Demers judiciar privind obligaţia de a face a pârâtei, respectiv de a proceda la deblocarea contului de garanţie de bună execuţie. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reţine că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Judecătoria Hunedoara şi Judecătoria Târgu-Mureş.

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă o obligaţie de a face, respectiv aceea ca pârâta Administraţia Naţională Apele Române – Administraţia Bazinală de Ape Mureş să procedeze la deblocarea contului de garanţie de bună execuţie.

Ivirea prezentului conflict negativ de competenţă a fost determinată de calificarea diferită a competenţei de ordine publică sau privată incidentă în speţă, cât şi a condiţiilor de invocare a excepţiei de necompetenţă teritorială.

Înalta Curte reţine că, în materia competenţei teritoriale, regula de drept comun este înscrisă în dispoziţiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Totodată, se constată că potrivit art. 22.2 din contractul încheiat între părţile litigante, dacă (…) „achizitorul şi prestatorul nu reuşesc să rezolve în mod amiabil o divergenţă contractuală, fiecare poate solicita ca disputa să se soluţioneze de către Tribunalul Târgu-Mureş”.

Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., „Necompetenţa este de ordine publică sau privată” Alin. 2 al acestui articol prevede că necompetenţa este de ordine publică: (pct. 1) „în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; (pct. 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; (pct. 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura”.

Conform art. 129 alin. (3) C. proc. civ., „În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată”.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că în cauză norma de competenţă aplicabilă litigiului de faţă are caracter de ordine privată.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

„necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe”, iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

„necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe”.

Din interpretarea textului de lege sus-menţionat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Or, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, în cauză, pârâta, deşi a formulat întâmpinare, aceasta nu a invocat necompetenţa teritorială a Judecătoriei Hunedoara, excepţia necompetenţei teritoriale fiind invocată de instanţă, din oficiu, la termenul de judecată din 8 februarie 2022, cu încălcarea art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Drept urmare, neinvocarea excepţiei de necompetenţă privată de către pârâtă în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a avut ca efect consolidarea competenţei instanţei sesizate.

Raportat tuturor considerentelor expuse, Înalta Curte reţine că Judecătoria Hunedoara este competentă să soluţioneze cauza, urmând a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

Sursa informației: www.scj.ro.