Decizii de admitere pronunțate de Curtea Constituțională în luna octombrie

Potrivit comunicatelor de presă publicate pe site-ul Curții Constituționale (www.ccr.ro), în luna octombrie 2016, au fost pronunțate două decizii de neconstituționalitate.

În  continuare, vom prezenta dispozitivul respectivelor decizii.

Prin Decizia pronunțată în ședința din 26 octombrie 2016, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 și art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituționale numai în măsura în care instanța judecătorească verifică condițiile referitoare la existența impreviziunii.

Așadar, instanțele judecătorești în fața cărora au fost introduse acțiuni în baza Legii nr. 77/2016 vor fi obligate să verifice condițiile referitoare la existența impreviziunii și să o aplice. Având în vedere că acele contracte de credit din dosarele analizate de Curtea Constituțională au fost încheiate sub regimul Codului civil din 1864 (vechiul Cod civil), iar Curtea a constatat că acele contracte în curs de derulare menționate de art. 11 din Legea nr. 77/2016 se referă și la contractele încheiate înainte de intrarea în vigoare, în 2011, a Legii nr. 287/2009 (noul Cod civil), instanțele judecătorești vor face aplicarea impreviziunii astfel cum aceasta a fost configurată sub regimul Codului civil din 1864 și cu precizările aduse de Curtea Constituțională în considerentele deciziei ce va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În esență, impreviziunea intervine când în executarea contractului a intervenit un eveniment excepțional ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de părți la data încheierii contractului, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligației debitorului. Verificarea acestor condiții revine, în fiecare caz, instanței judecătorești care, în condițiile legii, este independentă în aprecierea sa, ea pronunțând fie adaptarea contractului, fie încetarea sa în forma pe care o decide și care poate merge până la preluarea de către creditor a imobilului adus garanție cu stingerea tuturor accesoriilor.

În examinarea constituționalității prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 și art. 8 din Legea nr. 77/2016, Curtea a avut în vedere necesitatea respectării prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind claritatea legii, precum și cele ale art. 21 privind accesul liber la justiție. Accesul părților din contractele respective la o instanță judecătorească este absolut necesar având în vedere că judecătorul trebuie să verifice ca instituția dării în plată să nu fie un instrument discreționar pus la dispoziția doar a unei părți.

De asemenea, Curtea mai precizează că declararea ca neconstituțională a sintagmei „precum și din devalorizarea bunurilor imobile” din Legea nr. 77/2016 a avut în vedere, în esență, faptul că obiectul contractelor de credit îl reprezintă sume de bani, și nu bunuri imobile.

Soluția adoptată de Curtea Constituțională este circumscrisă obiectului sesizărilor care privesc contracte de credit încheiate înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (2011), respectiv în perioada 2007-2009.

De aceea, instanța de contencios constituțional a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la dispozițiile art. 3 teza întâi, precum și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. Art. 3 teza întâi se referă la prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil care nu putea fi aplicabilă, de la bun început, acestor contracte, iar cea de-a doua ipoteză se referă la contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016 (ipoteză în care nu ne regăsim). Cu alte cuvinte, aceste ipoteze nu au legătură cu soluționarea cauzelor, condiție impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Prin Decizia pronunțată în ședința din 26 octombrie 2016, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 4/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 este neconstituțională, în ansamblul său.

În argumentarea soluției pronunțate, Curtea a reținut încălcarea prevederilor art. 61 alin. (2) din Constituție, care consacră principiul bicameralismului parlamentar, în virtutea căruia o lege trebuie adoptată după dezbaterea în ambele Camere ale Parlamentului. Or, conținutul juridic al formelor adoptate de cele două Camere relevă existența unor deosebiri majore, împrejurare de natură a afecta constituționalitatea actului normativ, în ansamblul său. De asemenea, Curtea a constatat că legea supusă controlului nu respectă nici prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție referitor la principiul obligativității respectării legii, sub aspectul trăsăturilor privind claritatea și previzibilitatea normelor. Soluția pronunțată de Curtea Constituțională nu afectează O.U.G. nr. 4/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, aceasta rămânând, în continuare, în vigoare.

Prin Decizia pronunțată în ședința din 26 octombrie 2016, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi (și o opinie separată), a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 70 din Codul de procedură penală, care stabilește că asupra cererii de recuzare a procurorului, formulate în faza de judecată, în faza camerei preliminare sau în fața judecătorului de drepturi și libertăți, se pronunță procurorul ierarhic superior este neconstituțională.

Curtea a constatat că recuzarea procurorului în faza judecății constituie un incident procedural invocat de părțile și subiecții procesuali principali ce suspectează procurorul de parțialitate, incident a cărui soluționare este de natură să aducă modificări cu privire la cadrul litigiului. Totodată, Curtea a reținut că, potrivit jurisprudenței sale, procedura de soluționare a cererilor de recuzare face parte integrantă din procedura de judecată. Astfel, având în vedere că recuzarea procurorului în faza judecății este un incident procedural, componentă a procedurii de judecată, a cărui rezolvare este de natură să aducă modificări cu privire la cadrul litigiului, soluționarea acestuia nu poate intra, nicidecum, în competența procurorului ierarhic superior, ci doar în competența judecătorului.

Prin Decizia pronunțată în ședința din 25 octombrie 2016, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că:

– sintagma „precum și din devalorizarea bunurilor imobile” din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, este neconstituțională;

– prevederile din art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 și art. 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, sunt constituționale în măsura în care instanța judecătorească verifică condițiile referitoare la existența impreviziunii.

Instanța a respins ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la dispozițiile art. 3 teza întâi, precum și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din lege, iar neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte dispoziții ale legii.

Prin Decizia pronunțată în ședința din 11 octombrie 2016, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru interpretarea art. 38 alin. (11) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor este neconstituțională în integralitatea sa.

Prin Decizia pronunțată în ședința din 4 octombrie 2016, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2151 alin. (2) din Codul de procedură penală și a constatat că acestea sunt constituționale în măsura în care prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor art. 212 alin. (1) și alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală.

În argumentarea soluției pronunțate, instanța constituțională a reținut că desfășurarea procedurii prelungirii măsurii preventive a controlului judiciar, prevăzută la art. 2151 alin. (2) din Codul de procedură penală, fără citarea și audierea inculpatului, este de natură a-i încălca acestuia dreptul la apărare, drept fundamental prevăzut de art. 24 din Constituție.