Delegaţia Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos în România a vizitat ÎCCJ

21 ian. 2016
Vizualizari: 969

Despre

  • Participanții la întâlnire
  • Preocuparea participanților de ameliorare a legislației celor două sisteme judiciare
  • Importanța dezvoltării unei culturi judiciare comune

Marți, 19 ianuarie 2016, Președintele ÎCCJ, doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, a primit vizita doamnei Stella Ronner-Grubačić, ambasadorul Regatului Țărilor de Jos la București, anunță Înalta Curte.

Din delegație au mai făcut parte doamna Myrthe Feddema, coordonator regional în domeniul cooperării judiciare și doamna Aniela Aron, consilier politic în domeniul cooperării judiciare în cadrul ambasadei.

Din partea Înaltei Curți au mai participat doamna Simona Cristea, magistrat-asistent dr., coordonator al Compartimentului Relații Internaționale și doamna Florentina Guțu, specialist IT în cadrul Direcției Legislație, Studii, Documentare și Informatică Juridică.

În cadrul acestei vizite, Președintele ÎCCJ a prezentat aspecte în legătură cu modul de organizare și funcționare a instanței supreme, dar și aspecte care vizează organizarea și funcționarea sistemului judiciar român, în ansamblul său.

A fost pusă în evidență preocuparea participanților de ameliorare a legislației celor două sisteme judiciare și s-au adus în discuție teme legate de progresele înregistrate în direcția unificării jurisprudenței și independența justiției.

Au fost vizate, totodată, aspecte de interes reciproc cu privire la sistemele judiciare din cele două state, necesitatea continuării parteneriatelor specifice activității judiciare, precum și importanța dezvoltării unei culturi judiciare comune.

Sursa informației este ÎCCJ (www.scj.ro).

Delegația Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în România a vizitat ÎCCJ was last modified: ianuarie 20th, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: