Despre confidenţialitatea informaţiilor și viața privată a pacienților

27 mai 2015
Articol UJ Premium
4 voturi, medie: 5,00 din 54 voturi, medie: 5,00 din 54 voturi, medie: 5,00 din 54 voturi, medie: 5,00 din 54 voturi, medie: 5,00 din 5 (4 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 9996

Despre

  • Caracterul secret al informației
  • Dreptul la respectarea vieții private și de familie
  • Excepții de la regulă

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Din practica avocațială și din studiul amănunțit al cazurilor în care legea dispune, în mod expres, ca informațiile confidențiale să fie furnizate, am reușit să restrângem aceste cazuri la următoarele:

Conferintele Video Universul Juridic

a) Conform Codului de procedură penală, în respectarea principiilor aflării adevărului (art. 5 din Cod pr. pen.) și al obligativității punerii în mișcare și a exercitării acțiunii penale (art. 7 din Cod pr. pen.), în cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni și sunt temeiuri de a se crede că înscrisurile conținând informațiile cu caracter confidențial privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul sau datele personale ale acestuia, chiar și după decesul pacientului, pot servi ca mijloace de probă într‑un proces penal, organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune persoanei fizice sau juridice în posesia căreia se află aceste înscrisuri să le prezinte și să le predea, sub luare de dovadă. Așa cum este definită de Codul de procedură penală în art. 97, proba este orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit‑o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a unei cauze penale și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. Este foarte posibil ca din datele personale ale pacienților să rezulte probe care să influențeze cauzele penale în care pacientul, medicul currant sau unitatea spitalicească în calitate de parte responsabilă civilmente să fie participanți. Art. 65 alin. (2) din Codul de procedură penală din 1968 prevedea expres obligația oricărei persoane care deține vreun mijloc de probă, să le înfățișeze, la cererea organului de urmărire penală sau a instanței de judecată. În noua reglementare, deși nu e preluată expresia, aceeași obligație reiese din formularea art. 169 și art. 170, cu titlu marginal ,,Ridicarea de obiecte și înscrisuri”, respectiv ,,Predarea obiectelor, înscrisurilor sau datelor informatice”. O altă modalitate prin care se pot ridica aceste înscrisuri medicale în situația în care ele nu sunt predate de bună voie este cea percheziției asupra căreia nu înțelegem să ne oprim.

Codul de procedură penală prevede posibilitatea organului de urmărire penală sau instanței de judecată, în aceleași condiții de bănuială rezonabilă, să dispună și comunicarea datelor informatice, stocate într‑un sistem informatic ori pe un suport de stocare a datelor informatice, de către persoana fizică sau juridică de pe teritoriul României care le are în posesie sau sub controlul său.

Potrivit Legii 95 din 2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, unitățile care asigură asistență medicală profilactică și curativă au obligația asigurării condițiilor de mobilitate a informației medicale în format electronic, prin utilizarea sistemului dosarului electronic de sănătate al pacientului. Modalitatea de utilizare și completare a dosarului electronic de sănătate al pacientului este stabilită prin Hotărârea 34 din 2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de utilizare și completare a dosarului electronic de sănătate a pacientului[19]. Potrivit acestei hotărâri, datele și informațiile din dosarul electronic de sănătate sunt structurate în două module, unul de urgență, accesibil tuturor medicilor numai în vederea realizării actului medical, fără a fi necesar acordul pacientului și module privind istoricul pacientului, antecedentele declarate ale acestuia, documentele medicale și datele personale ale pacientului, care sunt accesibile medicilor numai cu acordul pacientului. Legea permite în mod expres utilizarea datelor și informațiilor depersonalizate cuprinse în dosarul electronic de sănătate, de către Casa națională de asigurări de sănătate și Ministerul Sănătății, în vederea realizării de analize și evaluări statistice proprii, cu respectarea garanțiilor prevăzute în Legea 677 din 2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date[20], actualizată. Decesul pacientului presupune respectarea confidențialității în continuare, iar dosarul electronic de sănătate se arhivează pentru o perioada de timp în care datele pot fi folosite în formă depersonalizată, cu excepția situaților în care în lege sunt dispoziții contrare.

