Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 25/2018 (M. Of. nr. 135/20.02.2019): Art. 10 alin. (1) lit. f) H.G. nr. 679/2003 privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului maternal profesionist şi art. 122 alin. (3) lit. d) L. nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului

În M. Of. nr. 135 din 20 februarie 2019, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 25/2018 referitoare la interpretarea și aplicarea  dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 679/2003 privind condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului maternal profesionist și ale art. 122 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Astfel, Înalta Curte a stabilit că respectivele dispoziții nu derogă de la regula privind obligativitatea efectuării în natură a concediului de odihnă, reglementată de art. 1 alin. (2), art. 144 și art. 149 C. mun., în situația în care asistentul maternal profesionist asigură continuitatea activității de creștere, îngrijire și educare a copiilor în perioada respectivă, acesta nefiind îndreptățit la plata unei despăgubiri echivalente cu indemnizația de concediu.

Obiectul recursului în interesul legii

Art. 10 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 679/2003 privind condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului maternal profesionist 

„(1) Asistentul maternal profesionist are următoarele obligații privind copiii primiți în plasament sau încredințați: 

(…)

f) să asigure continuitatea activității desfășurate și în perioada efectuării concediului legal de odihnă, cu excepția cazului în care separarea de copiii plasați sau încredințați pentru această perioadă este autorizată de către angajator”.

Art. 122 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului

„(3) Activitatea persoanei atestate ca asistent maternal, în condițiile legii, se desfășoară în baza unui contract cu caracter special, aferent protecției copilului, încheiat cu direcția sau cu un organism privat acreditat, care are următoarele elemente caracteristice: 

(…)

d) în perioada efectuării concediului legal de odihnă asigură continuitatea activității desfășurate, cu excepția cazului în care separarea, în această perioadă, de copilul aflat în plasament în familia sa este autorizată de direcție”.

Art. 1 alin. (2), art. 144 și art. 149 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii

Art. 1 alin. (2) „Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii”.

Art. 144 „(1) Dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților. 

(2) Dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări”.

Art. 149 „Salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege sau atunci când, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat”.

Jurisprudența instanțelor naționale în materie

În ceea ce privește modul în care instanțele judecătorești au înțeles interpreteze și să aplice dispozițiile ce formează obiectul recursului în interesul legii, se remarcă că instanțele de judecată nu au un punct de vedere unitar în ceea ce privește problema de drept supusă dezlegării, existând două orientări, după cum urmează:

– într-o primă opinie, s-a apreciat că asistenții maternali profesioniști, care au asigurat continuitatea activității desfășurate și pe perioada concediului de odihnă, sunt îndreptățiți la o despăgubire echivalentă indemnizației de concediu de odihnă;

– într-o altă opinie s-a apreciat că asistenții maternali profesioniști, care au asigurat continuitatea activității și în perioada concediului de odihnă, nu sunt îndreptățiți la o despăgubire echivalentă indemnizației de concediu.

Jurisprudența Curții Constituționale

În urma verificărilor efectuate nu a fost identificată jurisprudență relevantă cu privire la problema de drept în discuție. Însă, pe rolul Curții Constituționale este înregistrat Dosarul nr. 3404D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 122 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ce are termen de soluționare la data de 11 decembrie 2018.

Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene

Pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene a fost înregistrată cauza C-147/17, Sindicatul Familia Constanța și alții c. Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.

Astfel, în această cauză, s-a statuat că art. 1 alin. (3) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, coroborat cu art. 2 alin. (2) din Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă trebuie interpretat în sensul că nu se încadrează în domeniul de aplicare al Directivei 2003/88/CE activitatea de asistent maternal care constă, în cadrul unui raport de muncă cu o autoritate publică, în primirea și integrarea unui copil în căminul propriu și în asigurarea, în mod continuu, a dezvoltării armonioase și a educației acestui copil.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

Prin Decizia de inadmisibilitate din 6 martie 2014 a Curții Europene a Drepturilor Omului (Secția a treia), din cauza Sindicatul Pro Asistență Socială c. României (cererea nr. 24456/13), s-a constatat neîncălcarea de către statul român a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția), ca urmare a refuzului Curții de Apel Timișoara de a trimite o întrebare preliminară Curții de Justiție a Uniunii Europene. S-a observat că, în susținerea cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare, reclamantul a invocat contradicția dintre legislația internă privind asistenții maternali profesioniști și Directiva 2003/88/CE cu privire la perioadele minime de repaus și de concediu.

CEDO a reținut că respectiva curte de apel, care era ultima instanță internă competentă să soluționeze acest litigiu și, prin urmare, era obligată în principiu să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a refuzat să sesizeze această instanță considerând că problema ridicată de reclamant nu prezenta relevanță.

Punctul de vedere al procurorului general al PÎCCJ

Procurorul general al PÎCCJ a apreciat, prin punctul de vedere formulat inițial, că dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 679/2003 și art. 122 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu li se poate recunoaște un caracter derogatoriu de la obligativitatea efectuării în natură a concediului de odihnă.

Prin concluziile scrise depuse la dosar s-a reconsiderat punctul de vedere exprimat anterior, față de hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) pronunțată la 20 noiembrie 2018, în cauza C-147/17, Sindicatul Familia Constanța și alții c. Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, apreciindu-se că cea de-a doua orientare din jurisprudență expusă în sesizarea cu recurs în interesul legii este în litera și spiritul legii, în sensul că asistenții maternali asigură continuitatea activității și în perioada concediului de odihnă și nu sunt îndreptățiți la despăgubiri. A arătat că, în hotărârea recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, s-a realizat un examen al legislației naționale și europene referitoare la timpul de lucru și concediul de odihnă și s-a acceptat modalitatea de efectuare a concediului de odihnă al asistentului maternal împreună cu copilul. Prin urmare, a solicitat admiterea recursului în interesul legii, în sensul celor precizate.

Raportul asupra recursului în interesul legii

Potrivit raportului întocmit în cauză au fost exprimate două puncte de vedere diferite. Astfel, într-o opinie s-a apreciat că dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 679/2003 și ale art. 122 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 272/2004 nu derogă de la regula privind obligativitatea efectuării în natură a concediului de odihnă, reglementată de art. 1 alin. (2), art. 144 și art. 149 C. mun., atunci când se asigură de către asistentul maternal profesionist continuitatea activității de creștere, îngrijire și educare a copiilor în perioada respectivă, acesta nefiind îndreptățit la plata unei despăgubiri echivalente cu indemnizația de concediu. Potrivit celei de-a doua opinii s-a considerat că dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 679/2003 și ale art. 122 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 272/2004 sunt derogatorii de la regula privind obligativitatea efectuării în natură a concediului de odihnă, în sensul art. 1 alin. (2), art. 144 și art. 149 C. mun.