Despre CAFEA! Şi nu numai…

Profesorul Dorobanțu avea o adevărată plăcere nedisimulată când o savura. Nu pot uita agitarea ceștii când se apropia de final și sorbea ultima parte împreună cu zațul din 2-3 înghițituri rapide. Fiecare ședință de meditație era însoțită de același ritual. Zațul aproape că nu mai exista. Dacă o fi existat anterior…
 
O primă întâlnire în clasele gimnaziale. Neutră…
 
„Lacto-vegetarian” era locul de refugiu de la liceul Greceanu mai ales în perioadele reci. Era într-o oarecare concurență cu „Conti”, unde aveam biliard și „jocuri”. Dacă la primul ne pierdeam mai ales diminețile, la cel de-al doilea după-amiezile și nopțile. Învățam dimineața.
 
În clasa a IX-a mă îndrăgostisem de Codruța. Prietenă bună cu Camelia, fetele erau mari amatoare de cafea. Lacto sau Conti – nu conta! Nu mă tenta decât pretextul de a fi aproape de ea și mai deloc aroma, mirosul, cu atât mai puțin băutura în sine…
 
O a doua perioadă de întâlniri. Sau un „ménage à trois” impus. De interes și/sau necesitate!
 
N-aș zice că din ’92 până azi s-a schimbat prea mult relația noastră. Am evoluat sinuos, fără a ajunge foarte apropiați niciodată. Nici măcar amanți n-aș zice că am fost.
 
Perioada noastră cea mai bună cred că a fost prin ’96-’97, când învățam pentru facultate. Ne-am însoțit în dimineți și nopți. Ne-am încălzit reciproc. Ne-am făcut promisiuni. Ne dădeam întâlniri. Dese, uneori! Uitam de cele dinainte și ne însoțeam repetat pe parcursul zilei curente…
 
N-as ști să zic ce a provocat de fapt relația sau – mult spus – apropierea noastră. Imitația unor gesturi văzute la alții? Dorința de a resimți savoarea niciodată apropriată corespunzător? Nevoia de a fi într-o comunitate? Dar despre ce comunitate să fie vorba? Când cel mai bine m-am simțit cu ea când eram doar în doi… când era doar între noi…
 
Peste ani, când construiam un vis, ne întâlneam la primă oră la OMV-ul de la rond Coșbuc. Viața devenise puțin mai complicată. Nu mai era despre reguli gramaticale sau despre vreo notă de subsol care nu trebuia ratată la istorie pentru examenul la facultate. Era despre lucruri noi, pentru care nu eram pregătit. Era o perioadă cu multe frici și incertitudini, în care constanța pe care o reprezenta era un stâlp de susținere.
 
Mai târziu, încoace, ne îndreptăm spre exces. Întâlnirile noastre sunt prea dese. Din interes mai ales. De nevoie. Nu era nimic profund. Niciun sentiment. Era fără suflet…
 
De la început până azi, ceva a lipsit relației noastre. Nu am știut să caut în ce mi s-a oferit. Nu am avut răbdarea să mă aplec și să înțeleg. Nu m-am dedicat… deși am avut atâtea oportunități…
 
Voi credeți în a doua șansă???