Demonstrarea aplicării greşite de către instanţa de apel a normelor de drept material incidente raportului juridic dedus judecăţii. Respingerea recursului ca nefondat

• NCC: art. 1385
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8
• NCPC: art. 496
• NCPP: art. 28 alin. (1)
• O.U.G. nr. 77/2009: art. 15 alin. (6) lit. a)
• O.U.G. nr. 77/2009: art. 17 alin. (9)
• O.U.G. nr. 77/2009: art. 23
• O.U.G. nr. 77/2009: art. 6 alin. (1)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 15.04.2019 sub nr. x/2019, reclamantul Oficiul Național Pentru Jocuri de Noroc – Serviciul Teritorial Sud Vest a chemat în judecată pe pârâții A. și B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata unei despăgubiri în suma de 425.230 RON în baza dispozițiilor art. 1357 și urm. C. civ., sumă ce reprezintă contravaloarea taxei de licență și respectiv de autorizare pentru jocuri de noroc de tip slot machine, taxe datorate și neachitate către bugetul statului, suma fiind formată din: 25.000 RON taxă aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc; 400.000 RON (respectiv 50 de aparate, minim pentru autorizare x 8000 RON taxă pe aparat) – taxă aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc și 230 RON reprezentând venit încasat din exploatarea nelegală a celor 13 aparate de jocuri de noroc, calculul de mai sus fiind făcut în conformitate cu pct. 1. I lit. E) din O.U.G. nr. 77/2009 și pct. 1. II lit. E) din O.U.G. nr. 77/2009.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 398 din 23 februarie 2021)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a indicat drept temei juridic al motivelor de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., însă, din dezvoltarea criticilor formulate, rezultă că acestea se încadrează exclusiv în cazul de recurs descris de art. 488 alin. (1) pct. 8.

Recurentul nu a invocat vreuna dintre situațiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că decizia recurată nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, referirea la considerentele deciziei urmărind demonstrarea aplicării greșite de către instanța de apel a normelor de drept material incidente raportului juridic dedus judecății.

Din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este învestită, prin motivele de recurs, exclusiv cu aspectul întinderii prejudiciului cauzat reclamantului prin fapta ilicită comisă de către pârâtul A..

Astfel, aprecierea primei instanțe privind întrunirea în persoana pârâtului a elementelor răspunderii civile delictuale beneficiază de autoritate de lucru judecat, în condițiile în care pârâtul nu a declarat apel, iar apelul reclamantului a vizat doar cuantumul despăgubirilor la care pârâtul a fost obligat prin hotărârea primei instanțe.

În acest sens, în considerentele deciziei recurate s-a arătat că reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc nu a contestat situația de fapt reținută prin sentință, respectiv faptul că pârâtul A. a exploatat 13 aparate tip slot – machine, fără a se preocupa de obținerea autorizațiilor necesare funcționării acestora și fără a plăti taxele de autorizare și de funcționare.

În schimb, reclamantul a contestat aprecierea primei instanțe potrivit căreia prejudiciul rezultat din exploatarea celor 13 aparate este reprezentat, pe lângă contravaloarea licenței de organizare a jocurilor de noroc – care a fost acordată de către prima instanță – de contravaloarea taxei aferente autorizației doar pentru acestea, în cuantum de 104.000 RON, și nu de contravaloarea taxei aferente a unui număr de 50 de aparate, în cuantum de 400.000 RON, însă instanța de apel a înlăturat susțineri.

Prin motivele de recurs, reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a reproșat instanței de apel aplicarea greșită a legii în ceea ce privește limitarea prejudiciului doar la contravaloarea a 13 aparate, în loc de 50 aparate, ce reprezintă numărul minim necesar pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, care pot fi exploatate în cadrul aceleiași locații sau în locații diferite, conform art. 15 alin. (6) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data săvârșirii faptei ilicite.

Criticile recurentului – reclamant nu sunt fondate.

Dispozițiile art. 1385 C. civ., la care se face referire prin motivele de recurs, reglementează întinderea reparației și impun principiul reparării integrale a prejudiciului.

Astfel, potrivit celui de-al treilea alineat, despăgubirea trebuie să cuprindă „pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului”.

Pe acest temei, autorul faptei ilicite, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, este obligat să repare nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat (lucrum cessans).

În ambele situații, este necesar ca prejudiciul pretins de către cel păgubit prin săvârșirea faptei ilicite, căruia îi revine sarcina probei, să fie cert, atât ca existență, cât și ca posibilitate de evaluare.

Contrar celor susținute de către reclamant, raportarea la numărul minim de mijloace de joc pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, la data săvârșirii faptei ilicite, respectiv 50 de aparate, nu relevă nici prejudiciul efectiv, nici beneficiul nerealizat, întrucât nu se poate vorbi în nicio situație despre un prejudiciu cert în privința existenței sale.

După cum s-a arătat, în mod corect, în motivarea deciziei recurate, în conformitate cu reglementarea organizării și exploatării jocurilor de noroc, atât cea de la data săvârșirii faptei ilicite, cât și cea actuală, o persoană fizică nu ar obține nici licența de organizare a jocurilor de noroc și nici nu ar fi autorizată să le exploateze.

Astfel, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, în forma în vigoare în luna iunie a anului 2014, prin „organizator de jocuri de noroc” se înțelege „persoana juridică licențiată să organizeze și să exploateze jocuri de noroc în condițiile prezentei ordonanțe de urgență și a reglementărilor specifice”.

De asemenea, conform art. 21 din aceeași ordonanță (conținutul textului din 2014 coincizând cu cel actual), „Răspunderea pentru organizarea și exploatarea jocurilor de noroc în condițiile prezentei ordonanțe de urgență revine în totalitate persoanelor juridice care dețin licență de organizare a jocurilor de noroc”.

Așadar, voința legiuitorului este aceea ca numai o persoană juridică să obțină licență de organizare și exploatare a jocurilor de noroc, iar, odată ce deține în mod legal o asemenea licență, persoana juridică respectivă este cea care poartă în mod direct și exclusiv răspunderea pentru organizarea și exploatarea jocurilor de noroc conform legii.

Contrar susținerilor recurentei, o persoană fizică nu poate fi considerată organizator de jocuri de noroc, atât timp cât nu ar îndeplini vreodată condițiile pentru un „organizator de jocuri de noroc”, prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 și cu atât mai mult cu cât această calitate este recunoscută, chiar pentru persoanele juridice, doar acelora care au obținut în mod efectiv licența.

Această definire explică obligația operatorilor economici organizatori de jocuri de noroc să suporte diferența rămasă de plată din taxa anuală aferentă autorizației/autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc chiar și „după revocarea licenței de organizare a jocurilor de noroc, pe perioada suspendării autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, precum și după încetarea activității de jocuri de noroc, sub orice formă”, astfel cum prevede în mod expres art. 17 alin. (9) din O.U.G. nr. 77/2009, la care se face referire prin motivele de recurs.

Norma citată are în vedere tocmai pe acele persoane juridice care au obținut licența, deci au calitatea de organizator de jocuri de noroc, calitate pe care nu o pierd, în privința obligațiilor fiscale ce le revin, nici după revocarea licenței sau încetarea activității de jocuri de noroc.

Așadar, norma invocată de către recurentă nu susține calitatea de organizator de jocuri de noroc a unei persoane fizice, atunci când aceasta exploatează jocuri de noroc, fără licență și fără autorizare prealabilă, dimpotrivă, o exclude, atât timp cât destinatarii normei sunt persoanele juridice care au deținut licența prevăzută de lege.

Drept urmare, nu poate fi primită susținerea recurentei conform căreia o asemenea persoană fizică s-ar afla într-o situație similară cu o persoană juridică ce întrunește condițiile legale pentru organizarea și exploatarea a jocurilor de noroc, astfel încât întinderea prejudiciului produs statului ar fi aceeași, în toate situațiile identice sau asemănătoare.

În limitele în care reclamanta a invocat prejudiciul pretins suferit prin fapta pârâtului persoană fizică, raportarea la numărul minim de aparate pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, relevă un prejudiciu eventual, virtual, în condițiile în care acest număr face parte dintre condițiile necesare autorizării unei persoane juridice, fiind prejudiciul pe care recurenta l-ar fi suferit dacă o persoană juridică ar fi exploatat mijloacele de joc, iar aceasta ar fi putut fi considerată drept organizator de jocuri de noroc.

În cazul persoanei fizice, prejudiciul cert, din punctul de vedere al componenței pretinse de către recurentă și în limitele învestirii acestei instanțe de recurs, este numai cel produs în mod efectiv prin exploatarea celor 13 mijloace de joc, astfel cum, în mod corect, a apreciat instanța de apel.

Nu în ultimul rând, împrejurarea că și o persoană fizică putea fi subiect activ al infracțiunii de „desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc”, după cum prevedea în mod expres art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009, în forma în vigoare în anul 2014, are relevanță în acțiunea civilă întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, în condițiile C. proc. pen.

Astfel, potrivit art. 28 alin. (1) din acest cod, „Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite”.

Pe acest temei, hotărârea penală nu are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile în ceea ce privește existența prejudiciului nici măcar atunci când s-a pronunțat o hotărâre definitivă de încetare a procesului penal, cu atât mai mult un asemenea efect nu operează în ipoteza în care s-a renunțat chiar la urmărirea penală, prin ordonanță a Parchetului, precum în speță, iar instanța penală a pronunțat o încheiere prin care s-a admis cererea Parchetului de confirmare a acestei soluții.

Drept urmare, vor fi înlăturate susținerile recurentei și pe acest aspect și, față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 496 C. proc. civ.

Sursa informației: www.scj.ro.