Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 17/2015: Art. 19 („Obiectul şi exercitarea acţiunii civile”) Cod procedură penală

În M. Of. nr. 875 din 23 noiembrie 2015, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 17/2015 referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 din Codul de procedură penală.

Obiectul recursului în interesul legii

Art. 19 Cod procedură penală

„(1) Acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.

(2) Acțiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului și, după caz, a părții responsabile civilmente.

(3) Când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă, acțiunea civilă se exercită în numele acesteia de către reprezentantul legal sau, după caz, de către procuror, în condițiile art. 20 alin. (1) și (2), și are ca obiect, în funcție de interesele persoanei pentru care se exercită, tragerea la răspundere civilă delictuală.

(4) Acțiunea civilă se soluționează în cadrul procesului penal, dacă prin aceasta nu se depășește durata rezonabilă a procesului.

(5) Repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile”.

Examenul jurisprudențial

Procurorul general al PÎCCJ a învederat că, în urma verificării jurisprudenței la nivel național referitor la modul de soluționare a laturii civile în cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005 s-au evidențiat două orientări, conturându-se un caracter neunitar al practicii judiciare.

Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești

Într-o primă orientare a practicii, majoritară, instanțele, pronunțând condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, i-au obligat pe aceștia la plata către statul român, reprezentat prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, a debitului principal datorat, la care s-au adăugat obligații fiscale accesorii, constând fie din dobânda calculată până la achitarea integrală a acesteia, plus penalitățile de întârziere aferente, fie din majorări de întârziere.

Într-o a doua orientare a practicii, minoritară. instanțele au dispus obligarea inculpaților condamnați pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005 la plata debitului principal datorat, la care s-a adăugat dobânda legală aferentă acestuia, calculată până la achitarea sa integrală.

Opinia procurorului general al PÎCCJ

Opinia procurorului general al PÎCCJ este că, în cazul condamnării inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanțele de judecată, soluționând latura civilă, trebuie să dispună obligarea acestora la plata debitului principal datorat, plus dobânzi și penalități de întârziere, calculate până la achitarea debitului, conform Codului de procedură fiscală.

Raportul asupra recursului în interesul legii

Prin raportul întocmit în cauză, judecătorii-raportori au apreciat ca fiind admisibilă sesizarea referitoare la modul de soluționare a laturii civile în cazul condamnării inculpaților pentru infracțiuni de evaziune fiscală, având în vedere că este îndeplinită atât condiția impusă de art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală referitoare la calitatea procesuală activă a titularului sesizării, cât și condiția de admisibilitate prevăzută de art. 472 din Codul de procedură penală, întrucât jurisprudența atașată actului de sesizare relevă soluționarea în mod diferit, prin hotărâri judecătorești definitive, a problemelor de drept care fac obiectul judecății.

Totodată, judecătorii-raportori au concluzionat că, pronunțând condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, în soluționarea laturii civile a cauzei se pot acorda doar accesoriile fiscale ale creanței fiscale principale, nu și dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, respectiv de O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, pentru raporturile de drept privat.

În esență, judecătorii-raportori au arătat că din interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 din Codul de procedură penală, se poate stabili că, în cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de Legea nr. 241/2005, instanța, soluționând acțiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârșirea acestor infracțiuni să plătească atât sumele reprezentând obligația fiscală principală datorată, cât și sumele reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, constând în dobânzi, penalități și majorări de întârziere, după caz, calculate începând de la data scadenței obligației principale, până la achitarea sa efectivă.

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 17/2015

Prin Decizia nr. 17/2015, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al PÎCCJ.

ÎCCJ a stabilit faptul că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 din Codul de procedură penală, în cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanța, soluționând acțiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârșirea acestor infracțiuni la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală.