Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 12/2018 (M. Of. nr. 570/6.07.2018): Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
Decizia ÎCCJ | Complet ÎCCJ | Actul normativ | Articol | Sumar |
Decizia nr. 12/2018 (M. Of. nr. 570 din 6 iulie 2018) | Completul RIL | Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (M. Of. nr. 278 din 17 mai 2013; cu modif. ult.) | Art. 1 alin. (2) | În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, coroborate cu art. 22^1-22^3 din Normele de aplicare a acestei legi, pot fi acordate în compensare și alte bunuri decât cele menționate în lista întocmită de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă persoana îndreptățită face dovada caracterului disponibil al acestora. |
Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobate prin H.G. nr. 401/2013 (M. Of. nr. 393 din 29 iunie 2013; cu modif. ult.) | Art. 21^1-22^3 |
În M. Of. nr. 570 din 6 iulie 2018, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 12/2018 privind interpretarea dispozițiilor Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Prevederile vizate se referă la posibilitatea acordării în compensare, pentru imobilele preluate abuziv, și a altor bunuri decât cele înscrise pe lista bunurilor întocmită în conformitate cu dispozițiile art. 22^1 alin. (5) din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013 (M. Of. nr. 393 din 29 iunie 2013; cu modif. ult.), aprobate prin H.G. nr. 401/2013 și completate prin H.G. nr. 89/2014.
Obiectul recursului în interesul legii
Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
„Art. 1
(…)
(2) În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III. (…)”.
Art. 21^1-22^3 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013
„Art. 22^1
(1) Măsura reparatorie a compensării cu bunuri oferite în echivalent, prevăzută de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, se aplică de către entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și constă în acordarea de bunuri, libere de orice sarcini, în echivalent valoric.
(2) Bunurile care pot face obiectul compensării, în condițiile legii, sunt terenurile, cu sau fără construcții, șiconstrucțiile finalizate sau nefinalizate.
(3)Echivalența valorică între bunurile care au făcut obiectul cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, șibunurile care se acordă în compensare se stabilește prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.
(4) În cazul construcțiilor nefinalizate, valoarea se stabileșteproporțional cu stadiul de execuție, stabilit prin raport de expertiză tehnică, întocmit de un expert autorizat, în condițiile legii.
(5)Situația bunurilor care pot fi acordate în compensare se afișează la sfârșitul fiecărei luni atât pe site-ul entității învestite cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cât și la sediul acesteia.
Art. 22^2
Măsura compensării se aplică numai cu acordul persoanei îndreptățite.
Art. 22^3
Măsura compensării se dispune prin dispoziția, decizia sau, după caz, ordinul conducătorului entității învestite cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Jurisprudența instanțelor naționale în materie
La nivelul instanțelor naționale, opiniile au fost divergente, Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj constatând existența practicii neunitare cu privire la problema de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii. Astfel, s-au identificat următoarele orientări jurisprudențiale:
– Unele instanțe au fost de părere că nu se pot acorda în compensare alte bunuri decât cele menționate în lista prevăzută de art. 22^1 alin. (5) din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, completate prin H.G. nr. 89/2014, sens în care au fost invocate decizii aparținând Curții de Apel Brașov, Curții de Apel Alba Iulia, Tribunalului București, Curții de Apel București, Tribunalului Bihor, Curții de Apel Oradea, Tribunalului Brăila, dar și Curții de Apel Cluj.
– Pe de altă parte, unele instanțe au considerat că se pot atribui în compensare și alte bunuri decât cele menționate în lista prevăzută de art. 22^1 alin. (5) din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, completate prin H.G. nr. 89/2014. Totuși, și în acest caz opiniile au fost divergente, susținându-se fie:
a) Condiționarea atribuirii de constatarea unui abuz al administrației, precum: neîntocmirea, în mod abuziv, a listei bunurilor ce pot fi atribuite în compensare; inexistența bunurilor în listă; existența în listă a unor bunuri neatractive; neincluderea în listă a bunului identificat de reclamant etc.
b) Necondiționarea atribuirii de constatarea unui abuz al administrației, fiind suficientă analiza instanței de judecată cu privire la caracterul liber de sarcini, înțeles inclusiv ca afectare sau nu a bunului solicitat unui interes public.
PÎCCJ, prin procurorul general, a considerat că există două orientări jurisprudențiale distincte în problema de drept ce face obiectul recursului în interesul legii. În acest sens, procurorul general a împărtățit opinia conform atribuirea în compensare a altor bunuri se poate fie condiționat de un abuz al administrației, dacă nu s-a întocmit, în mod abuziv, lista bunurilor ce pot fi atribuite în compensare, nu există bunuri în listă ori lista cuprinde bunuri neatractive etc., fie necondiționat de un astemenea abuz. În acest din urmă caz, urmează a se atribui bunurile identificate de parte și neincluse în lista publică.
În viziunea procurorului general, instanțele de judecată evocă fondul, stabilind calitatea reclamanților, ca persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 165/2013, existența și întinderea dreptului de proprietate. De asemenea, instanțele trebuie să determine și tipul măsurilor reparatorii ce pot fi acordate acestor persoane, dar și dacă entitățile învestite cu soluționarea notificărilor au aplicat în mod corect dispozițiile legale privind natura măsurilor compensatorii propuse sau acordate persoanei îndreptățite. Totodată, conform opiniei emise de către Procurorul general, este excesiv și contrar scopului Legii nr. 165/2013 să se pretindă persoanelor îndreptățite să apeleze la calea contenciosului administrativ pentru a dovedi că, în mod abuziv, nu au fost incluse pe listele prevăzute de lege ca fiind obligatoriu de întocmit de către unitățile deținătoare a unor bunuri care să poată fi oferite în compensare.
Astfel, în interpretarea dispozițiilor legale ce formează obiectul recursului în interesul legii, PÎCCJ consideră că instanțele pot atribui, în compensare, alte bunuri disponibile atunci când, în mod abuziv, entitățile notificate sau unitățiledeținătoare nu le-au inclus în lista prevăzută de lege sau nu au întocmit această listă.
Jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție
La nivelul Curții Constituționale, au fost identificate unele decizii de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în legătură cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, dispoziții care fac obicetul recursului în interesul legii.
În acest sens, CCR a considerat că o lege nu se poate pune problema retroactivității legii în cazul în care aceasta modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici în cazul în carea ea suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul unei legi vechi. În argumentarea Curții, legea nouă refuză supraviețuirea legii vechi și reglementează modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.
Aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcție de actul normativ incident fiecăreia, așa încât inegalitatea de tratament juridic prin comparație cu acele persoane ale căror dosare de despăgubire au fost soluționate sub imperiul Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente nu reprezintă un viciu de constituționalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum.
Totodată, în materia acordării de despăgubiri pentru abuzurile petrecute în regimul trecut, statul are o largă marjă de apreciere asupra modalităților concrete de acordare.
La nivelul ÎCCJ nu a fost identificată o jurisprudență relevant în raport cu obiectul recursului în interesul legii.
Raportul asupra recursului în interesul legii
Prin raportul întocmit în cauză, s-a constat că s-au îndeplinit condițiile de admisibilitate a recursului în interesul legii prevăzute de art. 514 și 515 din Codul de procedură civilă.
De asemenea, judecătorii raportori au considerat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, coroborate cu art. 22^1 -art. 22^3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2013, pot fi acordate în compensare și alte bunuri decât cele menționate în lista întocmită de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, dacă persoana îndreptățită face dovada caracterului disponibil al acestora.
Prin Decizia nr. 12/2018 ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și a stabilit că interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 22^1-22^3 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin H.G. nr. 401/2013, astfel cum au fost completate prin H.G. nr. 89/2014, pot fi acordate în compensare și alte bunuri decât cele menționate în lista întocmită de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă persoana îndreptățită face dovada caracterului disponibil al acestora.