Deputaţii moldoveni cer retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova

Incendiile de vegetaţie din întreaga Europă din ultima săptămână, au fost urmate ieri de un cutremur foarte puternic în apropierea insulei Kos din Grecia.

„Un cutremur puternic, cu magnitudinea 6,7 a zguduit vineri dimineaţă mai multe oraşe turistice din zona Mării Egee, anunţă The Guardian, citând oficiali greci şi turci. (…) Aproximativ 200 de persoane au fost rănite, iar două au murit. Dintre răniţi, cel puţin 120 sunt din Kos, iar 70 în Turcia. Cele două victime ale seismului din Grecia sunt un turc şi un suedez”, anunţă Cotidianul. Cutremurul s-a simţit şi pe coasta turcă la Bodrum.

„Alte 120 de persoane au fost rănite pe insulele elene, dintre care patru sau cinci sunt în stare gravă. (…) Aproximativ 70 sau 80 de oameni au fost răniţi în Turcia, în timp ce fugeau din clădiri, speriaţi de seism. Cutremurul a provocat un tsunami de mici dimensiuni, care a inundat mai multe străzi din Kos şi a avariat magazine din Bodrum. Epicentrul a fost la 10 kilometri sud de staţiunea Bodrum şi la 16 kilometri nord-est de Kos”, mai scrie Cotidianul.

În România se dovedeşte că nu trece o zi, fără un eveniment pe calea ferată.

„Ziua şi incidentul la CFR. Trenul IR 1585 Bucureşti-Constanţa, blocat în câmp din cauză că s-a rupt pantograful locomotive”, titrează azi, Mediafax.

Mediafax mai arată că: „Trenul InterRegio 1585 s-a oprit vineri din parcursul Bucureşti-Constanţa în zona localităţii Pasărea, după ce pantograful de alimentare al locomotivei s-a rupt. Trenul va întârzia câteva zeci de minute, precizează CFR Călători”.

În lumea bancară românească se anunţă o tranzacţie foarte importantă, despre care se vorbea încă de la începutul anului.

„OTP, cel mai mare creditor independent din Europa Centrală, a ajuns la un acord privind achiziționarea subsidiarei din România a grupului elen National Bank of Greece – Banca Românească – au declarat vineri pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul”, scrie Agerpres.

„Suntem foarte aproape de anunțarea unui cumpărător pentru Banca Românească (subsidiara NBG din România). Vânzarea va fi finalizată în următoarele luni și va majora capitalul și nivelul lichidităților grupului”, a afirmat Leonidas Fragiadakis, adăugând că tranzacția este consiliată de Credit Suisse. (…) Pe lângă achiziționarea băncii, cumpărătorul va rambursa și un împrumut de 550 de milioane de euro pe care Banca Românească l-a luat de la NBG, ceea ce va majora nivelul lichidităților grupului”, mai notează Agerpres.

Mediafax scrie azi despre o realitate dramatică a acestor zile: „200.000 de români au plecat din ţară în 2016. Economia României pierde încă 2 miliarde euro pe an din plecările în străinătate ale românilor”.

„Peste 200.000 de români au plecat din România în 2016, în contextul în care în ultimii ani companiile au fost nevoite să majoreze salariile pentru a reţine o parte dintre angajaţi, pe fondul deficitului tot mai accentuat de personal”, menţionează Mediafax.

Parchetul General încearcă să facă lumină în dosarele Revoluţiei şi Mineriadei. Întâlnirea de azi a procurorului general pare să deschidă calea spre aflarea adevăratei istorii a României post-decembriste.

„Procurorul general Augustin Lazăr și directorul Arhivelor Naționale, Ioan Drăgan, au avut joi o întâlnire de lucru, în cadrul căreia s-a discutat despre oportunitatea întăririi colaborării interinstituționale, având în vedere nevoia procurorilor de a se documenta, în contextul soluționării cauzelor istorice”, notează Agerpres.

Trecem graniţa în Moldova, acolo unde Parlamentul Republicii Moldova a adoptat vineri, cu votul a 61 de deputaţi, o declaraţie privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ţării.

„Iniţiativa a fost susţinută de facţiunile Partidului Democrat (PDM), Partidului Liberal Democrat (PLDM), Partidului Liberal (PL) şi Grupului Popular European, în timp ce comuniştii au lipsit, iar socialiştii au părăsit sala de şedinţe în semn de protest”, informează timpul.md, citat de TVR.

„Constatând, cu regret, că astăzi, la aniversarea a 25 de ani de la încetarea ostilităţilor de pe Nistru, nerespectarea întocmai a prevederilor Acordului privind principiile soluţionării paşnice a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, Parlamentul declară că staţionarea continuă a trupelor Federaţiei Ruse (…) constituie încălcări ale prevederilor constituţionale, în special privind independenţa, suveranitatea şi integritatea permanente ale Republicii Moldova”, scrie în declaraţia semnată de o parte dintre deputaţi”, potrivit portalului Deschide.md, mai scrie TVR.

Reacţia preşedintelui Dodon a fost imediată.

„Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a condamnat vineri după-amiază declaraţia abrobată de parlamentarii moldoveni, prin care se cere finalizarea retragerii trupelor ruse din regiunea separatistă Transnistria. Liderul socialist a explicat că asemenea acţiuni „au ca scop înrăutăţirea relaţiilor cu Federaţia Rusă”, notează Adevărul.

„Această provocare face parte dintr-o serie de acţiuni din partea majorităţii parlamentare sub conducerea Partidului Democrat privind tensionarea situaţiei în regiune şi, în primul rând, în relaţia cu Rusia în ajunul vizitei vicepremierului Federaţiei Ruse, Dmitrii Rogozin, în Moldova. Voi aminti doar despre unele dintre asemenea acţiuni: expulzarea diplomaţilor ruşi, lupta cu aşa-numita propaganda rusă, refuzul de a participa în activităţile structurilor CSI”, a declarat preşedintele moldovean într-un mesaj postat în limba rusă pe Facebook, citat de Adevărul.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Întreaga Europă este cu ochii pe Moldova.

Seară frumoasă!