b) În cazul accidentelor de muncă, Legea 346 din 2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale[21], republicată, prevede în art. 65 obligația personalului de prevenire a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale de a păstra confidențialitatea datelor medicale ale angajaților. Cu toate acestea, art. 51 prevede că, dacă în urma controalelor medicale periodice personalul din structurile de medicina muncii, care asigură servicii medicale angajatorului, constată că există riscul unei îmbolnăviri profesionale, acesta are obligația de a semnala de îndată cazul angajatorului, pentru ca acesta să adopte măsuri în vederea prevenirii îmbolnăvirii angajaților. Codul deontologic al medicilor din România[22] prevede obligația medicilor de a păstra secretul profesional, însă, ca și în cazul de față, interesul societății întotdeauna primează față de interesul personal și, în consecință, medicii sunt obligați, dimpotrivă, să depună diligențele necesare pentru a înlătura orice risc care apare în societate, chiar dacă aceasta ar presupune destăinuirea secretului.

c) În cazul societăților de asigurare și reasigurare, Legea 136 din 1995 privind asigurările și reasigurările[23] prevede, în art. 69, dreptul acestora de a cere actele și datele cu privire la cauzele și împrejurările producerii riscurilor asigurate, prin intermediul unei cereri, organelor de poliție, unităților de pompieri și celorlalte autorități publice competente să constate și să cerceteze accidentele de autovehicule sau alte evenimente. De exemplu, în cazul asigurării obligatorii pentru malpraxis medical, în temeiul legii, societatea asiguratoare are dreptul de a i se permite accesul la toate actele și datele confidențiale care au legătură cu împrejurările producerii actului medical, cât și cu întinderea pagubelor provocate.

d) În temeiul Ordinului nr. 213 din 2009 al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale[24], Casa teritorială de pensii și Casa națională de asigurări de sănătate, care decontează cheltuielile pentru serviciile medicale, au dreptul de verificare a documentelor justificative și de monitorizare a tratamentului pentru a despăgubi persoanele asigurate care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale.

e) Hotărârea de Guvern nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006[25] prevede, la art. 113 alin. (1), obligația unității sanitare care acordă asistență medicală de urgență persoanei care a suferit un accident în timpul în care se afla în îndeplinirea unei atribuții de serviciu, să se pronunțe în scris cu privire la diagnosticul provizoriu al pacientului. Mai mult, art. 113 alin. (3) și (4) reglementează situația în care persoana accidentată a decedat, când inspectoratul teritorial de muncă solicită unității medico‑legale competente un raport preliminar din care să reiasă faptul că decesul a fost sau nu urmarea unei vătămări violente.

f) Legea 95 din 2006 privind reforma în domeniul sănătății conferă, prin art. 450 alin. (2), comisiilor de disciplină și persoanelor desemnate cu investigarea abaterilor disciplinare de către biroul consiliului colegiului teritorial sau, după caz, de către Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România, dreptul de a li se asigura accesul la documente medicale și la orice alte date și informații necesare soluționării cauzei, chiar dacă acestea sunt confidențiale.

g) Prin Ordinul nr. 1134/C/2000 pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico‑legale[26] se prevede, în art. 5, obligația medicilor legiști de a păstra secretul de serviciu și de a asigura protecția informațiilor, în conformitate cu normele deontologiei profesionale. În art. 10 din normele procedurale, este prevăzută obligația medicilor legiști de a lua în considerare certificatele, referatele medicale și fișele de observație clinică emise de unități sanitare ale Ministerului Sănătății sau acreditate de acesta, în efectuarea actelor medico‑legale, iar, potrivit art. 25, în cazul în care instituțiile sanitare refuză nejustificat punerea la dispoziție a informațiilor solicitate sau examinarea nemijlocită a persoanei, instituțiile de medicină legală comunică organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei punerea în imposibilitate de efectuare a lucrării solicitate.

Dreptul la confidențialitate și viața privată a pacienților se bucură de o amplă și complexă reglementare în legislația națională fiind într‑o continuă evoluție și schimbare, iar legiuitorul român încearcă să apropie statutul național al confidențialității informației de cel european. Cu toate acestea în multitudinea de reglementări se ascund o serie de neclarități.

 

Bibliografie

1. Convenția europeană a Drepturilor Omului, amendată de Protocoalele nr. 11 și 14

2. Constituția României, revizuită prin Legea nr. 429/2003 de revizuire a Constituției României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003

3. Codul de procedură penală, Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 486 din 15 iulie 2010

4. Codul civil, Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 505 din 15 iulie 2011

5. Codul de procedură civilă, Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 545 din 3 august 2012

6. Legea nr. 95 din 2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 28 aprilie 2006, așa cum a fost actualizată prin O.U.G. nr. 72/2006 ‑ pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru abrogarea unor dispoziții din alte acte normative în domeniul sanitar, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 803 din 25 septembrie 2006

7. Legea 46/2003 privind drepturile pacientului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 70 din 03 februarie 2003

8. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, publicată în Monitorul Oficial nr. 663 din 23 octombrie 2001

9. Legii 46 din 2003 privind drepturile pacientului, publicată în Monitorul Oficial nr. 70 din 03 februarie 2003

10. Legea 677 din 2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, publicată în Monitorul Oficial nr. 790 din 12 decembrie 2001

11. Legea 346 din 2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 722 din 12 noiembrie 2009

12. Legea 136 din 1995 privind asigurările și reasigurările, publicată în Monitorul Oficial nr. 303 din 30 decembrie 1995

13. Codul deontologic al medicilor din România, publicat în Monitorul Oficial nr. 298 din 7 mai 2012

14. Hotărârea de Guvern nr. 34 din 2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de utilizare și completare a dosarului electronic de sănătate a pacientului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 65 din 26 ianuarie 2015

15. Hotărârea de Guvern nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, publicat în Monitorul Oficial nr. 882 din 30 octombrie 2006

16. Ordinul 50 din 2003 cu privire la metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate, publicat în Monitorul Oficial nr. 76 din 29 ianuarie 2004;

17. Ordinul nr. 1134/C/2000 pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico‑legale, publicat în Monitorul Oficial nr. 459 din 19 septembrie 2000

18. Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II‑a revăzută și adăugită), Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2012

19. Baias Flavius, Chelaru Eugen și alții, Noul Cod civil ‑ Comentariu pe articole, Editura C.H.Beck, București, 2012

20. Bîrsan Corneliu, Convenția europeană a drepturilor omului ‑ Comentariu pe articole, ediția a 2 a, Editura C.H.Beck, București, 2010

21. Boroi Gabriel și alții, Noul Cod de procedură civilă ‑ Comentariu pe articole, Vol. I, Editura Hamangiu, București, 2013

22. Ciobanu Viorel și alții, Drept procesual civil.Drept execuțional civil. Arbitraj. Drept notarial, Editura Național, București, 2013

23. Munteanu Cornelia, Ungureanu Ovidiu, Drept civil. Persoanele în reglementarea noului Cod Civil, Editura Hamangiu, București, 2011


[19] Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 65 din 26 ianuarie 2015
[20] Publicată în Monitorul Oficial nr. 790 din 12 decembrie 2001
[21] Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 722 din 12 noiembrie 2009
[22] Publicat în Monitorul Oficial nr. 298 din 7 mai 2012
[23] Publicată în Monitorul Oficial nr. 303 din 30 decembrie 1995
[24] Publicat în Monitorul oficial nr. 257 din 17 aprilie 2009
[25] Publicat în Monitorul Oficial nr. 882 din 30 octombrie 2006
[26] Publicat în Monitorul Oficial nr. 459 din 19 septembrie 2000
Despre confidențialitatea informațiilor și viața privată a pacienților was last modified: mai 27th, 2015 by George Coca
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter