Degeaba muncești dacă nu știi care sunt uneltele

26 iul. 2016
Vizualizari: 3190
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nicolae Cîrstea: Bună ziua, suntem împreună cu d-na conf. univ. dr. Angelica Roșu, un autor vechi al Editurii Universul Juridic și un prieten. Ne bucurăm să vă regăsim în această discuție și în acest maraton al facultăților de Drept la Universitatea Danubius din Galați.

Angelica Roșu: Bine ați revenit la noi. Și eu mă bucur să vă revăd.

Nicolae Cîrstea: D-na profesor, ne propunem, în acest periplu la nivel național, pe care-l facem în legătură cu evidențierea facultăților de Drept în România să discutăm despre studenți, despre baza materială, despre problemele pe care le întâmpină studenții în acest act de învățământ, în admiterea în profesiile juridice. Cum îi simțiți pe studenții dumneavoastră – iată, ne aflăm în prag de admitere în profesiile juridice –, mai ales că știu că dumneavoastră predați și Procedura civilă și Dreptul comercial la universitate, două materii de bază ale facultății de Drept; cum îi simțiți, cât de pregătiți sunt ei pentru admiterea în aceste profesii juridice, care se apropie?

Angelica Roșu: Într-adevăr, disciplinele pe care eu le predau îmi permit să îi văd pe studenți spre sfârșitul perioadei petrecute în cadrul universității. Ei au crescut, s-au maturizat, au deja un drum pe care și l-au stabilit. Sigur că pregătirea depinde, în esență, și de fiecare dintre aceștia. Fiecare cât timp a alocat, fiecare câtă pasiune și cât s-a gândit să ia în serios rolul de student. Dar în esență studenții de aici sunt, cum spunea un domn profesor într-un raport de evaluare, fericiți. Această fericire provine din faptul că există o comunicare permanentă între cadrele didactice ale universității și studenți și o permanentă conexiune la nevoia reală a studentului din cadrul universității.

Nicolae Cîrstea: Avem, iată, o generație în parcursul profesional, în parcursul studențesc al căreia s-a interpus și această modificare a Codului de procedură civilă. Cât de greu v-a fost să faceți asimilată materia de către studenți și să fie ei, iată, la acest moment în care se apropie examenul de admitere în profesie, pregătiți?

Angelica Roșu: E o întrebare foarte bună, foarte interesantă, mai ales că vă raportați strict la modificările aduse Codului de Procedură Civilă, a fost foarte dificil în principal să le explic studenților nu de ce este necesar – pentru că întotdeauna privești o modificare legislativă în comparație cu cea care a fost înlăturată și încerci să subliniezi ajunsurile și neajunsurile. A fost foarte dificil să le explic de ce, totuși, sunt obligați să învețe foarte bine și Codul vechi de procedură civilă, în contextul în care a trecut ceva vreme de la intrarea în vigoare a noului cod și mi-a fost foarte greu să le explic de ce în continuare există o multitudine de litigii care se soluționează potrivit codului vechi. Pentru că ei au învățat, în primul curs, în primul an în care au făcut Procedură Civilă, despre principiul celerității. Și acest principiu al celerității nu se pupă deloc cu realitatea faptică. A fost o provocare pentru toți – și pentru cadrele didactice, și pentru practicieni, și pentru magistrați – și încă mai este, pentru că lucrurile, după cum bine știți, nu s-au așezat. Se mai scrie foarte mult, mai sunt opinii contradictorii – binevenite până la un punct, până la punctul în care se interpretează în final că legea este în profitul justițiabilului și nu în defavoarea lui.

Nicolae Cîrstea: Știu că sunteți și arbitru, de asemenea sunteți și mediator – iată, un avocat cunoscut în Galați. Către ce se îndreaptă studenții dumneavoastră, din interacțiunea de la cursuri, de la seminar, din discuțiile libere? Unde simțiți că se simt ei mai confortabil în acest an să meargă? Către profesiile liberale, către magistratură?

Angelica Roșu: În primul rând, vă mulțumesc că ați enumerat calitățile anterioare. Pare o sarcină dificilă și cum cred că am mai spus-o, poate părea și ușor neserios să întrunești atâtea calități într-un singur om, dar încerc să fac lucrurile cu pasiune. Și acum să revin, totuși, la întrebarea dumneavoastră, care era punctuală, raportat la situația studenților. Studenții își doresc o carieră în domeniul juridic, marea lor majoritate, și și reușesc – cel puțin în cadrul Universității sunt foarte mulți studenți care nu au terminat această facultate și pentru care acea diplomă nu reprezintă doar un act, ci chiar profesează. Sunt foarte mulți care au intrat în profesia de avocat și fac chiar treabă foarte bună, sunt absolvenți ai acestei universități care profesează de foarte multă vreme în calitate de magistrați – fie judecători, fie procurori. Despre calitatea de arbitru am reușit să le vorbesc foarte puțin, fiind o materie care se predă undeva spre sfârșitul semestrului și poate că și aceasta ar fi o explicație a faptului că nimeni nu s-a gândit sau nu și-a propus sau nu am eu cunoștință în momentul acesta să se îndrepte spre această profesie. Cunosc studenți care au adresat întrebări foarte serioase în legătură cu profesia de mediator și, mă rog, și grijile aferente acestei noi profesii – deși avem lege care este destul de veche, dacă ne uităm la consecințele practice constatăm că mai sunt încă foarte multe lucruri de făcut.

Nicolae Cîrstea: Ce calități…?

Angelica Roșu: Ce vor studenții studenții noștri în domeniul juridic. Dovadă că cele însușite nu au reprezentat doar niște noțiuni teoretice. Chiar vor să aplice și să se regăsească în sistem.

Nicolae Cîrstea: Pentru că probabil activitatea dumneavoastră principală este, totuși, activitatea avocațială, aș vrea să vă întreb ce calități ar trebui să aibă un student pentru a reuși în avocatură.

Angelica Roșu: Preambulul întrebării dumneavoastră e foarte sensibil. Nu există un principal, pentru că profesia de cadru didactic îmi este una foarte dragă, activitatea cu studenții mă ajută și pe mine să mă regăsesc și să stau pe linia de plutire – e foarte important și există conexiune și, exact așa cum ați spus, această schimbare legislativă de natură fulgerătoare e obligatoriu să fii tot timpul prezent. Deci este pasiune. La fel de mult iubesc profesia de avocat și nu există o ierarhie. Lucrul acesta aș vrea să-l spun, pentru că e foarte important. Însă… care era întrebarea dumneavoastră?

Nicolae Cîrstea: Care ar fi calitățile pe care ar trebui să le aibă un student pentru a fi un bun avocat?

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Angelica Roșu: Era prea serioasă întrebarea, ca să nu țin minte conținutul ei. Cred că este vorba despre calitățile necesare în orice profesie, spun eu. În primul rând dăruire, seriozitate – de multe ori le spuneam studenților: muncă, muncă și iar muncă. Și unii dintre ei, cel puțin cei care aveau mai mulți anișori, zâmbeau la amintirea unor vremuri apuse, dar aceasta este realitatea: muncă, foarte multă muncă, pentru că în această profesie te pot ajuta chestiunile cu caracter aparent până la un punct. Contează foarte mult fundamentul și cât reușești să te implici și cât reușești să dai din tine pentru fiecare client în parte. Bineînțeles, pregătirea nu o poți lăsa pe ultimul plan, pentru că degeaba muncești dacă nu știi cum și cu ce și care sunt uneltele. Și foarte multă determinare. Unii dintre ei manifestă un oarece scepticism, spun că este o profesie în care poți să ai succes doar dacă ai deja o conexiune – lucru pe care chiar am reușit, opinie pe care chiar am reușit să le-o înlătur, pentru că chiar se poate reuși în această profesie dacă vrei și dacă ești acolo, dacă ești tot timpul prezent.

Nicolae Cîrstea: D-na profesor, vă mulțumesc pentru această incursiune în lumea universitară a Universității Danubius din Galați. De asemenea, în zona profesională a activității dumneavoastră, a viitoarelor cariere ale studenților noștri. Sper să ne revedem curând și doresc succes studenților dumneavoastră pentru admiterea în profesiile juridice.

Angelica Roșu: Eu vă mulțumesc pentru această ocazie pe care mi-ați acordat-o.

 

Degeaba muncești dacă nu știi care sunt uneltele was last modified: iulie 25th, 2016 by Angelica Roșu

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice