Decizie CCR – 13 noiembrie 2014

13 nov. 2014
Vizualizari: 1585

Curtea Constituțională a fost sesizată să se pronunțe, în dosarul nr. 360D/2014, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55 alin. (4) lit. k1 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, potrivit cărora:

„(4) Următoarele sume nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit: […]
k1) veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat.”

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate, constatând că dispozițiile art. 55 alin. (4) lit. k1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituționale în măsura în care se interpretează că nu sunt venituri impozabile, în înțelesul impozitului pe venit, veniturile realizate în mod individual din exercitarea unei profesii libere de către persoanele cu handicap grav sau accentuat.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Tribunalul Cluj – Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Argumentele pe care le-a avut în vedere Curtea, în luarea deciziei vor fi cuprinse în decizia care urmează a se publica în Monitorul Oficial.

Decizie CCR – 13 noiembrie 2014 was last modified: februarie 10th, 2015 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: