Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 26/2015 (M. Of. nr. 64/28.01.2016): Dispoziţiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine în materie penală

În M. Of. nr. 64 din 28 ianuarie 2016, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 26/2015 referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală (rep. M. Of. nr. 377 din 31 mai 2011; cu modif. ult.).

Examenul jurisprudențial

Procurorul general al PÎCCJ a susținut faptul că nu există o practică unitară cu privire la posibilitatea recunoașterii și executării sancțiunilor/interdicțiilor aplicate de autoritățile judiciare străine al căror corespondent în legea română sunt pedepsele complementare/accesorii.

Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești

1. Într-o primă orientare a practicii, unele instanțe au considerat că, potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 300/2013, sancțiunile/interdicțiile stabilite printr-o hotărâre de condamnare străină, similare pedepselor complementare/accesorii din legea internă, nu pot fi recunoscute și executate în România.

Din hotărârile judecătorești care reflectă această orientare, s-a reținut că pedepsele complementare/accesorii nu fac parte din categoriile de măsuri, expres și limitativ stabilite de art. 154 alin. (3) și art. 160 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, ce pot constitui obiectul procedurii recunoașterii hotărârilor străine.

2. Într-o a doua orientare a practicii, alte instanțe au considerat că pedepsele/interdicțiile stabilite prin hotărârile de condamnare pronunțate de statele străine, similare pedepselor complementare/accesorii din legea română, pot fi recunoscute și puse în executare în această procedură.

Din hotărârile judecătorești care reflectă această orientare nu rezultă explicit motivele pentru care instanțele au dat o asemenea soluționare problemei de drept analizate, mărginindu-se să examineze necesitatea adaptării pedepselor complementare/accesorii la legea internă.

Opinia procurorului general al PÎCCJ

Opinia procurorului general al PÎCCJ este în sensul că sancțiunile/interdicțiile aplicate de autoritățile judiciare străine, al căror corespondent în legea română sunt pedepsele complementare/accesorii, nu pot constitui obiectul procedurii de recunoaștere și punere în executare în România a hotărârilor pronunțate de autoritățile judiciare străine.

Prin excepție, s-a apreciat că astfel de sancțiuni/interdicții, aplicate prin hotărâri pronunțate de autorități judiciare ale statelor care nu au transpus Decizia-cadru ori care nu sunt membre ale Uniunii Europene, pot fi recunoscute de autoritățile judiciare române, cu condiția ca statul străin să solicite acest lucru în mod expres, precizându-se că, în lipsa unei atare solicitări exprese, recunoașterea acestor sancțiuni nu este posibilă.

Raportul asupra recursului în interesul legii

Judecătorul-raportor a apreciat că recursul în interesul legii este admisibil, având în vedere că este îndeplinită atât condiția impusă de art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală referitoare la titularul sesizării, cât și condiția de admisibilitate prevăzută de art. 472 din Codul de procedură penală, întrucât jurisprudența atașată sesizării relevă soluționarea în mod diferit, prin hotărâri judecătorești definitive, a problemei de drept care face obiectul judecății.

Textele de lege relevante

Art. 130 („Domeniul de aplicare și înțelesul unor termeni sau expresii”) Legea nr. 302/2004

„(1) Prezentul titlu se aplică în relația cu statele terțe, în domeniul recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești și ordonanțelor penale, în conformitate cu normele cuprinse în tratatele internaționale la care România este parte, iar, în absența acestora, pe bază de reciprocitate. Dispozițiile prezentului titlu se aplică deopotrivă, în completare, situațiilor nereglementate prin tratatele internaționale. Dispozițiile capitolului III se aplică și în relația cu statele membre ale Uniunii Europene, dacă nu contravin dispozițiilor speciale.

(…)”.

Art. 135 („Durata și obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine”) Legea nr. 302/2004

„(…)

(3) Obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 136, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătorești străine de efecte juridice pe teritoriul României și transferarea într-un penitenciar sau unitate medicală din România a persoanei condamnate. Dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții din hotărârea judecătorească străină, altele decât cele privind executarea pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate nu constituie obiectul prezentei proceduri, în afară de cazul în care statul emitent solicită aceasta în mod expres. În acest din urmă caz, instanța de judecată sesizată în scopul transferării persoanei condamnate se pronunță și cu privire la recunoașterea și punerea în executare a altor dispoziții penale din hotărârea judecătorească străină.

(…)”.

Art. 141 („Domeniul de aplicare”) Legea nr. 302/2004

„(1) Prezentul titlu se aplică în relația cu statele membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană. În relația cu statele membre care nu au transpus decizia-cadru sunt aplicabile dispozițiile titlului V.

(2) Prezentul titlu se aplică și în relația cu statele cu care România a încheiat un tratat care conține dispoziții similare deciziei-cadru”.

Art. 154 („Durata și obiectul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești”) Legea nr. 302/2004

„(…)

(3) Obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 155 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent. Dispozițiile civile, dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

(…)”.