Decizii de admitere pronunțate de ÎCCJ în luna octombrie

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție (www.scj.ro), în luna octombrie 2016, au fost pronunțate mai multe decizii de admitere privind dezlegarea unor chestiuni de drept și au fost soluționate mai multe recursuri în interesul legii.

În continuare, vom prezenta dispozitivul fiecărei decizii.

Prin Decizia nr. 20/2016, ÎCCJ (Complet DCD/P) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara, Secția Penală, în Dosarul nr. 9395/30/2015, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept dacă „în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 213 Cod penal – în modalitatea înlesnirii practicării prostituției, dacă faptele sunt săvârșite față de o persoană majoră și de una minoră, sunt realizate elementele constitutive ale unei singure infracțiuni prevăzută de art. 213 alin. (1) și (3) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal sau două infracțiuni aflate în concurs, respectiv art. 213 alin. (1) Cod penal și art. 213 alin. (3) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 Cod penal”.

În consecință, ÎCCJ a stabilit că în cazul în care infracțiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituției, se săvârșește asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore și minore, în „aceeași împrejurare”, se va reține o singură infracțiune de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) și (3) Cod penal, în formă simplă. Ori de câte ori infracțiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituției, se săvârșește asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore și/sau minore, fără legătură între ele, se va reține un concurs de infracțiuni, prevăzută de art. 213 alin. (1), art. 213 alin. (3) sau art. 213 alin. (1) și (3) Cod penal, după caz, cu reținerea dispozițiilor art. 38 alin. (1) Cod penal.

Prin Decizia nr. 21/2016, ÎCCJ (Complet DCD/P) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța– Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. 15074/118/2012 prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: „Dacă în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, asistența juridică este obligatorie pentru inculpatul persoană juridică, în raport de dispozițiile art. 187 din Codul penal sau asistența juridică este obligatorie numai pentru inculpatul persoană fizică, în raport de dispozițiile art. 136 alin. (2) și (3) din Codul penal, ce reglementează pedepsele aplicabile persoanei juridice”.

În consecință, ÎCCJ a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, în cursul procedurii de cameră preliminară și în cursul judecății, în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, asistența juridică este obligatorie pentru inculpatul persoană juridică, în raport cu dispozițiile art. 187 din Codul penal.

Prin Decizia nr. 27/2016, ÎCCJ (Complet DCD/CAF) a admis sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, prin Încheierea nr. 710 din 10 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1650/46/2013 și, în consecință, a stabilit că:

O unitate administrativ-teritorială care încheie contracte de execuție de lucrări pentru realizarea unor obiective finanțate din bugetul de stat, utilizate ulterior pentru realizarea de operațiuni impozabile, acționează de manieră independentă, în calitate de persoană impozabilă în sensul art. 127 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, având drept de deducere a TVA aferentă lucrărilor în cauză, în măsura în care taxa nu a fost anterior decontată de la bugetul de stat/ valoarea contractului de finanțare nu a inclus TVA.

Prin Decizia nr. 25/2016, ÎCCJ (Complet DCD/CAF) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secția I civilă, în Dosarul nr. 2078/104/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) raportat la art. 12 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și la art. 221 – 223 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin H.G. nr. 401/2013 și completate prin H.G. nr. 89/2014, a stabilit că:

Bunurile care pot fi oferite în compensare sunt terenurile, cu sau fără construcții, și construcțiile finalizate sau nefinalizate, indiferent de categoria în care se încadrează imobilele pentru care s-a formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 12 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, nefiind aplicabile.

Prin Decizia nr. 26/2016, ÎCCJ (Complet DCD/CAF) a admis în parte sesizarea formulată de  Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 24 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2377/115/2015 și, în consecință, a stabilit că:

Dispozițiile art. 3 („Tutela administrativă”) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că prefectul nu poate ataca în fața instanțelor de contencios administrativ refuzul (asimilat unui act administrativ, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004) consiliului local de a pune pe ordinea de zi a ședinței și de a lua act de încetarea de drept a mandatului de consilier local înainte de termen, refuz exprimat la cererea prefectului adresată potrivit atribuțiilor reglementate de dispozițiile art. 19 alin. (1) lit. a) și e) din Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Decizia nr. 18/2016, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești și, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil; cu modif. și compl. ult., a stabilit următoarele:

Competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil; cu modif. și compl. ult.

Prin Decizia nr. 17/2016, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, a stabilit că:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (5), art. 27 și art. 41 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale (forma în vigoare în anul 2010), devenite art. 34 alin. (7), art. 59 alin. (3) și art. 52 alin. (4) din Legea nr. 334/2006 (forma în vigoare în anul 2015), candidatul independent în alegerile locale nu poate fi sancționat pentru contravenția prevăzută de art. 41 alin. (1) raportat la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 (forma în vigoare în anul 2010), devenite art. 52 alin. (2) raportat la art. 47 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 (forma în vigoare în anul 2015), atunci când și-a desemnat și înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă un mandatar financiar care nu a depus în termenul prevăzut de lege raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale.

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 (forma în vigoare în anul 2010), devenite art. 52 alin. (4) din Legea nr. 334/2006 (forma în vigoare în anul 2015), raportate la dispozițiile art. 38 alin. (1), art. 26 alin. (12) și (13) din Legea nr. 334/2006 (forma în vigoare în anul 2010), devenite art. 47 alin. (1), art. 34 alin. (12) și (14) din Legea nr. 334/2006 (forma în vigoare în anul 2015), candidatul independent în alegerile locale poate fi sancționat pentru săvârșirea contravenției de a nu depune, în termenul prevăzut de lege, la Autoritatea Electorală Permanentă un raport detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, atunci când nu și-a înregistrat la această autoritate un mandatar financiar.

Prin Decizia nr. 302016, ÎCCJ (Complet DCD/CAF) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1134/88/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că:

Prevederile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei „Delta Dunării”, republicată, cu modificările ulterioare, au fost abrogate de dispozițiile art. 39 lit. y) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, cu modificările și completările ulterioare, fiind înlocuite, în ceea ce privește categoria socio-profesională a polițiștilor și a personalului civil, de prevederile art. 25 alin. (1) și (2) din Anexa VII la Legea-cadru nr. 284/2010.

Prin Decizia nr. 31/2016, ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secția I civilă, în Dosarul nr. 4006/101/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că:

Termenul de 3 ani prevăzut de art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente; cu modif. și compl. ult., nu este afectat de prevederile art. III din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările ulterioare și ale articolului unic al O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012.

Prin Decizia nr. 34/2016, ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași – Secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. 6975/99/2014 , privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 77 din Codul Muncii, cu referire la dispozițiile art. 278 alin. (1) din Codul Muncii și la dispozițiile art. 1326 din Codul Civil, decizia de concediere individuală emisă potrivit dispozițiilor art. 76 din Codul Muncii se poate comunica prin poșta electronică, aceasta reprezentând o modalitate de comunicare aptă din punct de vedere procesual să declanșeze curgerea termenului de contestare jurisdicțională a deciziei, potrivit dispozițiilor art. 211 alin. (1) lit. a din Legea nr. 62/2011 raportat la dispozițiile art. 216 din același act normativ, cu referire la dispozițiile art. 184 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în condițiile în care salariatul a comunicat angajatorului aceste date de contact și există o uzanță a acestei forme de comunicare între părți.

Prin Decizia nr. 33/2016, ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secția I civilă, în dosarul nr. 1619/104/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că:

În interpretarea dispozițiilor art. 1 lit. a), art. 2 alin. (1) și art. 3 din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, este exonerat de la obligația restituirii pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială încasate necuvenit până la data intrării în vigoare a legii, respectiv 27 septembrie 2014, personalul salarizat sub imperiul actelor normative enumerate în art. 1 din lege.

Prin Decizia nr. 19/2016, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, a stabilit că:

În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate, instanța de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (l) din Codul de procedură civilă, în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispozițiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Prin Decizia nr. 20/2016, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință, a stabilit că:

În interpretarea și aplicarea art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, stabilește că acordul părților cu privire la alegerea instanței care urmează să soluționeze acțiunea de divorț trebuie să fie exprimat expres.

Prin Decizia nr. 32/2016, ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești – Secția I civilă în dosarul nr. 1849/90/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că:

În interpretarea dispozițiilor art. 262 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. b), art. 263 alin. (1), alin. (2) și alin. (7) din Legea nr. 1/2011, precum și a dispozițiilor art. 8, art. 12 alin.(4) și alin. (5) din Ordinul nr. 5560/2011, art. 8 din Ordinul nr. 6239/2012, art. 8 din Ordinul nr. 5451/2013 și art. 8 din Ordinul nr. 4895/2014, orele de educație fizică efectuate de învățători sau de profesori pentru învățământul primar nu se cuprind în norma didactică a acestora și se plătesc, separat, cu ora.