Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 16/2018 (M. Of. nr. 927/2.11.2018): Art. 207 („Verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară”) alin. (1) și (2) NCPP. Natura termenului „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia”

În M. Of. nr. 927 din 2 noiembrie 2018, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 16/2018 referitoare la natura termenului prevăzut de art. 207 alin. (1) NCPP și consecințele nerespectării acestuia. Astfel, Înalta Curte a stabilit că termenul este unul peremptoriu, încălcarea sa atrăgând decăderea procurorului din dreptul de a formula cereri privind măsurile preventive.

Art. 207 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală

„(1) Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului față de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanța competentă, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.

(2) În termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului”.

Referitor la modul în care instanțele judecătorești au înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile legale ce formează obiectul recursului în interesul legii, se remarcă existența a două puncte de vedere distincte, astfel:

– Într-o orientare, s-a considerat că termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este un termen peremptoriu, a cărui nerespectare atrage decăderea organelor judiciare din dreptul de a proceda la menținerea măsurii preventive în cauză. În acest sens, s-au invocat mau multe decizii ale Curții Constituționale, referitoare atât la natura respectivului termen, cât și la consecințele nerespectării sale.

– Într-o altă opinie se consideră că termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este un termen de recomandare a cărui nerespectare nu atrage decăderea organelor judiciare din dreptul de a proceda la verificarea măsurii preventive în cauză și nici sancțiunea nulității. În această interpretare, termenul de 5 zile nu urmărește asigurarea exercitării plenare a dreptului la apărare, ci este un termen menit a disciplina procesul penal și a asigura un grad ridicat de ritmicitate, astfel încât dreptul la un proces echitabil să se subsumeze noțiunii de termen rezonabil, astfel cum este definită prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

La nivelul Curții Constituționale, au fost identificate mai multe decizii referitoare la termenul ce face obiectul recursului în interesul legii, cele mai importante fiind următoarele:

– Decizia nr. 145/2016 (M. Of. nr. 437 din 10 iunie 2016): Curtea a constatat că termenul prevăzut de dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală are aceeași natură juridică cu cel prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind un termen peremptoriu.

– Decizia nr. 336/2015 (M. Of. nr. 342 din 19 mai 2015), cu privire la un termen regresiv similar celui prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală. Astfel. Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive” atrage incidența art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală.

– Decizia nr. 276/2016 (M. Of. nr. 572 din 28 iunie 2016), potrivit căreia „în ceea ce privește dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, nu s-a constatat, nici până la data pronunțării prezentei decizii, o interpretare constantă/continuă în sensul că termenul prevăzut în cuprinsul textului criticat este unul de recomandare, astfel încât nu poate fi pusă în discuție o problemă de constituționalitate a prevederilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, problema juridică invocată fiind, prin urmare, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, atribuție ce revine instanțelor judecătorești”.

Din punctul de vedere al procurorului general al PÎCCJ, natura termenului prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este aceea de termen dilatoriu, de regresiune, sancțiunea nerespectării fiind nulitatea actului făcut cu încălcarea sa. În acest sens, conform art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, dacă față de inculpatul cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată a fost luată și o măsură preventivă, procurorul are obligația sesizării judecătorului de cameră preliminară cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea acestei măsuri. De asemenea, în materia măsurilor preventive, termene similare sunt reglementate și pentru propunerea de prelungire a arestării preventive și prelungirea măsurii arestului la domiciliu.

Totodată, procurorul general al PÎCCJ a invocat și DCC nr. 336/2015, prin care s-a stabilit că respectivul termen are natura juridică a unui termen peremptoriu, aceasta fiind singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu dispozițiile constituționale și convenționale referitoare la dreptul de apărare și cu dispozițiile constituționale privind înfăptuirea justiției (paragrafele 36 și 48). De asemenea, instanța de contencios constituțional a reținut că în cazurile în care propunerea de prelungire a arestării preventive se depune cu mai puțin de 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii, intervalul de timp rămas până la soluționarea propunerii este insuficient pentru pregătirea unei apărări efective. În ceea ce privește sancțiunea pe care Curtea Constituțională o arată ca fiind incidentă în cazul nerespectării termenului „cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive”, aceasta este decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen, conform art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală.

Potrivit raportului întocmit în cauză, recursul în interesul legii este admisibil, judecătorul-raportor considerând că soluția corectă este cea potrivit căreia interpretarea dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală trebuie să se facă în sensul că rațiunea termenului stabilit pentru înaintarea rechizitoriului și a dosarului este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului și de a elimina arbitrarul în dispunerea menținerii măsurii preventive, termenul având natura juridică a unui termen peremptoriu.

Astfel, în cazul încălcării acestui termen devin incidente dispozițiile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora atunci când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.