Deciziile ÎCCJ (Complet DCD/C): sesizări respinse

31 oct. 2018
Vizualizari: 1339

29 octombrie 2018

Decizii de respingereCompletul

Obiectul sesizării

Decizia nr. 73/2018

Complet DCD/C

– interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (3) și (4) și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, în sensul că cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită numai dacă este urmată întreaga procedură de la capitolul III al legii, prin formularea inclusiv a contestației împotriva dispoziției de respingere a solicitării de restituire în natură a bunurilor imobile;

– în acest caz, de cotele celorlalți moștenitori profită doar moștenitorul sau moștenitorii care au formulat contestație?

– în caz contrar, contestația nu constituie decât un act de conservare în numele și pe seama tuturor moștenitorilor care, prin formularea cererii de restituire, au făcut act de acceptare a moștenirii?

Decizia nr. 74/2018

Complet DCD/C

– dacă termenul de 30 de zile, în care terțul care se consideră vătămat prin emiterea unei autorizații de construire în beneficiul unei alte persoane poate formula plângere prealabilă, în condițiile art. 7 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, începe să curgă, în toate cazurile, de la data afișării autorizației de construire pe pagina proprie de internet a autorității administrației publice emitente sau la sediul acesteia, în condițiile art. 7 alin. (21) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții

 – dacă acest termen începe să curgă, în toate cazurile, de la data afișării panoului de identificare a investiției la locul realizării construcției, în temeiul art. 76 alin. (1) lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, aprobate prin OMDRL nr. 839/2009, sau dacă acest termen curge, în toate cazurile, de la momentul la care se dovedește că terțul a luat efectiv la cunoștință de autorizația de construire? În acest din urmă caz, termenul curge de la data când a fost cunoscută existența autorizației de construire și, eventual, conținutul său sau de la data la care terțul putea, cu eforturi rezonabile, să cunoască conținutul documentației care a stat la baza emiterii ei?

– dacă, în situația în care au fost începute lucrările de construire, se poate considera că autorizația de construire a intrat în circuitul civil, în sensul prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, astfel încât a devenit irevocabilă? În situația în care răspunsul la această întrebare este afirmativ, dacă, în acest caz, ținând cont de faptul că autorizația de construire este irevocabilă, mai trebuie formulată plângere prealabilă împotriva acesteia înainte de formularea acțiunii în anulare?

 

Potrivit comunicatului de presă publicat în data de 29 octombrie 2018, pe site-ul oficial (www.scj.ro), ÎCCJ s-a reunit pentru a dezbate mai multe chestiuni de drept în materie civilă și a pronunțat două decizii de respingere.

 

Vă prezentăm, în cele ce urmează, deciziile de respingere pronunțate de Înalta Curte, atât cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (3) și (4) și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, cât și referitoare la momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile, în care terțul care se consideră vătămat prin emiterea unei autorizații de construire în beneficiul unei alte persoane poate formula plângere prealabilă, în condițiile art. 7 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

 

Decizia nr. 73/2018

În ședința din 29 octombrie 2018, Completul ÎCCJ competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă a respins ca inadmisibilă, sesizarea privind pronunțărea unei hotărâri prealabile referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (3)-(4) și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

 

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 73/2018

 

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Prin Decizia nr. 73/2018, ÎCCJ (Complet DCD/C) a respins, ca inadmisibilă, esizarea formulată de Curtea de Apel Pitești -Secția I civilă, în dosarul nr. 1267/109/2017, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„1. interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (3) și (4) și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită numai dacă este urmată întreaga procedură de la capitolul III al legii, prin formularea inclusiv a contestației împotriva dispoziției de respingere a solicitării de restituire în natură a bunurilor imobile; în caz afirmativ, de cotele celorlalți moștenitori profită doar moștenitorul sau moștenitorii care au formulat contestație;

în caz contrar, această contestație nu constituie decât un act de conservare în numele și pe seama tuturor moștenitorilor care, prin formularea cererii de restituire, au făcut act de acceptare a moștenirii”.

 

Decizia nr. 74/2018

În ședința din 29 octombrie 2018, Completul ÎCCJ competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă a respins ca inadmisibilă, sesizarea privind pronunțărea unei hotărâri prealabile referitoare momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile, în care terțul care se consideră vătămat prin emiterea unei autorizații de construire în beneficiul unei alte persoane poate formula plângere prealabilă, în condițiile art. 7 alin. (1) și alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

 

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 74/2018

 

Prin Decizia nr. 74/2018, ÎCCJ (Complet DCD/C) a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 530/100/2017, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„dacă termenul de 30 de zile, în care terțul care se consideră vătămat prin emiterea unei autorizații de construire în beneficiul unei alte persoane poate formula plângere prealabilă, în condițiile art. 7 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, începe să curgă, în toate cazurile, de la data afișării autorizației de construire pe pagina proprie de internet a autorității administrației publice emitente sau la sediul acesteia, în condițiile art. 7 alin. (21) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă acest termen începe să curgă, în toate cazurile, de la data afișării panoului de identificare a investiției la locul realizării construcției, în temeiul art. 76 alin. (1) lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și locuinței nr. 839/2009, sau dacă acest termen curge, în toate cazurile, de la momentul la care se dovedește că terțul a luat efectiv la cunoștință de autorizația de construire ? În acest din urmă caz, termenul curge de la data când a fost cunoscută existența autorizației de construire și, eventual, conținutul său sau de la data la care terțul putea, cu eforturi rezonabile, să cunoască conținutul documentației care a stat la baza emiterii ei?

Dacă, în situația în care au fost începute lucrările de construire, se poate considera că autorizația de construire a intrat în circuitul civil, în sensul prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, astfel încât a devenit irevocabilă ? În situația în care răspunsul la această întrebare este afirmativ, dacă, în acest caz, ținând cont de faptul că autorizația de construire este irevocabilă, mai trebuie formulată plângere prealabilă împotriva acesteia înainte de formularea acțiunii în anulare ?”.

 

Pentru a vedea respectivul comunicat, vizitați site-ul ÎCCJ (www.scj.ro).

Deciziile ÎCCJ (Complet DCD/C): sesizări respinse was last modified: octombrie 31st, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.