Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 13/2025 (Comunicat): Art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, art. 10 din Legea contenciosului administrativ

Decizia ÎCCJ Complet ÎCCJ Act normativ Sumar
Decizia ÎCCJ nr. 13/2025 Complet RIL Art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice

Art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

Art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Judecătoria este instanţa competentă material procesual să soluţioneze acţiunile având ca obiect anularea dispoziţiilor de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar pe domeniul public al municipalităţii, întocmite în temeiul art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, chiar şi în situaţia în care nu se contestă ori nu este întocmit un proces-verbal de contravenţie.

 

În ședința din 23 iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, legal constituit în cauză, a soluționat un recurs în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispozițiilor art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Obiectul recursului în interesul legii

Art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice

„Articolul 118

(1) Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul”.

Art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

„Articolul 31

(1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Articolul 32

(2) Controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. (1)”.

Art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

„Articolul 10

Instanța competentă

(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

(1^1) Cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluționează potrivit criteriului valoric, iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile se soluționează potrivit rangului autorității, conform prevederilor alin. (1).

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

(2) Recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, iar recursul împotriva sentințelor pronunțate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel se judecă de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces”.

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 13/2025

Prin Decizia nr. 13/2025, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov şi, în consecinţă, stabileşte că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, judecătoria este instanţa competentă material procesual să soluţioneze acţiunile având ca obiect anularea dispoziţiilor de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar pe domeniul public al municipalităţii, întocmite în temeiul art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, chiar şi în situaţia în care nu se contestă ori nu este întocmit un proces-verbal de contravenţie”.

Sursa informației