este o instituție foarte importantă, nu doar în sistemul judiciar; este o instituție unică în România și, ca atare, nu trebuie să relaționezi doar cu colegii din sistem. Trebuie să fii un om deschis, să interacționezi în primul rând cu cei din lumea juridică și cu reprezentanții altor instituții ale statului. Și mi-aș fi dorit să fiu o persoană mult mai veselă, mai deschisă, mai adaptată, din punct de vedere formal, unei asemenea provocări. Cred că lumea a înțeles că nu e o problemă, nu sunt o persoană nici închisă, nici rigidă, dar am o anumită sobrietate, pe care nu o depășești de la o zi la alta.

Nicolae Cîrstea: Cât timp v-a luat să vă adaptați acestei provocări profesionale? Mai mult de șase luni?

Cristina Rotaru: Nu prea înțeleg ce ar însemna ,,adaptare”. M-am adaptat încă înainte de a veni aici. Am încercat să iau lucrurile din mers, numirea nu s-a făcut din ziua imediat următoare după interviu, aveam niște hotărâri de terminat la Înalta Curte și, ca atare, am avut vreo trei săptămâni de răgaz în care, atunci când terminam lucrurile la Înalta Curte treceam aici, vedeam care sunt problemele… Institutul chiar avea probleme în perioada aceea, în sensul că trebuiau să înceapă niște proiecte cu fonduri europene, erau niște provocări pe care institutul nu le avusese până atunci și, ca atare, erau decizii importante de luat. În primul rând trebuia să analizăm dacă Institutul, cu personalul, cu dezvoltarea din acel moment, era capabil să implementeze astfel de programe. Am decis că da, că pentru dezvoltarea în viitor este important să facem acest pas, pentru că resursele bugetare sunt de la an la an mai sărace și, ca atare, era bine să ne asumăm o asemenea răspundere, responsabilitate. Am consultat oamenii din Institut, mi-au dat OK-ul și… ne-am pus pe treabă, au devenit lucrurile și mai certe, și mai aplicate, atunci când au fost numiți și cei doi directori adjuncți de astăzi, pentru că, practic, am început toți un proiect comun. S-a întâmplat să fim și extraordinar de compatibili, nu doar că suntem compatibili ca persoane – ne înțelegem foarte bine, colaborăm, discutăm orice, și chiar dacă n-avem mereu aceleași opinii…

Nicolae Cîrstea: Pentru asta e importantă echipa, până la urmă.

Cristina Rotaru: cred eu că luăm, până la urmă, cele mai bune decizii, dar venim și din sfere diferite ale sistemului judiciar, eu cu experiența din instanță, Irina Cambrea cu experiența de la Agentul guvernamental pentru CEDO – deci o instituție oarecum cu conexiuni în sistemul judiciar, dar care nu este parte componentă a sistemului judiciar, și Viorel Badea, cu experiența din parchet. Acesta a reprezentat un lucru extraordinar, pentru că fiecare având expertiză într-o zonă diferită, ne-am completat foarte bine. Și planurile de învățământ pe care le-am făcut, și ideile pentru dezvoltarea de la Formare continuă, au fost un cumul de experiențe pe care le-am pus laolaltă și care au reușit să creioneze ceea ce am realizat în acest prim mandat.

Nicolae Cîrstea: Care ar fi reperele primilor trei ani la INM?

Cristina Rotaru: Adică ce am încercat noi să facem la INM? În primul rând, miza mea, atenția deosebită a fost direcționată către formarea inițială, pentru că oamenii mi se par cea mai importantă resursă pentru sistemul judiciar. Și de felul cum îi crești depinde, mai târziu, soarta justiției și, până la urmă, – nu vreau să spun cuvinte mari – dar eu cred că și soarta României depinde mult de modul în care a evoluat în ultima vreme sistemul judiciar.

Nicolae Cîrstea: S-au schimbat multe lucruri în primul dumneavoastră mandat, din acest punct de vedere, al formării inițiale?

