Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 6/2019 (M. Of. nr. 197/12.03.2019): Instanţa de tutelă poate dispune compensaţia obligaţiilor de întreţinere datorate de fiecare părinte copilului care nu locuieşte cu acesta, până la limita celei mai mici dintre ele

În M. Of. nr. 197 din 12 martie 2019, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 6/2019 referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1.616-1.618 lit. c) raportat la art. 499, art. 514 alin. (1) și alin. (3), art. 515, art. 525 alin. (1), art. 529-531 din Codul civil și art. 729 alin. (3) și alin. (7) din Codul de procedură civilă.

Astfel, Înalta Curte a stabilit că în interpretarea respectivelor dispoziții, instanța de tutelă va putea dispune compensația obligațiilor de întreținere datorate de fiecare părinte copilului care nu locuiește cu acesta, până la limita celei mai mici dintre ele și în măsura în care compensația nu contravine interesului superior al copilului.

Art. 1.616-1.618 lit. c) din Codul civil

„Art. 1.616 – Noțiune

Datoriile reciproce se sting prin compensație până la concurența celei mai mici dintre ele.

Art. 1.617 – Condiții

(1) Compensația operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide și exigibile, oricare ar fi izvorul lor, și care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeași natură.

(2) O parte poate cere lichidarea judiciară a unei datorii pentru a putea opune compensația.

(3) Oricare dintre părți poate renunța, în mod expres ori tacit, la compensație.

Art. 1.618 – Cazuri în care compensația este exclusă

Compensația nu are loc atunci când:

(…)

c) are ca obiect un bun insesizabil”.

Art. 729 alin. (3) și alin. (7) din Codul de procedură civilă

„Art. 729 – Limitele urmăririi veniturilor bănești

(…)

(3) Veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părții ce depășește jumătate din acest cuantum.

(…)

(7) Alocațiile de stat și indemnizațiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum și orice alte asemenea indemnizații cu destinație specială, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii”.

În ceea ce privește modul în care instanțele judecătorești au înțeles interpreteze și să aplice dispozițiile ce formează obiectul dezlegării chestiunii de drept, se remarcă existența practicii judiciare neunitare, sens în care au fost identificate două orientări, astfel:

– Conform opiniei majoritare, este posibilă compensația judiciară a obligațiilor de întreținere stabilite în sarcina fiecăruia dintre părinți, atunci când copiii au fost separați, iar fiecare părinte prestează întreținere copilului (copiilor) care nu locuiește (locuiesc) împreună cu el. Așadar, instanța de tutelă va putea mări sau micșora obligația de întreținere sau poate hotărî încetarea ei, după cum se schimbă mijloacele celui care dă întreținerea sau nevoia celui care o primește;

– Potrivit opiniei minoritare, atunci când copiii au fost separați, iar fiecare părinte prestează întreținere copilului (copiilor) care nu locuiește (locuiesc) împreună cu el, nu este posibilă compensarea judiciară a obligațiilor de întreținere, întrucât ambii părinți datorează întreținere copiilor lor, potrivit art. 516 din Codul civil. În acest sens, s-a susținut imposibilitatea intervenției compensației atunci când are ca obiect un bun insesizabil, precum sunt creanțele privind dreptul de întreținere, interdicția fiind de natură a ocroti interesul superior al minorilor creditori ai întreținerii.

La nivelul Curții Constituționale, nu a fost identificată jurisprudență referitoare la chestiunea de drept ce face obiectul dezbaterii.

Din punctul de vedere al procurorului general al PÎCCJ, prima orientare jurisprudențială este soluția legală în materie, compensația fiind posibilă în materia obligației de întreținere datorată de părinte copilului său, întrucât creanța de întreținere nu este insesizabilă, în sensul că nu poate fi nicicând urmărită, ci, dimpotrivă, aceasta poate fi supusă urmăririi silite mobiliare, după distincțiile prevăzute de art. 729 alin. (1) lit. a) și b) din Codul de procedură civilă (până la o cotă de 1/2 pentru sumele datorate cu titlu de obligație de întreținere, respectiv până la o cotă de 1/3 pentru orice alte datorii). De asemenea, compensarea obligațiilor bilaterale de întreținere, prin validarea de către instanță a înțelegerii părinților în acest sens, este singura modalitate de restabilire a caracterului echitabil al contribuției părinților la întreținerea copilului minor.

Așadar, procurorul general al PÎCCJ a susținut faptul că instanța de tutelă va putea încuviința compensația convențională a obligațiilor de întreținere datorate de fiecare părinte copilului care nu locuiește cu acesta, în măsura în care înțelegerea părinților nu contravine interesului superior al copilului.

Potrivit raportului întocmit în cauză, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, iar judecătorii raportori au considerat că instanța de tutelă va putea dispune compensația obligațiilor de întreținere datorate de fiecare părinte copilului care nu locuiește cu acesta, până la limita celei mai mici dintre ele și în măsura în care compensația nu contravine interesului superior al copilului.