Decizie ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 7/2019 (M. Of. nr. 175/05.03.2019): Art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 – Debitorii supuși executării silite pot solicita stingerea obligațiilor izvorâte din contractele de credit, deși executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare

În M. Of. nr. 175 din 5 martie 2019, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 7/2019 referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. 

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

Art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite

„Dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului”.

Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Cu privire la acest aspect, se remarcă că instanțele de judecată nu au un punct de vedere unitar în ceea ce privește problema de drept supusă dezlegării, fiind pronunțate soluții atât în sensul că pot solicita stingerea obligațiilor izvorâte din contractele de credit și debitorii care sunt supuși în continuare unei executări silite, deși executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare, cât și în sens contrar, respectiv că debitorii care sunt supuși în continuare executării silite, deși executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare, nu mai pot solicita stingerea obligațiilor izvorâte din contractele de credit în temeiul dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 77/2016. Cu toate acestea, orientarea jurisprudențială majoritară conturată până în prezent este în sensul primei opinii arătate mai sus, cu referire la argumentele lămuritoare din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 95 din 28 februarie 2017.

Totodată, opiniile divergente existente au determinat ca această chestiune de drept să facă și obiectul întâlnirilor profesionale la nivelul anumitor instanțe, cum ar fi Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Vâlcea. La nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu au fost identificate decizii de speță cu privire la această chestiune de drept.

Mai mult decât atât, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în această problemă de drept.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii judiciare

Până în prezent, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat, printr-o altă decizie cu privire la chestiunea de drept invocată în prezenta cauză, în mecanismele de unificare a practicii judiciare.

Totuși, prin Decizia nr. 61 din 18 septembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 9 noiembrie 2017, s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Călărași – Secția civilă.

Aceasta viza pronunțarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dispozițiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 se interpretează în sensul că pot solicita stingerea obligațiilor izvorâte din contractele de credit în baza textului de lege menționat și debitorii care sunt supuși în continuare unei executări silite, deși executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare”. Astfel, s-a constatat că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a sesizării prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia titularul sesizării trebuie să fie învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, dat fiind că hotărârea ce urma a fi pronunțată în cauză de instanța de apel era supusă recursului.

Jurisprudența Curții Constituționale

Dispozițiile art. 8 alin. (1) și (5) din Legea nr. 77/2016 au făcut obiectul controlului de constituționalitate în numeroase dosare aflate pe rolul Curții Constituționale.

În continuare vom enumera câteva dintre deciziile relevante în materie:

– Decizia Curții Constituționale nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017;

– Decizia Curții Constituționale nr. 639 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 12 ianuarie 2017;

– Decizia Curții Constituționale nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017;

– Decizia Curții Constituționale nr. 329 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 6 august 2018.

Raportul asupra chestiunii de drept

Potrivit raportului întocmit în cauză s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate, opinia judecătorilor-raportori a fost că, în interpretarea dispozițiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, pot solicita stingerea obligațiilor izvorâte din contractele de credit debitorii care sunt supuși în continuare unei executări silite, deși executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare. Ulterior, instanța de judecată învestită urmează să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile referitoare la existența impreviziunii.