Despre hărnicie

2 mai 2017
Vizualizari: 1838

A trecut și 1 mai muncitoresc. Sărbătorită cu mici și bere, în România, această zi a adunat aproape 2,6 milioane de oameni pe străzile din… Rusia.

„Aproape 1,5 milioane de persoane au defilat cu ocazia zilei de 1 Mai, Ziua Muncii, a precizat poliția într-un comunicat citat de agenția de presă Interfax. Manifestanții au defilat în Piața Roșie, în apropiere de zidurile Kremlinului, având în mâini drapele și baloane. (…) Unii manifestanți au afișat drapele comuniste și portrete cu Lenin, în sunet de fanfară. Alții au strigat sloganuri împotriva Guvernului, așa cum a făcut și Vladislav Riazanțiev, unul dintre liderii mișcării „Blocul de stânga”. „Suntem împotriva președintelui rus Vladimir Putin, însă nu împotriva sa ca persoană”, a explicat el pentru AFP”, scrie Agerpres.

Rusia lui Vladimir Putin pare să nu fie prea iubită la Budapesta de cetățenii de rând.

„Mii de manifestanți și-au declarat luni, la Budapesta, solidaritatea cu Uniunea Europenă, cu ocazia sărbătorii de 1 Mai, relatează Reuters. Continuând seria de demonstrații masive din capitala ungară, din ultimele săptămâni, ei s-au pronunțat totodată împotriva influenței în creștere a Rusiei, sub regimul premierului Viktor Orban”, relatează Agerpres.

În SUA, „manifestațiile organizate cu prilejul zilei de 1 Mai au fost marcate de violențe în Statele Unite ale Americii, cu o „revoltă” în Portland, statul Oregon (nord-est), și o confruntare între susținătorii și opozanții lui Donald Trump la New York (nord-est)”, relatează AFP, citată de Agerpres.

Românii s-au bucurat de cele câteva ore de soare de la mare și au luat cu asalt litoralul românesc și pe cel bulgăresc. Ziua de 1 Mai a fost o veritabilă zi a consumului, rotunjind frumușel câștigurile propietarilor de cluburi, baruri și terase din Mamaia și din Vama Veche. Defilările de altădată au rămas doar simple povești de spus copiilor la ceas de seară.

Mini-vacanța s-a încheiat. Politicienii s-au întors la Parlament. Senatorii juriști dezbat un nou proiect de lege privind procedura de numire a procurorului-șef.

Potrivit proiectului de lege, președintele României și ministrul justiției sunt excluși din procedurile de numire a procurorilor-șefi DNA, DIICOT și a procurorului general al României, aceștia fiind desemnați de către CSM.

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Național Anticorupție, adjuncții acestuia, procurorii-șefi de secții ai acestor Parchete, precum și procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și adjuncții acestora sunt numiți de Consiliul Superior al Magistraturii dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată”, prevede proiectul de lege, după cum scrie News.ro.

Și tot în Senat, „se discută un proiect de lege prin care aleșii locali vor scăpa de răspunderea civilă sau penală dacă semnează acte care au primit aviz juridic din partea aparatului de specialitate din instituțiile pe care le conduc și care se dovedesc ilegale, pentru ele urmând să răspundă exclusiv funcționarii care și-au pus semnătura pe documente”, notează Adevărul.

Adevărul amintește că: „Actuala lege a administrației publice locale prevede că primarii, viceprimarii, primarul general al municipiului București, primarii și viceprimarii subdiviziunilor administrativ-teritoriale, președinții și vicepreședinții consiliilor județene, consilierii locali sau județeni, după caz,  secretarii unităților administrativ-teritoriale și personalul din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului județean, răspund, după caz, contravențional, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin”.

Deci funcționarii vor primi salarii mai mari, dar și responsabilitățile vor fi pe măsură, preluând din responsabilitățile actuale ale aleșilor locali.

„Ministrul justiției, Tudorel Toader, a afirmat marți că a primit un alt set de propuneri de la magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, diferite de cele ale Consiliului superior al Magistraturii”, scrie Agerpres.

„Voi da un comunicat de presă în cursul zilei de astăzi, mai ales că am crezut că propunerile CSM sunt și propunerile magistraților Înaltei Curți. Vineri am primit de la Înalta Curte un alt set de propuneri”, a declarat Tudorel Toader la intrarea în Ministerul Justiției”, notează Agerpres.

„Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a adus o serie de amendamente la proiectul de modificare și completare a legii privind statutul judecătorilor și procurorilor, printre care se numără și cea privind imposibilitatea Președintelui României de a refuza propunerile Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru funcțiile de președinte și vicepreședinți al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), dar și de procurori-șefi ai PÎCCJ, DNA și DIICOT”,  menționează Agerpres.

Președintele Iohannis a promulgat o nouă lege care ar putea oferi o motivație în plus tinerilor să urmeze cursurile unei școli profesionale. „Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea prin care elevii din învățământul profesional primesc cazare și masă gratuită în internatele și cantinele școlare”, scrie News.ro.

Legea vine în întâmpinarea unor cereri de pe piața muncii, evidențiate și de o analiză KeyFin.

„Criza de personal de pe piața muncii din România se va accentua în perioada următoare, având în vedere că numărul angajaților și gradul de pregătire profesională a acestora a consemnat o scădere în ultimii 10 ani, trend care ar putea continua, concomitent cu mărirea discrepanței între salariile câștigate în funcție de regiuni, potrivit unei analize realizate de KeysFin cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii”, notează News.ro.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Și, totuși, numărul angajaților din România a crescut în mod spectaculos în ultimele 4 luni de guvernare PSD-ALDE.

„Aproape o sută de mii de angajați noi în economia națională, după doar patru luni de guvernare. Patronatele spun că este vorba despre iluzionism. Cifra doar pare a fi scoasă din pălărie de un magician abil, creșterea numărului locurilor de muncă fiind specifică sezonului”, arată Capital.

O explicație găsită de Capital, care însă nu poate acoperi în totalitate o realitate îmbucurătoare.

„La acel moment numărul de contracte centralizate de REVISAL ajunsese la un total de 6.310.468, dintre care 4.727.509 la privat, 1.276.728 la stat și 115.497 mixte. Creșterea era de 86.500 contracte față de începutul lunii ianuarie. Între timp, s-a ajuns la aproximativ 92.000 contracte de muncă active în plus față de începutul anului”, mai notează săptămânalul Capital

Informația vine să confirme datele prezentate de premier și de liderul PSD la începutul lunii aprilie, potrivit cărora a crescut numărul românilor care beneficiază de un contract de muncă.

În finalul Revistei de azi, în care am vorbit despre muncă și despre hărnicie la români, amintim un rezultat obținut de echipa Facultății de Drept la Hexagonul Facultăților de Drept, desfășurat anul acesta la Chișinău: oltenii s-au clasat pe locul întâi, ca și anul trecut, la Iași. Mai multe despre această ediție a Hexagonului puteți citi pe portalul Universul Juridic.

Seară frumoasă!

Despre hărnicie was last modified: mai 2nd, 2017 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: