Dentons a asistat Payten în achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni al ContentSpeed, liderul în servicii software pentru eCommerce

3 aug. 2021
Vizualizari: 219

Dentons, cea mai mare firmă de avocatură din lume, a asistat Payten, parte a ASEE Group (Asseco Group), în procesul achiziționării pachetului majoritar de acțiuni al ContentSpeed, liderul în servicii software pentru eCommerce din România.

Prin această achiziție, Payten face o altă investiție strategică în eCommerce, prin unirea forțelor cu liderul local în servicii și soluții software dedicate comerțului electronic, ContentSpeed. În calitate de acționari majoritari, Payten și ContentSpeed vor accelera dezvoltarea soluțiilor existente dar și noi servicii dedicate comercianților online din România și regiunea SEE.

Această achiziție confirmă strategia Payten de dezvoltare continuă și diversificare a ofertei de servicii și soluții premium pentru clienții săi. Identificarea de noi oportunități și sinergii care să ducă la o creștere accelerată a fost constant o prioritate pentru Payten.

Echipa Dentons a fost coordonată de Cristian Popescu, partener asistat îndeaproape de Cristina Marcu (Counsel) și Mariana Marcu (Senior Associate), si au asistat Payten in toate etapele tranzacției.

***

Despre Dentons

Dentons, cea mai mare firmă de avocatură din lume, îmbină talentul și experiența celor 20,000 de profesioniști, inclusiv 12,000 de avocați în mai mult de 200 de birouri din peste 80 de țări, cu provocările și oportunitățile globale. Abordarea policentrică a Dentons și orientarea spre soluții, angajamentul față de incluziune și diversitate, precum și serviciile recunoscute și premiate, confruntă status quo-ul pentru a promova interesele clienților.

Despre Payten

Payten, membru al grupului Asseco South Eastern Europe Group (ASEE), oferă soluții de plată end-to-end pentru instituțiile financiare și comercianți. Oferta include soluții pentru eCommerce, mPayments, Processing, precum și servicii legate de ATM și POS.

Dentons a asistat Payten în achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni al ContentSpeed, liderul în servicii software pentru eCommerce was last modified: august 3rd, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: