Decizii de admitere pronunțate de ÎCCJ și CCR în mai 2019

Prin Decizia nr. 15/2019, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 318 alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală, și a stabilit că: „în ipoteza renunțării la urmărirea penală față de un suspect sau inculpat minor care a împlinit vârsta de 16 ani poate fi dispusă față de acesta obligația prestării unei munci neremunerate în folosul comunității”.

Prin Decizia nr. 16/2019, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București și, în consecință, a stabilit că: „în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 entitatea notificată va înainta dispoziția, la emiterea căreia a fost obligată de instanță, împreună cu dosarul administrativ, direct către Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor”.

Prin Decizia nr. 17/2019, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, a stabilit că „în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 513 alin. (6) din Codul de procedură civilă, recursul formulat împotriva hotărârii prin care a fost soluționată cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din același cod este admisibil, indiferent dacă hotărârea atacată cu revizuire are sau nu caracter definitiv”.

Prin Decizia nr. 19/2019, ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă, în dosarul nr. 16121/110/2016, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 10, art. 38, art. 57, art. 134 alin. (1) și art. 254 alin. (3)-(4) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stipularea clauzei penale în contractul individual de muncă sau într-un act adițional al acestuia, prin care este evaluată paguba produsă angajatorului de salariat din vina și în legătură cu munca sa, este interzisă și este sancționată cu nulitatea clauzei astfel negociate”.

Prin Decizia nr. 12/2019, ÎCCJ (Complet DCD/P) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția I penală prin încheierea de ședință din data de 07 ianuarie 2019 pronunțată în dosarul nr. 5780/202/2017 (2031/2018) prin care se solicită dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracțiunea săvârșită în cursul termenului de încercare, și în cazul în care suspendarea condiționată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile”.

Astfel, Înalta Curte a stabilit că, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracțiunea săvârșită în cursul termenului de încercare, regimul suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza art. 81 din Codul penal din 1969, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, printr-o hotărâre pronunțată după 01 februarie 2014, se menține și după intrarea în vigoare a Codului penal actual, inclusiv sub aspectul revocării sau anularii acesteia, fiind cel prevăzut de Codul penal din 1969.

Prin Decizia nr. 13/2019, ÎCCJ (Complet DCD/P) a admis sesizarea sesizarea Curții de Apel București, Secția I penală, în dosarul nr. 2225/330/2018, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: „În cazul anulării amânării aplicării unei pedepse, urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispozițiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care anterior s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante?”

Astfel, Înalta Curte a stabilit că în cazul anulării amânării aplicării unei pedepse, urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispozițiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante.

Prin Decizia pronunțată în ședința din 21 mai 2019, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea de neconstituționalitate și a constatat că Legea pentru modificarea O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative este neconstituțională în ansamblul său.

Prin Decizia pronunțată în ședința din 21 mai 2019, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2003 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare și a constatat că aceste dispoziții de lege sunt neconstituționale.

Pe de altă parte, Curtea, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1)-(3) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare.

Prin Decizia pronunțată în ședința din 21 mai 2019, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a constatat că inițiativa legislativă a cetățenilor intitulată „Lege privind modificarea unor acte normative în materie electorală” nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 74 alin. (1) din Constituție, respectiv numărul de susținători (de cel puțin 100.000) și dispersia teritorială (să provină din cel puțin un sfert de din județele țării, iar în fiecare din aceste județe, respectiv în municipiul București, să fie înregistrate cel puțin 5.000 de semnături).

Prin Decizia pronunțată în ședința din 21 mai 2019, Curtea Constituțională cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 14 alin. (4) din Anexa VII la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt neconstituționale.

Prin Decizia pronunțată în ședința din 1621 mai 2019, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 80/1005 privind statutul cadrelor militare și sintagma „cu excepția personalului militar în activitate, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special” din art. 61 din O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate sunt neconstituționale.

Prin Decizia pronunțată în ședința din 28 mai 2019, Curtea Constituțională, cu  majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004, forma anterioară modificării prin Legea nr. 360/2006, este neconstituțional.

Prin Decizia pronunțată în ședința din 29 mai 2019, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea privind aprobarea O.U.G nr. 85/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura este neconstituțională, în ansamblul său.

Curtea a reținut că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție și jurisprudenței Curții Constituționale, Parlamentului îi revenea obligația să constate încetarea de drept a procesului legislativ, ca urmare a constatării neconstituționalității legii, în ansamblul său, prin Decizia nr. 312 din 9 mai 2018, iar, în ipoteza inițierii unui nou demers legislativ cu privire la același domeniu de reglementare, să se conformeze celor statuate prin decizia sus-amintită.

Prin Decizia pronunțată în ședința din 29 mai 2019, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea pentru modificarea art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică și pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Instituției Prefectului – Județul Bacău, în domeniul public al județului Bacău este neconstituțională.

Curtea a reținut, în esență, în raport de criticile formulate de autorul sesizării, că legea ce face obiectul controlului de constituționalitate a fost adoptată cu încălcarea art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor și alin. (5) sub aspectul condițiilor de calitate ale legii, art. 61 alin. (1) referitor la rolul Parlamentului, art. 136 alin. (4) referitor la inalienabilitatea bunurilor proprietate publică și art. 147 alin. (4) referitor la caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale.