Demisie la Autoritatea Electorală Permanentă

11 ian. 2023
Vizualizari: 499

Deschidem Revista din această seară cu demisia președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin Mitulețu-Buică, de la conducerea instituției.

„Autoritatea Electorală Permanentă informează că astăzi, 11 ianuarie 2023, domnul Constantin-Florin Mitulețu-Buică a înaintat celor două camere ale Parlamentului demisia de onoare din funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente începând cu data de 13 februarie 2023, în condițiile Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente și ale Legii nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar”, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de AEP, scrie News.ro.

Aminitim că, Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul în cazul președintelui Autorității Electorale Permanente, Constantin Mitulețu Buică.

„Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către CONSTANTIN-FLORIN MITULEȚU BUICĂ a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în exercitarea atribuțiilor de președinte al Autorității Electorale Permanente a emis, aprobat și semnat un număr de 9 acte materiale prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru cumnata acestuia, care a fost încadrată la Cabinetul vicepreședintelui Autorității Electorale Permanente pe funcția de consilier”, a transmis luni ANI, mai arată News.ro.

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, declară că Primăria Municipiului București a început anul 2023 fără datorii curente, în condițiile în care la sfârșitul anului 2020 datoriile ajunseseră la 3 miliarde de lei.

„Nicușor Dan a reamintit că, în momentul în care a preluat mandatul de edil general, Primăria Capitalei avea o datorie curentă de 3 miliarde de lei. El a prezenta o situație a datoriilor curente la momentul respectiv: transport public – 740 de milioane de lei, termie – 520 de milioane de lei, familia Constanda – 370 de milioane de lei, autobuze Otokar – 165 de milioane de lei, stația de epurare Glina – 60 de milioane de lei, Pod Ciurel – 40 de de milioane de lei, parcuri – 40 de milioane de lei, lucrări termoficare – 35 de milioane de lei, lucările de la Prelungirea Ghencea și Pasajul Doamna Ghica – 35 de milioane de lei, parcarea Pantelimon – 30 de milioane de lei, iluminatul – 30 de milioane de lei, reabilitarea drumurilor – 30 de milioane de lei”, notează Agerpres.

Presa mai scrie azi că România nu se grăbește să cheltuie banii din PNNR.

„România a primit de la Comisia Europeană 6,35 miliarde de de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență, dintr-un total de 29,18 miliarde de lei, și a făcut plăți către firme, instituții de stat, ONG-ur etc. de doar 499 milioane de lei, conform unei note de informare privind progresele înregistrate în anul 2022 în ceea ce privește implementarea și absorbția fondurilor alocate României prin PO 2014-2020 și PNRR, ce se discută în ședința de azi a Guvernului. Practic, până în prezent s-au făcut plăți echivalente a 0,017% din suma totală de 29,18 miliarde de euro. România mai are la dispoziție încă patru ani de a cheltui restul de bani”, scrie Cotidianul.

Cardurile pentru plata energiei vor fi distribuite începând cu data de 1 februarie a.c., anunță ministrul Marcel Boloș.

„Cu data de 1 februarie 2023 se va distribui cardul de energie și, așa cum a anunțat domnul prim-ministru, data de 1 martie este dată de referință pentru ca să se poată face plăți cu aceste sume care provin din ajutorul pentru încălzire însă sperăm să putem face surpriza plăcută și să devansăm, așa cum a menționat domnul prim-ministru, data de 1 martie, să fie 20 februarie 2023”, a spus ministrul Marcel Boloș, scrie Agerpres.

Ministrul de resort explică și traseul pe care titularul de card, care dorește să-și plătească factura de încălzire de la bloc, ar trebui să-l urmeze.

„După ce a primit cardul, beneficiarul care vrea să-și plătească căldura la bloc solicită asociației de proprietari acest certificat de validare a datoriei. Asociația de proprietari completează cu datele de identificare și suma pe care o datorează certificatul. După aceea, beneficiarul are două modalități: aceea în care merge la Oficiul Poștal cu trei documente – actul de identitate, cardul de energie și certificatul de validare a datoriei – pentru căldura la bloc. A doua modalitate este la poștaș, care poate să întocmească formalitățile pentru ca să-și plătească căldura la bloc. Este extrem de simplu. Nu are documentație sofisticată. După ce s-a completat dovada privind serviciile de mandat poștal, Poșta are la dispoziție banii pe care noi i-am virat Poștei pentru toți beneficiarii. Nu este un mecanism în care lumea ia banii și după aceea am scăpat de sub control scopul pe care îl avem prin intermediul acestui mecanism, ci pur și simplu noi avem virarea banilor”, a menționat ministrul Boloș, scrie Agerpres.

Seară liniștită!

 

Demisie la Autoritatea Electorală Permanentă was last modified: ianuarie 11th, 2023 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: