Despre creioane. Povestea primului creion*

Mă bucur să o introduc pe Marieta Ilie prin nouă rubrica „GÂNDURI NEJURIDICE DIN LUMEA JURIDICĂ”.

Marieta este unul dintre vechii mei colegi de la UJ. Am fost în aceeași echipa acum 10 ani. 2006 a adus pe piața juridică un nou concurent. Lucrurile evoluau. În 2005 o multinațională cumpărase o editura locală. Acum apărea o entitate nouă. Am hotărât atunci că, pentru a rezista, pentru a ajunge acolo unde visasem cu 5 ani în urmă trebuie să ne dezvoltăm. Altfel, putem fi înghițiți de o multinațională, fie marginalizați de actorii vechi sau noi.

Privind în urmă, nu-mi dau seama dacă a fost curaj, frică sau orice altceva ce nu pot înțelege nici azi. În orice caz, a fost o super experiență. Dar mai ales au fost oameni. Cu tot ce are fiecare mai bun.

A mai fost haos. Mult haos… A fost frumos. Cu cât trece timpul, trecutul pare mai frumos, culorile se estompează… Este alb. Negru. Gri. 2006 este povestea unui desen, care nu-ți mai place la final. Pe care ai insistat ascutind iar și iar creionul chinezesc cu gumă în capăt. La sfârșit, creionul e prea mic că să mai poată desena. Nici de desen nu ești mulțumit. Primul creion a desenat atunci intens. A apăsat prea mult hârtia. A fost nesigur. A alunecat necontrolat. Și-a rupt uneori vârfurile din prima apăsare sau când și-a dorit prea mult(e).

Marieta ne vorbește astăzi DESPRE CREIOANE. Creioanele ei! Despre primul ei creion ale cărui urme le-a lăsat aici. S-a uitat mult la el. L-a ascuțit. Simțea că-s unul. L-a așezat pe foaie de câteva ori. L-a retras speriată. Ori rușinată. L-a abandonat.

Îl privea pe furiș sperând că el să nu o vadă. Se gândea la el. Mult. Simțea că o va elibera. Că se va elibera întrebuințându-l. A folosit guma. A rescris. Ceva a lipsit până acum… Sunt sigur că scrie ceva intens. Pe care îl simți. Pe care îl poți palpa. Mă bucură povestea ei DESPRE CREIOANE. Întotdeauna există primul și celelalte.

Povestea spusă de primul ei creion este aici.

Pentru noi!