Cristina Rotaru: Am schimbat în întregime programele de învățământ, modul cum se susțin activitățile în INM.  Acum… ar fi, poate, potrivit, să-i întrebați și pe auditorii noștri dacă au aceeași părere,  dar noi am vrut să dăm mai multă libertate auditorilor, mai mult timp liber. De aceea am făcut un orar care începe în fiecare dimineață la 8 și se termină la ora 2 – nu avem mai mult de șase ore pe zi –, tocmai ca să le dăm posibilitatea să aibă și timp liber  în care să se poată  bucura de viață, că, până la urmă, în sistem nu ne dorim roboți care să știe foarte mult drept, dar să nu aibă contact cu realitatea și să nu știe ce să facă atunci când se confruntă cu problemele reale din dosar. Pe auditori nu-i pregătim pentru o viață de teoreticieni în materia dreptului. Ca atare, vrem ca ei să fie ancorați foarte mult în realitate. Și de aceea, prima zi la Institut, în fiecare an când începe o nouă generație, vine la pachet și cu sfatul – îl respectă cine îl găsește bun – de a profita de acești ani. În primul rând pentru că sunt ani în care sunt într-o semi-studenție, au alte responsabilități, dar încă se bucură de o viață de student, și e bine să profite la maximum de acești ani, pentru că experiențele de acum îi vor ajuta mai târziu în toată cariera , în toată activitatea pe care o vor desfășura. Pentru că un om care stă doar în casă, nu relaționează, nu are relații bune cu familia, nu-și dorește să aibă la rândul său o familie, preocupându-se doar de carieră, nu-și face prieteni, nu este atent cu cei din jur – nu poate fi niciodată un bun magistrat.

Nicolae Cîrstea: Știu că au fost și profesori importanți care au început să predea, unii dintre ei pentru prima dată, alții au reluat colaborarea cu INM…

Cristina Rotaru: Da, mulți au reluat colaborarea cu INM, și v-aș putea da exemplu pe dl profesor Stoica – l-am invitat să predea Dreptul civil; dl profesor Traian Briciu, dl profesor Streteanu, de la Cluj, care predă Penal, de fapt, împărțim cursul de Penal, se ocupă dumnealui de Partea generală, iar eu predau Partea specială. Sunt doar câteva exemple care-mi vin în minte, dar am invitat profesori și din alte discipline, nejuridice, cum ar fi dl profesor Kiss, care este  specialist în materia psihologiei judiciare. Și aș vrea să rămână exemplificativă această enumerare, ca să nu uit pe cineva, pentru că eu consider că la INM trebuie să desfășurăm activități extrem de ancorate în practică, dar nu aș vrea niciodată – și am simțit, la un moment dat, că lucrurile merg puțin în această direcție – să ne transformăm, așa cum sugestiv s-au exprimat unii, într-o ,,școală de meserii”. Nu vreau să implementăm la INM șabloane. Pentru că viața juridică trebuie să urmeze totdeauna cursul și ritmul vieții reale. În materie juridică, mai ales atunci când ești practician, trebuie să fii foarte receptiv la transformările din societate, și soluțiile bătătorite poate până la un moment dat, să fie schimbate cu altele, mai adecvate realității în care trăim. Mai ales că noi trăim acum într-o perioadă în care, de la zi la zi, se produc schimbări, și, ca atare, e nevoie ca oamenii să aibă foarte multă deschidere, nu doar pentru a se perfecționa în această materie a dreptului, ci în tot felul de alte materii. Și cauzele care sunt acum pe rolul instanțelor sunt mult mai solicitante din punctul de vedere al diversității decât cauzele pe care le puteam întâlni acum 20 de ani, când intram eu în magistratură. Acum totul este mult mai diversificat, până la urmă, și legislația pe care o aplicăm, jurisprudența la care ne raportăm este mult mai vastă. Înainte era suficient să cunoaștem Codurile, doctrina și jurisprudența instanței supreme. Acum avem jurisprudența Curții Constituționale, jurisprudența Curții de la Luxembourg, jurisprudența Curții de la Strasbourg – măcar acestea trebuie cunoscute, ca o hotărâre să fie dată cât de cât în cunoștință de cauză. E o activitate extrem de complexă, extrem de solicitantă pentru cineva care-și propune să devină astăzi judecător sau procuror, lucrurile nu mai sunt atât de clare, atât de previzibile în profesia asta ca la începutul anilor ’90 – sau dacă ar fi să ne raportăm la perioada de dinainte de ’89, atunci diferența este și mai vizibilă. Trebuie depus efort  zi de zi pentru perfecționare. Ce se face la întâlnirile de practică, la conferințe, la seminare, niciodată nu este suficient. Dacă tu nu ești dispus să faci un efort să te pregătești continuu, nu prea mai ai ce căuta în această profesie.

Pe de altă parte, această abundență de surse la care trebuie să ne raportăm ne poate duce la o altă extremă. Și-mi amintesc de fraza unui student de la Drept, de acum câțiva ani, care mi-a spus ceva de genul: Nu contează, eu dau ce soluție vreau.  Știu că se cere, atunci când ești profesionist, doar să ai capacitatea să o motivezi. În rest, eu pot să dau ce soluție vreau. Nu vreau să ajungem în extrema aceasta, pentru că este o extremă periculoasă, și eu am pledat întotdeauna pentru deschidere, pentru acceptarea diversității de opinie, dar nu aș vrea – cum, din păcate, constatăm că există, actualmente, o tendință, în societatea românească,- să spunem că totul se poate, că legea ne permite orice, depinde cât de dibaci suntem în a motiva ceea ce ne dorim. Pentru că eu cred că, totuși, legea trebuie respectată, așa imprevizibilă cum e uneori, cu hibele ei, cu impreciziunile ei… Trebuie să facem un efort ca legea să fie respectată, și atunci când nu e previzibilă, să facem un efort la nivel instituțional, la nivelul instanței supreme, prin intermediul unor întâlniri cu specialiștii, ca ea să devină previzibilă, chiar dacă atunci când a fost elaborată poate au existat anumite scăpări.

Nicolae Cîrstea: Sfârșitul primului mandat a corespuns și cu apariția pandemiei, nu numai în România, ci la nivel mondial. Cum s-a adaptat INM pentru această perioadă?

Cristina Rotaru:  Am făcut foarte multe schimbări la INM, nu pot fi rezumate într-un timp scurt. Am făcut  multe schimbări, și, atunci când mă apropiam de finalul primului mandat și eram indecisă dacă să mai aplic pentru un al doilea mandat sau nu, mi-am spus că, dacă voi avea un al doilea mandat, ar fi o perioadă bună pentru așezarea tuturor lucrurilor pe care am înțeles să le înlocuim atunci când am venit aici, pentru că fie se impunea o schimbare, fie ni s-a părut nouă că pot fi făcute într-un mod mai bun. Se pare că n-am norocul ăsta, adică să avem un al doilea mandat, în care să încercăm să sedimentăm  ceea ce am făcut, pentru că nici n-a început bine acest al doilea mandat – cred că am susținut interviul la sfârșit de lună martie – și deja eram într-o nouă paradigmă, am fost obligați, practic, să ne adaptăm unei noi realități. Eu zic că până acum am făcut față cu brio. Pentru generația aceasta, care a început  anul I  în 18 mai, pregătirea este  online , deocamdată nu poate fi vorba de o prezență fizică a auditorilor la INM , sperăm ca din toamnă să ne întâlnim la o pregătire față în față. Dar zic eu că lucrurile nu merg deloc rău în online, pentru că perioada aceea de când generația aceasta a fost validată de CSM, până când am început efectiv cursurile – cred că au fost vreo două săptămâni –, am făcut un efort deosebit, nu doar pentru a avea o platformă de pe care să transmitem, ci și pentru un alt fel de conținut. Dat fiind că suntem o instituție aparte, am avut nevoie de o platformă securizată și multe din limitările pe care le avem în organizarea acestor cursuri provin și din aceste probleme tehnice – pentru că o platformă securizată este totdeauna mai puțin prietenoasă decât o platformă dezvoltată de o firmă mare de IT. Pe lângă soluțiile tehnice pe care le-am rodat, le-am experimentat  și am încercat ce merge, ce nu poate merge, în acea perioadă de două săptămâni, cred că am găsit pentru cursuri formule interesante de predare. Deocamdată, în luna iunie, am făcut  un modul în care am lăsat la o parte seminarele, cu speranța că ne putem întâlni în toamnă, și atunci putem discuta pe dosare, și am programat doar cursuri  online. Aveam o strângere de inimă că, fiind vorba doar de cursuri, s-ar putea ca lumea să nu fie foarte receptivă, pentru că în general auditorii când vin la INM își doresc lucruri foarte practice, nu doresc reluarea cursurilor din facultate. La INM, de fapt, nu se reiau cursurile din facultate; cursurile care se predau conțin o bază teoretică, dar sunt mult mai aplicate decât cele din facultate către latura practică. Am avut o strângere de inimă, spuneam, pentru că o zi întreagă, cu șase ore de curs, ar putea să nu fie o activitate foarte atractivă. Însă semnalele pe care le-am primit au fost foarte bune. A fost un test și pentru formatori, nu doar un test de adaptabilitate, dar și de ingeniozitate – foarte mulți formatori au schimbat cu totul formatul cursurilor pe care le aveau în trecut. Aș putea să vă dau exemplu -dl profesor Stoica, care a făcut niște eforturi deosebite, a schimbat anul acesta temele abordate astfel  încât cursurile pe care le susține să rămână foarte ancorate în practică dar să fie extrem de atractive și în acest format. Auditorii au  reacționat extrem de rapid și mi-au spus că, paradoxal, e o plăcere să asiste la  cursuri online. Semnalele pe care le primim sunt chiar mai bune decât pentru cursurile pe care le desfășuram față în față anul trecut. Pentru mine e puțin surprinzător, pentru că nu sunt o mare adeptă a învățământului online, dar până la urmă ne-a forțat și nouă niște limite și asta ne obligă să venim cu noi metode de învățare, să ne punem și noi problema în ce mod am putea să facem niște lucruri mai atractive și cred că asta ne dă un nou elan pentru perioada următoare. În învățământ e foarte rău când ajungi la o perioadă de blazare, când lucrurile intră într-o rutină, și cred că în acești trei ani formatorii de la INM nu prea au avut cum să intre în rutină. Poate nu a fost nici foarte confortabil, dar eu prefer ca lucrurile să fie mai dinamice, să nu fie foarte confortabile, pentru că, uneori, confortul nu  duce la progres.

Nicolae Cîrstea: Nici nu s-a domolit bine pandemia, pentru că a apărut o hotărâre a Curții Constituționale cu referire directă la examenul de admitere, care ridică noi provocări pentru viitorul apropiat. E chiar o chestiune foarte recentă. Avem ceva informații despre ce se va întâmpla în perioada următoare? Credeți că factorul politic va interveni foarte rapid pentru a se putea organiza în mod tradițional examenul în toamna acestui an?

Cristina Rotaru: Eu mi-am dorit foarte mult, atunci când am venit la INM, să schimbăm ceva din examenul de admitere, pentru că aveam semnale negative de la ceilalți practicieni în domeniul dreptului, că proaspeții absolvenți de la INM nu au abilități foarte dezvoltate în ceea ce privește motivarea hotărârilor, că sunt obișnuiți să vadă lucrurile în alb-negru. Și am considerat că e posibil ca această practică din ultimii ani, de a da examene în sistem grilă, când ești pus să alegi varianta corectă sau varianta falsă, să nu fie cea mai bună metodă de a-i examina pe cei care vor deveni viitori magistrați. Pentru că viața nu este în alb și negru. Într-un dosar, aproape niciodată nu te întâlnești cu situația ideală, în care lucrurile să stea de la început în alb și negru. Nici nu e bine să avem o astfel de previzibilitate de la începutul dosarului, pentru că, practic, înseamnă că, pe parcursul administrării probelor, noi nici nu mai suntem concentrați, pentru că  știm deja ce hotărâre vom da… Nu e bine să ne obișnuim cu un astfel de gen de introspecție – oare cum voi da soluția în dosarul ăsta – de când primim dosarul, și, ca atare, am considerat că, pentru viitorii magistrați, ar fi potrivit un alt tip de examen. Și anul trecut am făcut această schimbare cu ajutorul CSM, au fost doi ani în care am avut discuții.

Nicolae Cîrstea: S-a negociat, în sensul bun?

Cristina Rotaru: S-a negociat, eu cred că s-a ajuns la o formulă bună de examen. Practic, anul acesta cred că avem o generație bine pregătită, care știe mai bine să motiveze, care se exprimă mai bine, pentru că a existat și o probă în care candidații au avut posibilitatea să redacteze, să scrie un text, să rezolve niște spețe, și, ca atare, am testat atât capacitatea lor de a adapta textul de lege la niște situații reale, cât și modul în care se exprimă în scris. Este foarte important pentru un judecător sau procuror să se exprime corect românește, să fie coerent în ceea ce exprimă, pentru că, altfel, hotărârile ar fi de neînțeles pentru destinatari.

Nicolae Cîrstea: Deci, practic, de anul trecut, din punctul dumneavoastră de vedere, examenul a devenit, în realitate, mult mai obiectiv…

Cristina Rotaru: Din punctul nostru de vedere, nu doar al meu – și al formatorilor, și al altor profesioniști din sistemul judiciar –, examenul de anul trecut a fost un examen mai adecvat pentru această profesie. Nu vreau să spun dacă mai bun sau mai rău, dar mai adecvat viitorului pe care încercăm să-l conturăm pentru auditorii noștri.

Nicolae Cîrstea: Cum intervine decizia Curții Constituționale în această zonă a examenului, foarte importantă, de altfel?

Cristina Rotaru: Deocamdată nu mai avem pârghiile necesare pentru a desfășura un examen. Pentru că ne-a spus Curtea Constituțională că,  detaliile privind concursurile – și nu e vorba doar de cel de admitere la INM, ci și de cel de admitere în magistratură, de cel de capacitate, de cel de absolvire a INM – trebuie  cuprinse în lege, și nu în regulament, așa cum a fost până acum, așa cum e firesc, zic eu… Pentru că în lege nu poți prevedea absolut toate amănuntele, în primul rând pentru că legea ar fi una foarte stufoasă; și în al doilea rând, pentru că, la un moment dat, poate simți nevoia unor mici corecții, desfășori un examen și constați că unele lucruri nu funcționează perfect, și atunci poți face mai ușor niște reglaje fine… De altfel, precedentul regulament de desfășurare a examenului a avut o viață de șapte ani. Dacă ar fi să ne uităm la legislația din România, cred că am găsi puține legi care să fi avut o durată atât de mare de viață în care să nu fi suferit modificări. Deci nu cred că era o reală problemă  lipsa de previzibilitate a reglementărilor în domeniu. Pentru că din motivare înțelegem că ar fi mai adecvat ca toate aceste amănunte legate de modul de desfășurare a examenului să se regăsească în lege, și nu în regulament, ca să existe previzibilitate pentru cei care își doresc să opteze pentru o astfel de carieră. Dar consider eu că, la cum stăm în prezent cu legislația în România, regulamentele privind desfășurarea examenului de admitere la INM sunt destul de previzibile, în sensul că nu se făceau schimbări foarte des. Dar este decizia Curții Constituționale, nu o comentăm, încercăm să ne adaptăm… Chiar săptămâna aceasta, ieri, am participat la o întâlnire la CSM, tocmai pentru a ne pune de acord în a veni cu anumite propuneri, astfel încât legiuitorul să poată pune în practică ceea ce s-a decis de către Curtea Constituțională, și poate, cine știe, dacă va considera legiuitorul că e oportun, să facem niște mici schimbări în lege,  inclusiv cu privire  la admiterea la INM.

Nicolae Cîrstea: Sunt șanse să avem, în această toamnă sau în acest an, examen la INM?

Cristina Rotaru: Eu mi-aș dori, dar… Mi-aș dori nu doar eu, ci întregul sistem judiciar, pentru că o paralizare a acestor concursuri înseamnă mai puțini judecători și mai puțini procurori în viitor. Și așa nu stăm foarte bine în sistemul judiciar la capitolul recrutare de personal, ca atare, orice stopare a acestui ciclu de recrutare de viitori magistrați se va repercuta negativ asupra funcționării sistemului judiciar.  Ne dorim ca o lege nouă sau o modificare la actuala lege să apară cât mai devreme, dar nu ține nici de INM și nici măcar de CSM.

Nicolae Cîrstea: Poate că prestigiul pe care l-a dobândit examenul la INM în interiorul sistemului de învățământ românesc va determina inclusiv factorul politic să găsească soluții mult mai rapide față de alte situații, în care se tergiversează o decizie legislativă, într-un termen rezonabil, să zic.

Cristina Rotaru: Și eu sper la fel, mai ales că aici, indirect, sunt afectați și cei care termină studiile la facultățile de drept, pentru că probabil mulți dintre ei își doresc să urmeze o astfel de carieră. Și pentru ei este o stare de imprevizibilitate – va exista, nu va exista examen, cum ar trebui să se pregătească, cum ar trebui să-și planifice pregătirea, astfel încât să dea un randament maxim în perioada examenului, dacă e cazul să se îndrepte, sau nu, spre alte profesii juridice – sunt tot felul de necunoscute, repet, nu doar pentru noi, ca instituție, și pentru sistemul judiciar, dar și pentru alți actori.

Nicolae Cîrstea: Examenul la INM și-a dobândit un bun prestigiu, în ultimii poate chiar zeci de ani – cred că sunt peste 15 ani –, în care inclusiv ierarhizarea facultăților de drept în România se face după numărul de admiși la acest examen. Care sunt, după părerea dumneavoastră, reperele acestui examen care fac să fie, de departe, unanim recunoscut ca fiind cel mai important examen și unde nu sunt foarte multe critici, aproape deloc, cu privire la modul de desfășurare ș.a.m.d.

Cristina Rotaru: În primul rând, foarte multă exigență, și cred că lucrul acesta este apreciat, inclusiv de către candidați. Am văzut niște comentarii anul acesta, cu privire la subiectele date în toamnă, și unii spuneau că subiectele sunt dificile. Și am văzut imediat replici – ,,sunt dificile, așa cum și trebuie să fie pentru un astfel de examen.” Nu ne-am dorit să fie foarte dificile; cel puțin la testul-grilă ne-am dorit să fie niște subiecte prietenoase, astfel încât trierea candidaților să aibă loc la acea probă în care aveau de redactat, de rezolvat niște spețe. Testul grilă trebuie să fie doar un filtru, iar greutatea să cadă pe cea de-a doua probă, redacțională. Ca să mă întorc la ce spuneam, se pare că și cei care în viitor și-ar dori să fie candidați la acest examen apreciază că exigența e firească și e de dorit la un asemenea concurs. Pe de altă parte, reprezintă un etalon pentru corectitudinea cu care se desfășoară, pentru transparență. Fac parte din comisiile de examen nu doar magistrați, ci și profesori universitari, membri ai forului academic, și, ca atare, orice neregulă ar exista aici ar transpare. Reprezentanții facultăților sunt prezenți fie în comisiile de interviu, fie la comisiile care redactează subiectele pentru probele scrise. Și, dacă ar exista orice mică problemă legată de acest concurs, vestea ar circula foarte rapid în lumea juridică.

Nicolae Cîrstea: Știu că INM are și un Consiliu științific care are un rol foarte important în activitatea care se desfășoară aici, inclusiv în zona examenului.

Cristina Rotaru: Practic, Consiliul științific, alături de directori, conduce acest Institut.

Nicolae Cîrstea: Cine face parte din acest Consiliu?

Cristina Rotaru: Avem, în primul rând, reprezentanții celor trei facultăți considerate de legiuitor a fi cele mai importante facultăți din țară în domeniul juridic – Facultatea din cadrul Universității București, Facultatea din cadrul Universității Iași și cea din cadrul Universității de la Cluj. De regulă, în Consiliul științific vin decanii acestor facultăți, pentru ca reprezentarea să fie la cel mai înalt nivel. Avem, de asemenea, reprezentanți ai formatorilor, reprezentanți ai Parchetului General, reprezentanți ai Curții de Apel București și ai Înaltei Curți. Avem o paletă variată de membri. Și, bineînțeles, din Consiliu face parte directorul Institutului, care îl și prezidează.

Nicolae Cîrstea: Dacă nu mă înșel, după apariția noilor Coduri în România, lipsesc, din structura examenului la INM, recomandările bibliografice. Înainte de noile Coduri, cred că erau o serie de titluri și de autori care erau recomandați în bibliografie.

Cristina Rotaru: Nici înainte nu exista o astfel de recomandare. Poate în perioada îndepărtată, de început a INM, dar în ultimii zece ani cu siguranță nu au fost indicate titluri de lucrări sau nu au fost recomandați autori.

Nicolae Cîrstea: Vă feriți de a asocia acest examen cu anumiți autori sau din ce cauză?

Cristina Rotaru: Nu am vrea să fie absolut nicio suspiciune cu privire la acest examen.  oricum, cei care se pregătesc pentru INM au autori preferați, își recomandă unii altora autori. Dacă am recomanda noi niște nume, poate am introduce un gen de competiție neloială și între facultăți, dar și între cadrele didactice. Este ca și cum am spune – profesorul X este agreat de noi, prin urmare, profesorul Y, care nu se află pe lista noastră, nu este recomandat. Nu cred că este o metodă foarte bună. În primul rând, noi trebuie să colaborăm foarte bine cu facultățile, ceea ce și facem. Cred că, dacă veți întreba facultățile, cel puțin pe cele din Hexagon, pentru că și legislația, la un moment dat, ne-a îndrumat spre o astfel de colaborare, cred că vă vor spune că avem relații foarte bune, că ținem cont de opiniile exprimate de cadrele didactice și de studenți. Iar recomandarea unor autori cred că ar putea distruge echilibrul acesta care există.

Nicolae Cîrstea: Pe de altă parte, sunt mulți autori – și dumneavoastră sunteți autor, ca și alți colegi de la facultățile de drept – care au opinii diferite pe aceeași problemă, asta presupune o greutate în plus pentru cei care fac subiectele, astfel încât să nu existe foarte multe subiecte cu păreri divergente.

Cristina Rotaru: Există o regulă pentru aceste concursuri, care, din păcate, nu totdeauna poate fi respectată, pentru că, mai ales de la intrarea în vigoare a noilor Coduri, aproape nimic nu este tranșat. Doar în materiile în care există decizii de unificare a practicii putem fi foarte siguri că soluția este unică. Dar cu privire la alte instituții, de regulă, părerile sunt foarte împărțite. Noi avem o regulă, în sensul că cei care participă la elaborarea de subiecte trebuie să se ferească de subiectele controversate. Acolo unde se știe că există mai multe opinii și că practica judiciară este divizată, nu putem elabora subiecte. E adevărat că, repet, cum există o așa mare diversitate de opinii în ultima vreme, pentru că legislația este încă proaspătă și în materie penală, și în materie civilă, este  foarte greu să faci subiecte care să fie și foarte practice, să nu presupună reproducerea codurilor, să exprime și opinii unitare, să fie și interesante, să nu fie nici foarte dificile, dar nici foarte ușoare, astfel încât să existe totuși o competiție. De aceea, provocarea rămâne constantă, indiferent dacă ne referim la perioada de dinaintea adoptării codurilor sau dacă ne referim la această etapă, posterioară. Cred că acum este mai dificil ca înainte, pentru că atunci aveam o experiență de ani de zile în care, măcar pe anumite materii, practica era destul de unitară.

Nicolae Cîrstea: Cum arată, din punctul dumneavoastră de vedere, un candidat bine pregătit pentru examenul la INM?

Cristina Rotaru: Bine pregătit din punct de vedere juridic sau din toate punctele de vedere?

Nicolae Cîrstea: Un candidat potrivit sau un candidat ideal.

Cristina Rotaru: Din punctul meu de vedere, candidatul ideal pentru această profesie, nu pentru INM, pentru că, am mai spus-o, INM nu este un scop în sine. Dacă cineva vine să dea la INM ca să confirme că poate lua un astfel de concurs și că este foarte valoros pentru că a reușit, este pe un drum greșit, din punctul meu de vedere. INM este doar o etapă, scurtă, care te pregătește pentru viitoarea profesie. Nu sunt de acord că trebuie să găsim premianți la INM. Pentru că nu acesta este scopul nostru. De aceea, prin măsurile pe care le-am luat în ultimii trei ani, am încercat cumva – e foarte greu de făcut asta – să reducem competitivitatea auditorilor. Pentru că în INM există o mare competiție,  că cei care intră nu se mulțumesc cu previzibilitatea că în viitor vor deveni magistrați. Își doresc foarte mult să obțină un loc de magistrat așa cum și-au proiectat ei – unii doresc să ajungă judecători, alții doresc să ajungă procurori –, deci, în primul rând, există o competiție pentru a accede în profesia dorită, după care există o competiție pentru a ajunge la instanța sau la parchetul pe care și-l dorește fiecare. Și, ca atare, această perioadă de doi ani de zile este una de maximă competiție. Interesul nostru este nu să scadă competiția, ci să îmbrace o altă formă. În sensul de a fi o competiție nu pentru notele pe care le obțin, ci perioada aceasta să fie una în care auditorii sunt în competiție cu ei înșiși. Adică își dorească să-și depășească niște limite și să își propună să fie focusați pe chestiunile  care le vor folosi în profesie. Nu ne dorim ca timpul petrecut în INM să fie o perioadă în care fiecare aleargă după note. Pentru că notele acestea vor deveni insignifiante. Peste trei-patru ani nimeni nu te întreabă, când ești judecător, ce notă ai luat la Civil în INM. Dacă ai luat 10, dar practic nu dovedești, prin hotărârile pe care le pronunți, că ai înțeles foarte bine natura cauzei pe care o judeci, consecințele hotărârii pe care o dai, nota aceea de 10 nu încântă pe nimeni.