Decizii ÎCCJ (Complet DCD/C): Sesizări respinse

6 mart. 2018
Vizualizari: 1146
5 martie 2018
Decizii de respingereCompletulObiectul sesizării
Decizia nr. 17/2018 Complet DCD/C– dacă în interpretarea dispozițiilor art. 123 raportat la art. 120 și art. 112 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sporul pentru muncă suplimentară se acordă doar pentru munca efectiv prestată peste durata normală a timpului de muncă sau se acordă și pentru orele în care salariatul s-a aflat la dispoziția angajatorului, la domiciliu sau în locuri special amenajate;

– dacă în interpretarea dispozițiilor art. 126 lit. b) prin raportare la art. 125 din Codul muncii, sporul pentru muncă prestată în timpul nopții se acordă doar pentru munca efectiv prestată în timpul nopții, în condițiile art. 126 lit. a) și b), sau se acordă și pentru orele de noapte în care salariatul s-a aflat la dispoziția angajatorului, la domiciliu sau în locuri special amenajate;

– dacă în interpretarea dispozițiilor art. 137 alin. (3) din Codul muncii, sporul pentru neacordarea repausului în zilele de sâmbătă și duminică se acordă doar pentru munca efectiv prestată în zilele de sâmbătă și duminică sau se acordă și pentru zilele de sâmbătă sau duminică în care salariatul s-a aflat la dispoziția angajatorului, la domiciliu sau în locuri special amenajate;

– dacă în interpretarea dispozițiilor art. 142 alin. (2) din Codul muncii, sporul pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală se acordă doar pentru munca efectiv prestată în zilele de sărbătoare legală sau se acordă și pentru zilele de sărbători legale în care salariatul s-a aflat la dispoziția angajatorului, la domiciliu sau în locuri special amenajate.

Decizia nr. 18/2018Complet DCD/C– dacă dispozițiile art. 870 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care reglementează posibilitatea participării la distribuirea de sume pentru toți creditorii interesați, presupun în mod necesar parcurgerea procedurii de intervenție prevăzută de art. 691 și următoarele din Codul procedură civilă.

Potrivit comunicatului publicat în data de 5 martie 2018, pe site-ul ÎCCJ (www.scj.ro), Înalta Curte s-a reunit pentru a dezbate mai multe chestiuni de drept și a emis următoarele decizii:

 

Decizia nr. 17/2018

În ședința din 5 martie 2018, Completul ÎCCJ competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă a soluționat sesizarea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

 

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 17/2018

 

Prin Decizia nr. 17/2018, ÎCCJ (Complet DCD/C) a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova ‒ Secția I civilă, în dosarul nr. 2/95/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „dacă în interpretarea dispozițiilor art. 123 raportat la art. 120 și art. 112 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sporul pentru muncă suplimentară se acordă doar pentru munca efectiv prestată peste durata normală a timpului de muncă sau se acordă și pentru orele în care salariatul s-a aflat la dispoziția angajatorului, la domiciliu sau în locuri special amenajate; dacă în interpretarea dispozițiilor art. 126 lit. b) prin raportare la art. 125 din Codul muncii, sporul pentru muncă prestată în timpul nopții se acordă doar pentru munca efectiv prestată în timpul nopții, în condițiile art. 126 lit. a) și b), sau se acordă și pentru orele de noapte în care salariatul s-a aflat la dispoziția angajatorului, la domiciliu sau în locuri special amenajate; dacă în interpretarea dispozițiilor art. 137 alin. (3) din Codul muncii, sporul pentru neacordarea repausului în zilele de sâmbătă și duminică se acordă doar pentru munca efectiv prestată în zilele de sâmbătă și duminică sau se acordă și pentru zilele de sâmbătă sau duminică în care salariatul s-a aflat la dispoziția angajatorului, la domiciliu sau în locuri special amenajate; dacă în interpretarea dispozițiilor art. 142 alin. (2) din Codul muncii, sporul pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală se acordă doar pentru munca efectiv prestată în zilele de sărbătoare legală sau se acordă și pentru zilele de sărbători legale în care salariatul s-a aflat la dispoziția angajatorului, la domiciliu sau în locuri special amenajate.

 

Decizia nr. 18/2018

În ședința din 5 martie 2018, Completul ÎCCJ competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă a soluționat sesizarea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

 

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 18/2018

 

Prin Decizia nr. 18/2018, ÎCCJ (Complet DCD/C) a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul București-Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. 33510/301/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „dacă dispozițiile art. 870 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care reglementează posibilitatea participării la distribuirea de sume pentru toți creditorii interesați, presupun în mod necesar parcurgerea procedurii de intervenție prevăzută de art. 691 și următoarele din Codul procedură civilă.

 

Pentru a vedea respectivul comunicat, vizitați site-ul ÎCCJ (www.scj.ro).

Decizii ÎCCJ (Complet DCD/C): Sesizări respinse was last modified: martie 6th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.