Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 14/2019 (M. Of. nr. 476/11.06.2019): Art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 – competența instanței de a soluționa acţiunea prin care expropriatul contestă despăgubirile estimate şi solicită stabilirea acestora
Decizia ÎCCJ | Complet ÎCCJ | Act normativ | Articol | Sumar |
Decizia nr. 14/2019 (M. Of. nr. 476 din 11 iunie 2019) | Complet RIL | Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local | Art. 22 alin. (1) | Instanța este competentă să soluționeze atât contestația formulată împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, cât și acțiunea prin care expropriatul contestă despăgubirile estimate și solicită atât stabilirea acestora de către instanță, cât și obligarea expropriatorului la plată, ulterior emiterii deciziei de expropriere și consemnării sumelor aferente despăgubirilor, în cazul lipsei nejustificate a acestei hotărâri. |
În M. Of. nr. 476 din 11 iunie 2019, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 14/2019 referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local.
Astfel, Înalta Curte a stabilit că în interpretarea și aplicarea respectivelor dispoziții, instanța de judecată este competentă să soluționeze nu numai contestația formulată împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, ci și acțiunea prin care expropriatul contestă despăgubirile estimate și solicită atât stabilirea acestora de către instanță, cât și obligarea expropriatorului la plată, ulterior emiterii deciziei de expropriere și consemnării sumelor aferente despăgubirilor, în cazul lipsei nejustificate a acestei hotărâri.
Obiectul recursului în interesul legii
Art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local
„(1) Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate”.
Jurisprudența instanțelor naționale în materie
În ceea ce privește modul în care instanțele judecătorești au înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile ce formează obiectul recursului în interesul legii, se remarcă existența practicii neunitare, sens în care au fost identificate două orientări jurisprudențiale divergente, astfel:
– potrivit unei opinii, o acțiune prin intermediul căreia se critică cuantumul estimativ al despăgubirilor este inadmisibilă sau prematură, hotărârea de stabilire a despăgubirilor individuale prevăzută de art. 20 din Legea nr. 255/2010 marcând momentul deschiderii dreptului expropriatului de a contesta suma acordată cu titlu de despăgubiri, neputându-se contesta despăgubirile estimative;
– conform celei de-a doua orientări, astfel de acțiuni sunt admisibile, chiar dacă nu s-au epuizat etapele exproprierii și nu s-a emis hotărârea definitivă de stabilire a despăgubirilor. Astfel, potrivit art. 20 din Legea nr. 255/2010, expropriatorul are obligația de a emite o hotărâre individuală de stabilire a cuantumului despăgubirii, obligație neîndeplinită, deși a trecut mult timp de la data emiterii deciziei de expropriere.
Punctul de vedere al PÎCCJ
În opinia Procurorului general al PÎCCJ, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 5 alin. (1) și art. 9 alin. (1)-(2) și alin. (4) din Legea nr. 255/2010, poate fi contestat cuantumul despăgubirilor estimate de expropriator în etapa administrativă, iar persoanele expropriate pot solicita pe cale judecătorească stabilirea despăgubirilor individuale datorate de expropriator, anterior emiterii hotărârii prevăzute de art. 20 din Legea nr. 255/2010, atunci când neemiterea acestei hotărâri a fost cauzată de lipsa de diligență a expropriatorului, în derularea etapelor corespunzătoare fazei administrative a procedurii de expropriere.
Astfel, situațiile premisă ale respectivei probleme de drept sunt similare celor asupra cărora ÎCCJ a statuat în precedent prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 și prin Decizia 12 din 14 mai 2018 a Completului competent să judece recursul în interesul legii.
Jurisprudența Curții Constituționale
La nivelul Curții Constituționale, nu a fost identificată jurisprudență relevantă în raport cu obiectul recursului în interesul legii.
Raportul asupra recursului în interesul legii
Potrivit raportului întocmit în cauză, s-a apreciat că s că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a recursului în interesul legii, cu propunerea reformulării problemei de drept, atât din perspectiva normei legale vizate, cât și din cea a jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, față de care s-a subliniat similaritatea – Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Secțiilor Unite.
Prin Decizia nr. 14/2019, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, a stabilit că: „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată este competentă să soluționeze nu numai contestația formulată împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, ci și acțiunea prin care expropriatul contestă despăgubirile estimate și solicită atât stabilirea acestora de către instanță, cât și obligarea expropriatorului la plată, ulterior emiterii deciziei de expropriere și consemnării sumelor aferente despăgubirilor, în cazul lipsei nejustificate a acestei hotărâri”.