Decizii de admitere pronunțate de Curtea Constituțională în luna noiembrie

Potrivit comunicatelor publicate pe site-ul Curții Constituționale (www.ccr.ro), în luna noiembrie 2016, au fost pronunțate mai multe decizii de admitere.
În continuare, vom prezenta dispozitivul respectivelor decizii.

Prin Decizia pronunțată în ședința din 9 noiembrie 2016, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „care face parte din acesta și care constituie bază de calcul pentru sporuri și alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază” din cuprinsul art. I pct. 2 [referitor la art. 21 alin. (2²) teza finală] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici este neconstituțională.

Curtea a stabilit că, în realitate, obiect al controlului de constituționalitate îl constituie dispozițiile art. I pct. 2 [referitor la art.21 alin. (2²)] din legea analizată, care au următorul conținut normativ: „(2²) Pentru compensarea activității specifice, personalul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, aplicat la salariul de bază lunar, care face parte din acesta și care constituie bază de calcul pentru sporuri și alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază”.

Curtea a constatat că textul legal criticat încalcă art. 16 alin. (1) din Constituție prin prisma faptului că sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică acordat personalului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și aplicat la salariul de bază lunar devine parte integrantă a acestuia, aspect care relevă un privilegiu în privința modalității de determinare, în final, a salariului de bază. În acest sens, Curtea a reținut că, prin adoptarea unei asemenea reglementări, se ajunge la situația ca alte sporuri să fie calculate având drept bază și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, ceea ce echivalează cu legiferarea unui „spor la spor”. Or, o atare soluție legislativă nu poate fi acceptată din perspectiva reglementării de drept comun aplicabilă tuturor persoanelor angajate într-un raport de muncă, respectiv art.160 din Codul muncii, potrivit căruia „Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri”. Așadar, în accepțiunea deciziei Curții, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică poate fi acordat personalului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, dar fără ca sporul astfel stabilit să constituie bază de calcul pentru determinarea salariului de bază.
 
👍Vezi și: Neconstituționalitate (comunicat CCR): Legea pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici
 
[text-marker color=”E40F14″]D.C.C. pronunțată în ședința din 23 noiembrie 2016[/textmarker]

Prin Decizia pronunțată în ședința din 23 noiembrie 2016, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată și a constatat că dispozițiile Articolului unic pct. 1 din Legea pentru modificarea și completarea Legii dialogului social nr. 62/2011 sunt neconstituționale, încălcând  prevederile art. 16, art. 41, art. 44 și art. 147 alin. (4) din Constituție.

Curtea a reținut că reglementarea criticată consacră o protecție împotriva concedierii a persoanelor alese în organele de conducere ale sindicatelor pentru alte motive decât activitatea efectiv desfășurată în această calitate, respectiv, cât privește aceste din urmă motive, pentru o durată ce depășește durata mandatului.  Or, protecția persoanelor alese în funcții de conducere ale sindicatelor trebuie să funcționeze exclusiv în raport cu activitatea sindicală efectiv desfășurată, astfel cum Curtea Constituțională a statuat prin  Decizia nr. 814 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 950 din 22 decembrie 2015, ale cărei considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, în prezenta cauză.
 
👍Vezi și: Neconstituționalitate (comunicat CCR): Articolul unic pct. 1 din Legea pentru modificarea și completarea Legii dialogului social nr. 62/2011
 
D.C.C. pronunțată în ședința din 29 noiembrie 2016

Prin Decizia pronunțată în ședința din 29 noiembrie 2016, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 238 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală, în varianta anterioară modificării prin art. II pct. 54 din O.U.G. nr. 18/2016 și a constatat că soluția legislativă care exclude aplicarea dispozițiilor art. 227 din Codul de procedură penală este neconstituțională.

În argumentarea soluției de admitere pronunțate, Curtea a constatat că prevederile art. 238 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală, în varianta anterioară modificării prin art. II pct. 54 din O.U.G. nr. 18/2016, contravin dispozițiilor art. 23 din Legea fundamentală coroborat cu art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 21 alin. (3) din Constituție, deoarece în procedura arestării preventive a inculpatului în faza de cameră preliminară și în cursul judecății, legiuitorul a exceptat in terminis posibilitatea respingerii propunerii de arestare preventivă, prin faptul că dispozițiile criticate – aplicabile însă în cauză – nu fac trimitere și la prevederile art. 227 din Codul de procedură penală referitoare la „Respingerea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale”.
 
👍Vezi și: Neconstituționalitate (comunicat CCR): Dispozițiile art. 238 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală, în varianta anterioară modificării prin art. II pct. 54 din O.U.G. nr. 18/2016
 
D.C.C. pronunțată în ședința din 29 noiembrie 2016

Prin Decizia pronunțată în ședința din 29 noiembrie 2016, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (1) din Codul familiei, în forma de vigoare anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 4/1953 – Codul familiei, și a constatat că sunt constituționale în măsura în care nu privesc acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei introdusă de copil.

În acest sens, Curtea Constituțională a reținut, în esență, că textul de lege criticat, care stabilește că termenul de un an care începe să curgă de la data nașterii copilului, încalcă dreptul acestuia la viață privată, ocrotit de art. 26 din Constituția României și de art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privându-l de posibilitatea de a acționa în mod conștient și voluntar, după dobândirea capacității de exercițiu depline, în vederea stabilirii filiației sale față de tată, în condițiile în care, potrivit art. 59 alin. (1) din Codul familiei, acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei se pornește în numele copilului de către mamă, chiar dacă este minoră, ori de reprezentantul lui legal. Prin faptul că, în condițiile textului de lege criticat, acțiunea în stabilirea paternității este lăsată la dispoziția exclusivă a mamei sau a reprezentatului legal al copilului, îl face pe copil dependent de conduita unui terț, acestuia fiindu-i blocată definitiv orice posibilitate ulterioară de a cere clarificarea situației sale personale prin introducerea unei acțiuni în stabilirea paternității, întrucât în interiorul termenului stabilit de textul de lege criticat – de un an de la naștere – acesta este, prin ipoteză, în imposibilitatea biologică de a acționa.

În acest context, Curtea a reținut, totodată, că, în prezent, Codul civil a instituit, prin prevederile art. 427 alin. (1), imprescriptibilitatea acțiunii în stabilirea paternității promovate de copil.

 
👍Vezi și: Neconstituționalitate (comunicat CCR): Dispozițiile art. 60 alin. (1) din Codul familiei, în forma în vigoare anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 4/1953 – Codul familiei
 
D.C.C. pronunțată în ședința din 29 noiembrie 2016

Prin Decizia pronunțată în ședința din 29 noiembrie 2016, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsuri de efectuare a reținerilor din veniturile obținute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă în baza unor titluri executorii, sesizare formulată de Guvernul României, și a constatat că Legea privind unele măsuri de efectuare a reținerilor din venituri obținute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă în baza unor titluri executorii este neconstituțională, în ansamblul său.

Curtea a reținut că înlăturarea posibilității de valorificare pe calea executării silite a unui titlu executoriu prevăzut de lege, altul decât o hotărâre judecătorească, pune creditorul obligației consacrate de titlul în cauză în situația de a pierde dreptul de proprietate, în substanța sa, ceea ce determină încălcarea prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituție, teza referitoare la garantarea și ocrotirea în mod egal a dreptului de proprietate privată.

Mai mult, lipsa de claritate, precizie și previzibilitate a întregului act normativ supus controlului de constituționalitate aduce atingere prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalității.
 
👍Vezi și: Neconstituționalitate (comunicat CCR): Dispozițiile Legii privind unele măsuri de efectuare a reținerilor din veniturile obținute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă în baza unor titluri executorii