Deficitul major de democrație parlamentară în procesul legislativ din România. Adoptarea tacită. Angajarea răspunderii. Delegarea legislativă

4 mai 2020
Articol UJ Premium
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 418

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Motto:

Inteligența artificială în materie penală

Degradarea spiritului constituțional în perioada interbelica s-a produs prin guvernarea statului cu actele normative ale puterii executive și a fost devastat, prin suprimarea partidelor politice, a Constituției si a Parlamentului, de către Carol al II-lea.

După octombrie 2003, această degradare a democrației parlamentare s-a realizat prin procedurile speciale ale „adoptării tacite”, „asumării răspunderii” și prin excesul de putere legislativă al Guvernului, exprimat prin O.G. si O.U.G.

 

Scandalul public produs de reprezentanții, de rang înalt, ai clasei politice și ai administrației statului nostru (ne)democratic, de (ne)drept și (a)social, în ziua de 29.04.2020 pe tema adoptării tacite, la 25.03.2020 (Sărbătoarea „Bunei Vestiri”?), de Camera Deputaților, a proiectului de lege privind „autonomia Ținutului Secuiesc” și, respinsă, cu cvasiunanimitate de voturi în Senat, tot în ziua de 29.04.2020, m-a obligat să scriu unele observații asupra deficitului major de democrație parlamentară[1].

Parlamentul a devenit o „marionetă” a Guvernului?

                   

I. Cadrul constituțional care facilitează deficitul de democrație parlamentara. Sediul materiei și unele accente doctrinare

 

1. Procedura adoptării tacite a proiectului de lege

1.1. Sediul materiei: art. 75 alin. (2) din Constituția revizuită:

„Prima Cameră sesizată se pronunță în termen de 45 de zile. Pentru coduri și alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depășirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate”.

1.2. Această nouă reglementare a fost introdusă în Constituție la revizuirea din 2003. Atunci, s-a fixat un interval de 45 de zile în care prima cameră parlamentară sesizată poate dezbate și vota un proiect de lege sau o propunere legislativă. Intervalul poate fi extins la 60 de zile doar pentru „coduri și alte legi de complexitate deosebită”. Prevederea a fost preluată de Regulamentul Camerei Deputaților care a clarificat și ce se întâmplă cu documentele produse pe marginea inițiativei de lege de către comisiile abilitate din prima cameră sesizată.

Modelul românesc în care prima cameră sesizată poate adopta tacit o lege este atipic pentru parlamentele statelor membre UE. A adopta tacit o lege este o cutumă mai ales în cazul celei de a doua camere (cea care reprezintă unitățile federative) a statelor federale cu Parlamentele bicamerale (Austria, Germania, Belgia), care au în general atribuții mai degrabă consultative. Aici, consimțământul tacit este rezervat camerelor secundare după ce camera decizională (întotdeauna aceeași – cea aleasă direct) și-a exprimat punctul de vedere. Aceeași situație se regăsește în cazul Camerei Lorzilor din Marea Britanie.

Pachet: Principiile procedurei judiciare

La fel se întâmplă și în Cehia, un stat unitar, cu Parlament bicameral, unde Camera Deputaților este prima cameră sesizată și, de asemenea, cameră decizională, iar adoptarea tacită se aplică doar Senatului.

1.3. De la introducerea acestei prevederi prin Constituția din 2003, numărul de proiecte de lege și propuneri legislative adoptate tacit de Camera Deputaților a variat  mult, relativ ridicat pentru fiecare din ultimele două legislaturi: 178 (2004-2008), 199 (2008-2012), 151 (2013-2016).

Indiferent de motivul real, este evident că absența dezbaterii și a votului dintr-o cameră parlamentară poate diminua calitatea procesului legislativ si a LEGII. Astfel, actorilor interesați – parlamentarii din respectiva cameră ignorată, specialiști din societatea civilă sau din mediul privat – li se restrânge puterea de a influența conținutul, dar și soarta respectivei legi.

Pe de alta parte, dinamica legiferării bicamerale prevăzută de legiuitor, care implică dezbaterea și votul atât în camera de reflecție, cât și în cea de decizie, este transformată de facto într-o situație de legislativ unicameral”.

Problema adoptării tacite frecvente creează suspiciunea că se ajunge aici din motive tehnice (precum lipsa cvorumului), în condițiile necunoașterii textului propunerii de lege și nu pentru că, în urma reflecției, parlamentarii au decis că textul nu necesită dezbatere sau vot, deoarece sunt unanim de acord cu el. Într-adevăr, presa a prezentat exemple de propuneri de lege considerate hilare sau de a dreptul aberante, ceea ce indică faptul că acestea nu ar fi putut fi adoptate tacit, dacă parlamentarii ar fi cunoscut conținutul lor (Manea, M.L., „Acceptarea tacita in sistemele constituționale ale Statelor membre ale UE”, în Buletinul de informare legislativa” nr. 2, 2010, pp. 3-16).

1.4. Unele date statistice privind „adoptarea tacita”         

A. SENAT

– 21.12.2009 – Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale;

– 14.02.2010 – Legea UDMR privind crearea a 16 regiuni de dezvoltare (?!);

– 05.2011 – Legea audiovizualului;

– 07.11.2011- Legea asistenței sociale;

– 27.11.2011 – Senatul a luat ACT de faptul că 59 de legi au fost adoptate TACIT (?!);

– 12.04.212 – 42 de proiecte de lege au fost declarate ca adoptate TACIT;

– 27.11.2016 – 23 de proiecte de lege au fost adoptate tacit.

Atrage, însă, atenția, faptul că Senatul României, în ședința din 23.04.2020, a luat act de ADOPTAREA TACITĂ a unui număr de 79 de proiecte de legi (?!), dar Președintele nu a certat Parlamentul și nici nu a retrimis forului legislativ vreunul dintre proiectele adoptate tacit anterior la ambele camere (?!).

B. CAMERA DEPUTAȚILOR

– 2013 – 35 de legi adoptate TACIT;

– 2014 – 48 de legi adoptate TACIT;

– 2015 – 32 de legi adoptate TACIT;

– 2016 – 38 de legi adoptate TACIT.

Prin „adoptare tacită” au trecut, în luna martie 2020, pe lângă proiectul privind Ținutul Secuiesc, un număr mare de propuneri legislative, între care unele având ca obiect domenii vitale ale societății românești, precum:

–  propunerea de modificare a Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi;

–  propunerea de modificare/completare a Legii nr. 1/2011 a educației naționale;

–  propunerea pentru modificarea O.U.G. nr. 92/15.10.2018 privind modificarea/completarea unor acte normative din domeniul justiției;

– propunerea privind pensionarea anticipată a personalului de specialitate juridică din sistemul judiciar ș.a.

1.5. De altfel, însuși Președintele României validează și încurajează această „adoptare tacită” , considerând că împlinirea termenelor de 45 sau 60 de zile produce de drept noua lege și împiedică dezbaterea în comisii și adoptarea ei în Plen (?!), după aceste termene (?!).

Astfel, în Sesizarea CCR, formulată de către Președinte, la 25.07.2018, privind neconstituționalitatea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 (Codul penal) și a Legii nr. 78/2000, se menționează expres că:

„Termenul de 45 de zile, respectiv de 60 de zile prevăzut la art. 75 alin. (2) din Legea fundamentala este un termen ce privește raporturile constituționale dintre autoritățile publice, respectiv raporturile dintre cele două camere ale Parlamentului, pe de o parte, și dintre acestea și Guvern, pe de altă parte. La împlinirea acestuia, dreptul și, totodată, obligația primei Camere competente să dezbată o inițiativă legislativă încetează, legea considerându-se adoptată în forma depusă de inițiator. Ca efect al împlinirii acestui termen,  se naște dreptul camerei decizionale de a se pronunța asupra inițiativei adoptate în condițiile art. 75 alin. (2) și de a decide definitiv. De asemenea, împlinirea acestui termen are consecința imposibilității membrilor primei Camere competente de a mai formula amendamente, dincolo de acest interval de timp stabilit de Constituție, propunerilor parlamentarilor sau ale comisiilor nemaifiind admisibile. Aceeași este și consecința pentru Guvern care, dincolo de acest termen, nu mai poate formula și depune amendamente cu privire la legea respectivă în cadrul primei Camere sesizate, nu mai poate solicita dezbaterea acesteia în procedura de urgență sau înscrierea ei cu prioritate pe ordinea de zi, toate aceste drepturi putând fi exercitate de Guvern doar în cadrul Camerei decizionale”.

În conformitate cu prevederile constituționale menționate, obligația Senatului, după împlinirea termenului de 60 de zile, era să considere legea adoptată tacit și să o transmită Camerei Deputaților pentru continuarea procedurii legislative. După împlinirea acestui termen, nici Senatul, în ansamblul sau, și nicio altă structură de lucru sau de conducere nu ar mai fi putut formula amendamente și nu ar mai fi putut înscrie legea pe ordinea de zi. Procedând în acest mod, dezbaterea și adoptarea de Senat a legii criticate, în ședința din 3.07.2018, echivalează și cu încălcarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentala, în ceea ce privește modul de calcul al termenelor referitoare la desfășurarea raporturilor constituționale între autoritățile publice”.

 

2. Angajarea răspunderii Guvernului

 

2.1.  Potrivit art. 114 alin. (1) din Constituție:

Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, asupra unui program, a unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege”.

„Angajarea răspunderii asupra unui proiect de lege constituie un artificiu ingenios și agresiv pentru obținerea adoptării  unei legi, pe o altă cale decât cea obișnuită, bulversând procedura legislativă normală” (I. Deleanu, Drept constituțional și instituții politice, vol. II, p. 289).

Proiectul de lege elaborat de Guvern și depus la Parlament în procedura excepționala a angajării răspunderii este INTANGIBIL; el are nevoie de o majoritate parlamentară, fiind considerat adoptat, automat, dacă opoziția nu depune moțiune de cenzură sau aceasta este respinsă.

2.2. Lectura proiectelor de legi adoptate prin angajarea răspunderii relevă situații de o gravitate ieșită din comun, de încălcare repetată și sistematică a democrației parlamentare, în principal, privind coduri, legi organice sau care vizează domenii vitale ale vieții social economice.

Legile privind salariile, pensiile, educația națională, sănătatea, legile justiției si ale proprietății,  Codurile penal, de procedură penală, civil, de procedură civilă, Codul muncii, Codul dialogului social, legile electorale ș.a, toate au fost adoptate prin angajarea răspunderii guvernului.


[1] A se vedea: juridice.ro, text publicat pe 23.12.2018.

Deficitul major de democrație parlamentară în procesul legislativ din România. Adoptarea tacită. Angajarea răspunderii. Delegarea legislativă was last modified: mai 4th, 2020 by Marin Voicu
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Marin Voicu

Marin Voicu

Este doctor în drept, avocat în cadrul cabinetului individual de avocat „Marin Voicu", având experiență în drept civil, drept comercial și drept comercial internațional, drept maritim și dreptul comunitar al UE.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter