Despre noile coduri penale, decizii CCR, HP-uri, RIL-uri și studiul dreptului penal

Nicolae Cîrstea: Suntem împreună, la Facultatea de Drept a Universității din București, cu dl profesor Valerian Cioclei. Bine v-am regăsit, dle profesor!

Valerian Cioclei: Bine v-am găsit.

Nicolae Cîrstea: Suntem, practic, într-un laborator al Dreptului penal, în acest birou – multe cărți, multe lucrări, teze de doctorat ale studenților ș.a.m.d. Aș vrea să vă provoc la o discuție privind evoluția Dreptului penal în ultimii ani, în special după apariția noilor coduri penale. Ce s-a întâmplat, din punctul dumneavoastră de vedere, cât de bune au fost codurile, cât de bine s-au așezat ele în piață după câțiva ani de la intrarea în vigoare?

Valerian Cioclei: Au trecut, iată, șase ani de la intrarea în vigoare a Codului penal și a Codului de procedură penală și, după părerea mea, nu am avut niște evenimente de genul „lebedei negre”, care să perturbe activitatea justiției penale și care să schimbe în mod dramatic viziunea noastră despre Dreptul penal. Cu alte cuvinte, în esența lor, codurile, după părerea mea, sunt niște coduri bune, chiar dacă ele sunt foarte mult criticate în ultima vreme și sunt criticate mai ales pentru deciziile Curții Constituționale, care, mă rog, au declarat neconstituționale niște texte de lege. Dar, încă o dată, cred eu că nu au fost niște greșeli dramatice în aceste coduri. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, aș vrea, din nou, să fac o diferențiere, pe care sunt obligat să o fac în ultimii ani, între Codul penal și Codul de procedură penală. De ce această diferențiere – pentru că, dacă e să ne uităm la aceste decizii de neconstituționalitate ale Curții Constituționale, observăm că majoritatea se referă la dispoziții din Codul de procedură penală. Eu aș vrea să vorbesc despre Codul penal pentru că mă pricep cât de cât, am făcut parte și din comisia de elaborare a proiectului și, dacă ar fi să ne referim numai la Codul penal, observăm că de fapt, există – am numărat eu cu vreo săptămână-două în urmă – cred că vreo 13 decizii de neconstituționalitate pe Codul penal, marea majoritate a acestor decizii sunt decizii interpretative, în sensul că până la urmă, practic, nu neapărat textul de lege ar fi neconstituțional, ci interpretarea care s-a dat unui text de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca fiind neconstituțională; ceea ce e o altă discuție. Nu mai zic că o parte din aceste decizii ale Curții Constituționale, din punctul meu de vedere, sunt ele în sine discutabile – și aici aș putea da și exemple, dar nu cred că avem timp acum. În acest context, eu cred că nu putem vorbi despre un eșec al Codului penal, ci era normal ca, după intrarea în vigoare, în practică să se așeze niște lucruri, era normal să apară și niște probleme de neconstituționalitate și era normal, până la urmă, ca ele să fie rezolvate de Curtea Constituțională.

Nicolae Cîrstea: Era nevoie, dle profesor, de aceste coduri penale? Era nevoie de un nou cod penal?

Valerian Cioclei: Da, era absolut necesar să apară un nou Cod penal – eu am scris despre asta atunci când el a fost adoptat, în 2009, am scris un articol despre necesitatea elaborării unui nou Cod penal. Codul penal din 1969 avea părțile lui foarte bune, dar el era depășit de relațiile sociale; el a fost modificat de mai multe ori, dar toate modificările acelea punctuale au dus la o oarecare incoerență, și atunci era obligatoriu să se facă un cod de la cap la coadă, ca să zic așa. Noul Cod nu este o invenție venită din neant. El are la bază experiența și tradiția celorlalte coduri, avem incriminări care sunt readuse în cod și care au existat în Codul penal de la 1936, sigur ele sunt readuse și puse în ordine cu actualele relații sociale, ele au fost modificate; au fost preluate unele dispoziții din acel vechi Nou Cod penal, Legea nr. 301/2004, care n-a mai intrat în vigoare, dar au fost preluate și de acolo niște dispoziții. Foarte multe dispoziții bune au fost reluate din Codul de la 1969; au fost preluate niște dispoziții din legislația specială, care au fost aduse în cod și era necesar să fie aduse – ce s-a putut aduce, nu s-a putut aduce toată legislația specială; au fost făcute unele corelații și codul s-a inspirat, în unele articole, din alte coduri penale europene… Deci acest nou cod penal nu este ceva absolut nou, revoluționar… Este un cod care a fost creat, s-a născut prin luarea în considerare a tot ce a fost bun înainte și, sigur, sunt și câteva chestiuni de originalitate, dar nu asta ar reprezenta, neapărat, caracteristica acestui cod.

Și revin puțin la preluările din Codul din 1969, ca să mă întorc puțin și la deciziile Curții Constituționale. Printre acele treisprezece decizii, în mod cu totul și cu totul ciudat, există decizii de neconstituționalitate care privesc de fapt textele din 1969; pe care nimeni nu le-a văzut până atunci ca fiind neconstituționale, deodată, după intrarea în vigoare a Noului cod, au apărut ca dispoziții neconstituționale – și aici o să dau celebrul exemplu al abuzului în serviciu unde, practic, a fost declarată neconstituțională o parte a textului care figura și în vechiul cod penal; nu era nicio noutate. Și dintr-o dată el a devenit neconstituțional. Dar, mă rog, asta este menirea Curții Constituționale – dacă este sesizată, ea trebuie să se pronunțe. Uneori o face bine, alteori mai puțin bine din punctul meu de vedere… Am observat și un apetit al Curții Constituționale în ultimii ani pentru a se manifesta ca legiuitor, în unele cazuri creează lege, ceea ce nu prea e în fișa postului pentru Curtea Constituțională, dar aici iar e o discuție mult mai amplă, pentru că, din păcate, noi avem acum niște izovare de drept suplimentare, jurisprudențiale, văd că la aceste decizii ale Curții Constituționale se adaugă recursurile în interesul legii, care practic devin lege; se adaugă hotărârile prealabile, în chestiunile de Drept penal, acele HP-uri, care s-au înmulțit și care, iarăși, devin literă de lege. Deci putem vorbi, punând toate aceste elemente cap la cap, aceste decizii, până la urmă, de jurisprudență, putem vorbi chiar de un fel de jurisprudențializare a trecutului penal.

Nicolae Cîrstea: Voiam să vă întreb cum a absorbit jurisprudența, cei care fac jurisprudența, cum au absorbit noile coduri penale? Cum s-a ajuns la jurisprudența penală în această modificare legislativă importantă?

Valerian Cioclei: În principiu, eu cred că a existat o bună asimilare de către magistrați a codurilor… De altfel, aici, în paranteză fie spus, a existat și o perioadă de popularizare a dispozițiilor din noile coduri – și acum o să mă refer, iarăși, în mod special la Codul penal. Eu însumi am participat la o serie de conferințe organizate de către INM, de la curțile de apel și parchetele curților de apel, în perioada anterioară intrării în vigoare a codului, ceva gen 2012-2013, deci până la intrarea în vigoare a Codului penal, unde am încercat să discutăm, să dezbatem, să vedem ce probleme sunt mai puțin clare. Și, deci, în mare, aș putea crede, văzând și o serie de soluții din jurisprudență, aș putea spune că, în mare, dispozițiile din Noul Cod penal au fost bine asimilate. Sigur că au apărut și niște probleme de interpretare a textelor de lege, și aceste probleme se văd cel mai bine în sesizările pe care instanțele le fac către Înalta Curte, către completul pentru dezlegarea unor chestiuni în materie penală. Și aici este o discuție, iarăși, foarte vastă, eu mi-am ocupat foarte mult timp în ultima vreme cu aceste HP-uri, încercând să ajut instanța supremă să găsească răspunsul corect la întrebările respective, astfel încât am trimis, de-a lungul ultimilor ani, multe opinii juridice către Înalta Curte, în vederea soluționării acestor sesizări cu privire la chestiuni de drept. Unele au fost luate în calcul, altele nu; uneori opinia mea a coincis cu opinia finală, alteori nu. Ideea e că e un mijloc de a desluși aceste probleme pe care unele instanțe le văd neclare. Spuneam că e un subiect extrem de vast aici, am și niște nemulțumiri legate de acest subiect, respectiv de faptul că din ce în ce mai ușor se trimit astfel de sesizări, pe chestiuni care uneori în mod evident nu sunt chestiuni de drept, ci sunt chestiuni simple, de interpretare a legii penale, dar e, în ghilimele spus, aproape o modă acum de a sesiza Înalta Curte cu aceste chestiuni de drept – repet – în unele situații în care lucrurile par evidente; cel puțin după părerea mea.

Nicolae Cîrstea: Care sunt chestiunile și zonele, articolele unde jurisprudența nu are o opinie unitară și care creează încă divergențe, după șase ani de la intrarea în vigoare a noilor coduri, în codurile penale? Care sunt acele articole care suscită în continuare dezbateri?

Valerian Cioclei: Ele sunt dintr-o multitudine de titluri ale Codului penal, atât pe parte generală, cât și pe parte specială, pe infracțiuni. Au fost, după cum se știe, probleme, în ultima vreme, pe infracțiuni de circulație, pe articolele din codul penal. Au fost și probleme legate de infracțiuni contra persoanei… Nu putem spune că un anumit segment al codului… multe HP-uri pe infracțiuni de corupție, pe luarea de mită, spre exemplu, mai ales la început, atunci, după 2014, în legătură cu subiectul activ al luării de mită… Deci e o zonă destul de vastă unde au apărut diferite nelămuriri. Au apărut nelămuriri și la infracțiuni patrimoniale, de curând s-a dat o hotărâre cu privire la o variantă de furt calificat, cel prin scoatere din funcțiune a sistemelor de alarmare…

Nicolae Cîrstea: Trebuie să mai treacă destul de mulți ani, probabil, ca să se ajungă la o opinie majoritară.

Valerian Cioclei: Bun, acum ideea cu aceste HP-uri, după părerea mea e destul de nefericită. Introducerea în Noul Cod de procedură penală a acestei variante care ar face parte din măsurile care tind spre unificarea practicii. Dar în cazul HP-urilor nu prea ai ce să unifici, pentru că nu ai încă practică divergentă conturată. Or, practica divergentă conturată, dacă există, ea ar trebui să se rezolve prin recursuri în interesul legii. Or, în cazul HP-urilor, se fac sesizări și acolo unde nu e practică divergentă, ci, pur și simplu, instanța de sesizare are impresia că o dispoziție din textul de lege este neclară. Și, practic, asistăm, aș spune, la o sărăcire, din punctul acesta de vedere, a practicii judiciare. Practica ar trebui să se creeze la nivelul judecătoriei, al tribunalului, la nivelul curților de apel… și după aceea, dacă apar divergențe, să se meargă la recursul în interesul legii. Dar nu trebuie…

Nicolae Cîrstea: Se sar niște etape.

Valerian Cioclei: Exact. Prin HP se sar niște etape. Nu trebuie imediat să ne adresăm Înaltei Curți, pentru că avem destulă inteligență creatoare și la nivelul celorlalte instanțe. De curând am dat o opinie juridică pe o chestiune banală, tot legat de infracțiunile privind circulația pe drumurile publice. Se punea problema acolo dacă cel care încredințează spre conducere un autoturism unei persoane care are sub 0,8‰ comite infracțiunea de la 335 alin. (3), de încredințare. Or, aici era o simplă problemă de interpretare. Am făcut o opinie juridică și am arătat. De interpretare sistematică. Art. 336, conducerea sub influența alcoolului, se referă la fapta în condițiile în care este o alcoolemie peste 0,80‰. 1 – dacă am infracțiune de conducere pentru cel care are 0,80‰ și sub 0,80‰ am contravenție, nu pot să am infracțiune pentru cel care încredințează celui care conduce în regim de contravenție; trebuie să am și acolo tot infracțiune. Deci e o chestiune banală. Sigur, argumentele sunt mult mai multe decât cele pe care le-am spus eu acum, în două vorbe. Dar, după părerea mea, acolo era nevoie pur și simplu de o citire atentă a textelor de lege, împreună. Inclusiv a unor texte din ordonanța privind circulația pe drumurile publice. Dar de ce mi-a venit în minte acest exemplu? Pentru că aici, în hotărârea de sesizare, s-a menționat la un moment dat faptul că nu există jurisprudență pe această temă, în sensul că nu există trimiteri în judecată pentru astfel de faptă – încredințare de autovehicul unei persoane care are concentrația sub limita legală. Păi dacă nu există trimiteri în judecată, înseamnă că parchetele au înțeles foarte bine când este infracțiune, când nu este infracțiune și l-au trimis în judecată. Deodată mă trezesc că trimite în judecată pentru chestiunea asta și invocă faptul că nu există jurisprudență, că n-a mai fost trimiteri în judecată. Păi normal că n-au mai fost; oamenii și-au dat seama că nu e infracțiune. Ei, în cazurile astea eu cred că n-ar trebui să existe sesizări; eu cred că ar trebui să nu se abuzeze de această modalitate de așa-zisă unificare a practicii.

Nicolae Cîrstea: Apreciați că în acest moment este supralicitată această modalitate?

Valerian Cioclei: Exact. Eu m-aș gândi, eventual, chiar la o abrogare a acestui text de lege, pentru că deja au trecut niște ani, s-au rezolvat, să zicem, problemele care erau de rezolvat… haideți să lăsăm să lucreze și inteligența instanțelor mai mici și abia în cazul în care se conturează într-adevăr, în mod clar, o jurisprudență neunitară, să mergem să facem solicitarea la Înalta Curte pe baza recursului în interesul legii.

Nicolae Cîrstea: Mediul universitar, academic, cum a absorbit noile coduri?

Valerian Cioclei: Mediul universitar a trebuit, și el, să se miște foarte rapid, să se adapteze – a trebuit să scoatem cursuri noi, pe noile coduri, cel puțin disciplinele vizate, Penal general, Penal special, Procedură penală… bun, aceeași situație au avut-o și colegii de la Civil, dar acum vorbim de codurile penale –, lucru care nu este întotdeauna foarte ușor, însă la momentul actual, pentru Dreptul penal, din fericire, la Facultatea de Drept a Universității din București există acoperită materia, atât pentru Drept penal partea generală, cât și Drept penal partea specială, prin cursuri universitare, prin caiete de seminar la noi, la special, teste grilă… Deci ne-am adaptat rapid și sigur că în cursurile pe care le ținem a trebuit să avem în vedere toată această dinamică a jurisprudenței, bazată pe deciziile Curții Constituționale, pe RIL-uri, pe HP-uri… Eu cred că ne-am adaptat rapid și deja acum lucrurile sunt sedimentate și oferim studenților noștri o bază de analiză serioasă, atât prin bibliografie – cărțile tipărite –, cât și prin cursurile pe care eu și ceilalți colegi le susținem aici, la facultate.

Nicolae Cîrstea: În doctrină unde sunt cele mai frecvente opinii divergente în zonele celor două coduri sau ale Codului penal?

Valerian Cioclei: În doctrină sunt, din fericire, aș spune, multe divergențe – și aici aș vrea să subliniez un fapt îmbucurător, legat de doctrina în Dreptul penal. Eu, care am prins și vremuri mai vechi, pot să vă spun că doctrina penală de la noi, și înainte de ’89, dar și ceva vreme după aceea, era oarecum lipsită de dinamism și de un spirit critic. După ’90 au început să apară lucrări critice, care să critice textul de lege, să critice codurile, să critice jurisprudența… Eu însumi am avut această abordare, încă de la prima carte pe care am tipărit-o. Multă vreme însă, această tendință a rămas izolată, au fost puțini autori. Acum din ce în ce mai mult observ în Dreptul penal, și autorii de parte generală, și autorii de parte specială au această abordare critică vizavi de textele de lege, de diferitele decizii ale diferitelor instanțe, inclusiv vizavi de deciziile instanței supreme sau ale Curții Constituționale și, în acest context, este din ce în ce mai vizibilă și o abordare critică inter-doctrinară, ca să zicem așa. Pe anumite probleme unii dintre autorii de la București au o anumită; autorii din țară au altă idee; sau chiar autorii de aici, uneori avem divergențe între noi, colegii, la catedră…

Nicolae Cîrstea: Este destul de frumos.

Valerian Cioclei: Ceea ce este foarte frumos și sigur că, așa cum jurisprudența se naște din contradicții, și doctrina se naște și crește din contradicții. Avem discuții foarte interesante uneori la catedră cu colectivul de colegi de la Penal.

Nicolae Cîrstea: În încheiere, dle profesor, v-aș ruga să vedem care este opinia dumneavoastră în ceea ce privește examenele de admitere, în special acelea în profesiile juridice, care sunt un test al maturității, după finalizarea studiilor universitare. Există opinii critice cu privire la aceste mult uzitate teste-grilă în admiterea în profesie? Care este punctul dumneavoastră de vedere?

Valerian Cioclei: Și punctul meu de vedere este unul critic, deși poate să sune ciudat, pentru că m-am implicat de-a lungul timpului atât în examenele de la INPPA, de intrare în avocatură, cât și în examenele de la INM, pentru intrare la institut sau direct în magistratură. Sunt concursuri care ar putea să se perfecționeze. Există niște constrângeri însă, aici. Pe de o parte, numărul mare de candidați, ceea ce impune, în ambele cazuri, și o selecție tip grilă. Există și o constrângere legată de lipsa bibliografiei, pentru a nu favoriza anumite centre universitare sau anumiți autori nu se indică o bibliografie, și atunci, orice carte „e valabilă”, și atunci subiectele trebuie să fie făcute într-un anumit mod, cu mare atenție, având în vedere mai mult jurisprudența consolidată, inclusiv RIL-uri, HP-uri și textul de lege din diferite coduri. Și atunci, subiectele nu pot fi chiar atât de inteligente, încât să măsoare inteligența candidaților. Sigur că ar fi preferabil un alt mod de admitere, dar și aici e o discuție foarte vastă – am putea avea un interviu pe chestiunea asta. la INM s-a introdus anul acesta o probă suplimentară. După testul-grilă se dă tot un test de cunoștințe juridice, dar care se referă la analiză – analiza unor spețe ș.a.m.d. – Civil, Procedură civilă; Penal, Procedură penală – și, deci, după testul-grilă se mai face cumva o triere a candidaților, până a se ajunge la etapa finală, cea a interviului, la care am participat și anul acesta. Aș putea spune că am văzut o oarecare creștere de nivel a candidaților, generată de introducerea celei de-a doua probe. Au fost candidați foarte bine pregătiți și am fost foarte mulțumiți de acest lucru, dar, din păcate, încă apar la proba interviului candidați care te întrebi cum au luat cele două probe și candidați care au dificultăți… Și, ca să închei – v-am spus, e un subiect foarte vast –, atrag încă o dată atenția că persoanele, candidații care au dificultăți la proba interviului sunt acei candidați care au carențe de cultură juridică și de cultură în general. Acei candidați au dificultăți, în general, la testul acesta final, reprezentat de proba interviului.

Nicolae Cîrstea: Dle profesor, vă mulțumesc foarte mult pentru această discuție. Este clar că ea trebuie să fie urmată, pe anumite teme, și de altele.

Doamnelor și domnilor, am fost în direct de la Facultatea de Drept a Universității din București cu dl prof. univ. dr. Valerian Cioclei. Vă așteptăm pe ujmag.ro pentru cărți de specialitate, așa cum știți, este principalul magazin online pe această zonă în România; și, de asemenea, pe universuljuridic.ro pentru informații și articole de specialitate. Să nu uităm, în final, că măreția dreptului e dată de interpretări, de momentul în care se fac, dar mai ales de oamenii care le fac. La revedere.