Despre creioane. Povestea primului creion*

Mă bucur să o introduc pe Marieta Ilie prin nouă rubrica „GÂNDURI NEJURIDICE DIN LUMEA JURIDICĂ”.

Marieta este unul dintre vechii mei colegi de la UJ. Am fost în aceeaşi echipa acum 10 ani. 2006 a adus pe piaţa juridică un nou concurent. Lucrurile evoluau. În 2005 o multinaţională cumpărase o editura locală. Acum apărea o entitate nouă. Am hotărât atunci că, pentru a rezista, pentru a ajunge acolo unde visasem cu 5 ani în urmă trebuie să ne dezvoltăm. Altfel, putem fi înghiţiţi de o multinaţională, fie marginalizaţi de actorii vechi sau noi.

Privind în urmă, nu-mi dau seama dacă a fost curaj, frică sau orice altceva ce nu pot înţelege nici azi. În orice caz, a fost o super experienţă. Dar mai ales au fost oameni. Cu tot ce are fiecare mai bun.

A mai fost haos. Mult haos… A fost frumos. Cu cât trece timpul, trecutul pare mai frumos, culorile se estompează… Este alb. Negru. Gri. 2006 este povestea unui desen, care nu-ţi mai place la final. Pe care ai insistat ascutind iar şi iar creionul chinezesc cu gumă în capăt. La sfârşit, creionul e prea mic că să mai poată desena. Nici de desen nu eşti mulţumit. Primul creion a desenat atunci intens. A apăsat prea mult hârtia. A fost nesigur. A alunecat necontrolat. Şi-a rupt uneori vârfurile din prima apăsare sau când şi-a dorit prea mult(e).

Marieta ne vorbeşte astăzi DESPRE CREIOANE. Creioanele ei! Despre primul ei creion ale cărui urme le-a lăsat aici. S-a uitat mult la el. L-a ascuţit. Simţea că-s unul. L-a aşezat pe foaie de câteva ori. L-a retras speriată. Ori ruşinată. L-a abandonat.

Îl privea pe furiş sperând că el să nu o vadă. Se gândea la el. Mult. Simţea că o va elibera. Că se va elibera întrebuințându-l. A folosit guma. A rescris. Ceva a lipsit până acum… Sunt sigur că scrie ceva intens. Pe care îl simţi. Pe care îl poţi palpa. Mă bucură povestea ei DESPRE CREIOANE. Întotdeauna există primul şi celelalte.

Povestea spusă de primul ei creion este aici.

Pentru noi!