1.313 views
Luni seară, marele câștigător al turului 1, Călin Georgescu a intrat în direct pe paginile sale de Facebook, unde este urmărit de circa 115.000 de oameni, și pe Youtube, pentru a se adresa românilor.
„Poporul român s-a cam săturat de opulența afișată de partidele politice, așa că vorbim de acasă. Vorbim, practic, din casa noastră, a 2.120.404 case și toți suntem ca unul. Vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut. Pentru efortul, devotamentul și jertfa voastră. A fost înălțător. A fost legea înmulțirii minunate a lui Hristos, a celor cinci pâini și doi pești, care s-au înmulțit la 2.120.404. Le mulțumim și celorlalți care nu ne-au votat, dar pe care îi așteptăm lângă noi, să fim împreună, pentru că ne unește ca oameni, iubirea. Am fost toți într-un gând. Dumnezeu, căci el ne unește și i-am dat votul nostru este liantul nostru. Iar poporul român, care a stat în întuneric până acum, a văzut acum lumina cea mare, căci Dumnezeu este cu noi”, și-a început discursul Călin Georgescu, scrie Adevărul.
Politicienii sunt singurii care nu au înțeles ceea ce s-a întâmplat, a mai spus Georgescu.
„Doamnelor și domnilor politicieni, v-ați uitat pe statistici, în sondaje nenumărate. V-ați jignit unii pe alții, ați jignit poporul român timp de 30 de ani și îl jigniți și astăzi, când spuneți că nu înțelegeți ce s-a întâmplat. Nu există locul unu sau locul doi. Nu există calificare pe vreun podium. Singurul loc care contează este al poporului român. Ce contează este poporul”, a declarat Georgescu, mai scrie Adevărul.
Călin Georgescu susține că nu este extremist, însă afirmă că „nu există est sau vest, există doar România și pacea poporului nostru”.
„Stabilitatea nostră vine dintr-o neutralitate absolut necesară. Nu trebuie să alegem de partea cui suntem. Trebuie să fim de partea noastră, a poporului și propriilor nevoi. Rămânem devotați valorilor europene, dar mai presus de toate este nevoie să fim devotați nouă și familiilor noastre, strămoșilor noștri. Noi, românii, existăm pentru a trăi în pace. Rămânem direct legați de valorile europene, dar este esențial să ne regăsim propriile valori. Este nevoie să fim puternici în țara noastră și asta am făcut până acum”, a mai spus Georgescu, mai arată Adevărul.
Călin Georgescu a avut și un mesaj pentru Elena Lasconi, contracandidatul său în turul 2 la alegerile prezidențiale.
„Doamna Lasconi, nu aveți de ce să vă bucurați. Poporul nu este fericit de ceea ce politicienii au făcut în acești ani. Inclusiv dumneavoastră sunteți parte din acest proiect. De ce vă bucurați că ați intrat în turul 2? Ar trebui să candidați pentru poporul acesta, nu doar pentru electoratul dumneavoastră, nu doar împotriva mea. Vom face istorie, nu politică”, a declarat Georgescu, notează Libertatea.
La PNL, după demisia de luni a lui Nicolae Ciucă din funcția de președinte, Ilie Bolojan a preluat conducerea partidului.
„Biroul Executiv al PNL l-a validat, luni seara, preşedinte interimar al partidului pe preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, potrivit unor surse liberale. De asemenea, conducerea PNL i-a validat pe Emil Boc (primarul municipiului Cluj-Napoca), Ciprian Ciucu (primarul Sectorului 6), Valeriu Iftime (preşedinte CJ Botoşani) şi Dan Motreanu (europarlamentar) în funcţiile de prim-vicepreşedinţi”, scrie Agerpres.
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere”, pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidențiale.
„Vom susţine direcţia proeuropeană a României şi politicile de centru dreapta. În acest sens, am luat o decizie astăzi ca, pentru alegerile prezidenţiale, pentru turul al doilea, în situaţia celor doi competitori, Partidul Naţional Liberal să susţină fără niciun fel de negociere candidatura Elenei Lasconi, varianta proeuropeană, iar PNL este promotorul acestei direcţii”, a spus Bolojan, la Palatul Parlamentului, scrie Agerpres.
Ilie Bolojan a mai informat că, în şedinţa PNL, s-a decis ca miniștrii liberali să asigure funcționarea Guvernului, să pregătească alegerile parlamentare şi turul doi al alegerilor prezidenţiale şi predarea guvernării.
„Ieşirea de la guvernare doar într-un scop electoral în această situaţie de final de ciclu electoral nu ar face decât să creeze instabilitate, probleme în funcţionarea Guvernului şi cred că este o chestiune de responsabilitate să ne asigurăm de aceste lucruri”, a spus liderul PNL, mai arată Agerpres.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia după aflarea rezultatelor .
„Eu aseară i-am dat secretarului general demisia, azi la ora 17.00 am convocat un Consiliu Politic Național și o să venim după CPN și o să comunicăm decizia pe care o să o luăm. Nu vorbim de o acceptare a demisiei, pentru că demisia este un act unilateral”, a spus premierul Marcel Ciolacu, la sediul PSD din Kiseleff, scrie Libertatea.
„O să rămân alături de colegii mei până duminică la alegeri (n.red. alegerile parlamentare). Sunt ferm convins că în perioada viitoare o să venim și cu un calendar de alegeri în interiorul partidului. La viitoarele alegeri din interiorul PSD, eu, Marcel Ciolacu, nu voi candida pentru nicio funcție”, a adăugat Ciolacu, arată Libertatea.
Președintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, pune condiții candidatului independent Călin Georgescu pentru a-l susține în al doilea tur de scrutin pentru prezidențiale.
„E o condiţie, domnule Georgescu. Dacă dumneavoastră veţi susţine parlamentul format din S.O.S. România, atunci şi noi vă vom ajuta pe dumneavoastră să ajungeţi preşedinte. Nu pentru că avem încredere în dumneavoastră, ci pentru că nu o vrem pe Elena Lasconi să distrugă tot. (…) Suntem în situaţia de a trebui să votăm, în caz că suntem ajutaţi şi noi, domnule Georgescu, o persoană pe care nu o ştim, pe care n-am fi votat-o în nicio altă circumstanţă, dar suntem obligaţi. Doar cu o condiţie, domnule Georgescu. Să ne sprijiniţi cu toate forţele dumneavoastră din spate să ocupăm Parlamentul României şi Diana Şoşoacă să fie prim-ministru. Şi S.O.S. să dea guvernul”, a declarat Diana Şoşoacă, scrie Agerpres.
Președintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat că „o discuție serioasă” cu PNL ar putea avea loc doar în condițiile în care va fi „o schimbare radicală” la vârful Partidului Naţional Liberal.
„Hai să nu batem câmpii, aşa cum s-au bătut câmpii în această campanie. La ora actuală există o conducere a PNL. Nu şi-a dat demisia decât Ciucă. Rareş Bogdan e acolo, Lucian Bode e acolo, Flutur este acolo şi toată gaşca de nevertebrate politice care… Turcan e acolo, Gorghiu e acolo, şi lista poate continua. Toţi trebuie să plece din vârful acestui partid. Toate marionetele lui Iohannis care au executat orbeşte toate comenzile ticăloase ce au fost date de cel mai mare trădător al ţării trebuie să plece, altfel nu avem cu cine sta de vorbă, pentru că în orice moment ne putem trezi că aşa cum au trădat electoratul de dreapta, făcând alianţa toxică cu PSD, poate mâine o să vrea să facă o alianţă toxică cu Simion sau poate poimâine o să vrea să facă o alianţă toxică cu Călin Georgescu. Până nu se face o schimbare radicală la vârful PNL nu cred că poate fi vorba de o discuţie serioasă”, a declarat Ludovic Orban, luni, într-o conferință de presă comună cu președintele PMP, Eugen Tomac, scrie Agerpres.
Ludovic Orban a subliniat că Forţa Dreptei şi Partidul Mişcarea Populară au arătat că sunt chiar partide de dreapta.
„Noi chiar am arătat că nu ne predăm PSD-ului, că nu ne vindem PSD-ului, că rămânem pe câmpul de luptă şi ducem bătălia împotriva PSD până reuşim să învingem PSD. Noi suntem de dreapta”, a mai subliniat Orban, mai scrie Agerpres.
Seară liniștită!