Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 15/2018 (M. Of. nr. 885/22.10.2018): Instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei

În M. Of. nr. 885 din 22 octombrie 2018, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 15/2018 referitoare la stabilirea instanței competente să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei. În acest context, Înalta Curte a stabilit că aceste cereri sunt de competența instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.

Art. 11 alin. (5) și art. 45 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

„Art. 11

(…)

(5) Penitenciarul în care persoana condamnată execută pedeapsa privativă de liberate se stabilește de Administrația Națională a Penitenciarelor. La stabilirea penitenciarului se are în vedere ca acesta să fie situat cât mai aproape de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate, ținându-se seama și de regimul de executare, măsurile de siguranță ce trebuie luate, nevoile de reintegrare socială identificate, sex și vârstă.

(…)

Art. 45

(1) Transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, ca urmare a stabilirii provizorii a regimului de executare, se dispune de către directorul penitenciarului, conform profilării penitenciarelor stabilite prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. 

(2) Transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, ca urmare a stabilirii sau schimbării regimului de executare a pedepselor privative de libertate sau pentru alte motive întemeiate, se dispune, la propunerea comisiei prevăzute la art. 32 sau la cererea persoanei condamnate, cu avizul comisiei prevăzute la art. 32, de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. 

(3) Transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, dacă este necesară activității unui organ judiciar, se dispune, la solicitarea organului judiciar, de către directorul penitenciarului, iar, în cazul persoanelor condamnate solicitate de mai multe organe judiciare în aceeași perioadă de timp, transferarea temporară se dispune de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. 

(4) Directorul general al Administrației Naționale a penitenciarelor dispune transferarea temporară în situația prevăzută la alin. (3), ținând cont de următoarele criterii: 

a) cauzele penale în care, pentru persoanele condamnate, au fost emise mandate de arestare preventivă;

b) cauzele penale au prioritate față de cauzele civile;

c) instanțele judecătorești au prioritate față de celelalte organe judiciare;

d) gradul de jurisdicție a organului judiciar care instrumentează cauza;

e) netransferarea ar afecta grav urmărirea penală sau judecata.

(5) Cu ocazia primirii citației de către persoana condamnată în cadrul unei proceduri judiciare declanșate de aceasta, în măsura în care condamnatul contestă inițierea acestui demers judiciar, cererea condamnatului de nerecunoaștere sau de retragere a cererii urmează a fi transmisă de îndată, prin grija administrației penitenciarului, instanței sau parchetului investit. 

(6) Transferarea deținuților în centrele de reținere și arestare preventivă ce funcționează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, necesară activității organelor judiciare, se face cu aprobarea directorului penitenciarului și informarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate. Perioada și motivele de transfer fac parte din adresa scrisă și semnată, după caz, de șefii Inspectoratului General al Poliției Române, inspectoratelor județene de poliție, directorul general al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sau al Direcției Generale Anticorupție, avizată de procuror. La expirarea perioadei, deținutul este depus la penitenciarul de unde a fost transferat. 

(7) Dispozițiile art. 43 alin. (4) și (5) se aplică în mod corespunzător. 

(8) Este interzisă transferarea în penitenciare, pentru o perioadă mai mare de 10 zile, a persoanelor care execută măsura educativă a internării într-un centru educativ sau într-un centru de detenție. Dispozițiile art. 36 alin. (5) se aplică în mod corespunzător. 

(9) Este interzisă transferarea sau mutarea pentru motive personale, la cererea persoanei condamnate care execută o pedeapsă privativă de libertate, din condiții corespunzătoare, în condiții necorespunzătoare de detenție, în scopul de a beneficia de măsura compensatorie prevăzută la art. 55^1 alin. (1) și (2)”.

Art. 227 alin. (2) din H.G. nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

„Art. 227 alin. (2)

(…)

(2) Dosarul individual însoțește deținutul până la punerea sa în libertate”.

Art. 584 alin. (1), art. 585 alin. (1)-(2), art. 587 alin. (1), art. 593 alin. (1), art. 595 alin. (2), art. 597, art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală

„Art. 584 alin. (1)

(1) Înlocuirea pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii se dispune, la cererea procurorului ori a persoanei condamnate, de către instanța de executare, iar dacă persoana condamnată se află în stare de deținere, de către instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

(…)

Art. 585 alin. (1)-(2)

(1) Pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații: 

a) concursul de infracțiuni;

b) recidiva;

c ) pluralitatea intermediară; 

d) acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

(2) Instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deținere, instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere

(…)

Art. 587 alin. (1)

(1) Liberarea condiționată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

(…)

Art. 593 alin. (1)

(1) Instanța competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare

(…)

Art. 595 alin. (2)

(2) Aplicarea dispozițiilor alin. (1) se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a persoanei condamnate de către instanța de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative, de către instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de detenție.

(…)

Art. 597

(1) Când rezolvarea situațiilor reglementate în prezentul titlu este dată în competența instanței de executare, președintele completului de judecată dispune citarea părților interesate și, în cazurile prevăzute la art. 90, ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. La judecarea cazurilor de întrerupere a executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață se citează și administrația penitenciarului în care execută pedeapsa condamnatul. 

(2) Condamnatul aflat în stare de deținere sau internat într-un centru educativ este adus la judecată. 

(2^1)Condamnatul aflat în stare de detenție sau internat într-un centru educativ poate participa la judecată în vederea rezolvării situațiilor reglementate în prezentul titlu și prin intermediul videoconferinței, la locul de deținere, cu acordul său și în prezența apărătorului ales sau numit din oficiu și, după caz, a interpretului. 

 (…) 

(6) Dispozițiile alin. (1)-(5) se aplică și în cazul în care rezolvarea uneia dintre situațiile reglementate în prezentul titlu este dată în competența instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere. În acest caz, soluția se comunică instanței de executare.

(…)

Art. 598 alin. (2)

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c) la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.”.

Referitor la modul în care instanțele judecătorești au înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile legale ce formează obiectul recursului în interesul legii, se remarcă existența a două opinii divergente, astfel:

– Într-o primă orientare, s-a considerat că instanța competentă să soluționeze cererea formulată în etapa executării pedepsei de persoana condamnată aflată în stare de deținere este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere stabilit de Administrația Națională a Penitenciarelor, conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, și nu instanța în circumscripția căreia se află penitenciarul unde a fost transferat temporar condamnatul, la momentul formulării cererii, pentru „afaceri judiciare” sau tratarea unor probleme de sănătate

– Într-o altă perspectivă s-a stabilit competența de soluționare a cererilor formulate în favoarea instanței corespunzătoare locului de deținere în care se afla persoana condamnată la momentul formulării cererii. Astfel, instanțele au apreciat ca lipsită de relevanță împrejurarea că Administrația Națională a Penitenciarelor a stabilit un loc de deținere, iar condamnatul se găsește, temporar, în alt loc de deținere.

De asemenea, s-a considerat că, întrucât legea nu face nicio distincție în acest sens, singurul criteriu care poate determina competența instanței este cel al locului de deținere în care persoana condamnată se află la momentul formulării cererii.

Din punctul de vedere al procurorului general al PÎCCJ, soluția legală în materie este ilustrată de prima orientare jurisprudențială, iar jurisprudența neunitară care formează obiectul recursului în interesul legii este generată de interpretarea diferită a sintagmei „locul de deținere” existentă în dispozițiile legale care reglementează competența de soluționare a cererilor formulate de persoana condamnată în etapa executării pedepsei.  Astfel, dispozițiile Codului de procedură penală referitoare la instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în timpul executării pedepsei în ipoteza în care acestea se află în stare de deținere [cereri referitoare la modificări de pedeapsă (contopiri), liberare condiționată, intervenția unei legi penale noi, întreruperea executării pedepsei și contestații la executare] trebuie coroborate cu dispozițiile Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare.

Din această perspectivă a apreciat că instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate aflate în stare de deținere, în etapa executării pedepsei, este instanța în circumscripția căreia se află locul de deținere stabilit de Administrația Națională a Penitenciarelor, conform art. 11 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor de siguranță dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit raportului întocmit în cauză, recursul în interesul legii referitor la instanța competentă să soluționeze cererile formulate de condamnați în timpul executării pedepsei în situația în care, la momentul formulării acestora, persoana condamnată se află tranzitoriu în alt loc de deținere decât cel stabilit pentru executarea pedepsei, conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, este admisibil, fiind îndeplinite dispozițiile legale prevăzute de art. 471 și 472 din Codul de procedură penală.

Astfel, judecătorul-raportor a apreciat  că instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate