Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 10/2016 (M. Of. nr. 505/5.07.2016): Dispozițiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare

8 iul. 2016
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 2160
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

 

Decizia ÎCCJComplet ÎCCJActul normativArticolSumar
Decizia nr. 10/2016Complet RILO.G. nr. 137/2000Art. 27 alin. (1)În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanța competentă să soluționeze cererile pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanțe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii și valoarea acestuia, cu excepția cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale și în care protecția drepturilor subiective se realizează în fața unor jurisdicții speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanțe, potrivit dispozițiilor legale speciale

 

Conferința națională de Drept Penal al Afacerilor, ediția a VIII-a, ON-LINE

În M. Of. nr. 505 din 5 iulie 2016, a fost publicată Decizia nr. 10/2016. Înalta Curte s-a reunit pentru a soluționa recursul în interesul legii în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare (stabilirea instanței competente material să soluționeze cererile pentru repararea prejudiciilor invocate de persoanele care se consideră discriminate).

Obiectul recursului în interesul legii

Art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare

(1) Persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului”.

Examen jurisprudențial

1. Într-o primă interpretare dată sintagmei „potrivit dreptului comun”, folosită de dispozițiile legale supuse interpretării, s-a considerat că cererile formulate în temeiul dispozițiilor art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 se judecă de instanța civilă, ca instanță de drept comun, pornindu-se de la premisa că dreptul civil reprezintă dreptul comun, iar instanțele civile reprezintă instanțe de drept comun.

Instanțele care au îmbrățișat această opinie au pronunțat constant soluții, sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865, prin care, în regulator de competență, au stabilit competența de soluționare a cererilor în favoarea judecătoriei, ca instanță de drept comun, în conformitate cu dispozițiile art. 1 pct. 1 din același Cod.

Sub reglementarea noului Cod de procedură civilă, s-a considerat că soluționarea cererilor formulate în temeiul dispozițiilor art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 este de competența instanței civile, ca instanță de drept comun, iar aceasta este tribunalul, conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă și indiferent de criteriul valoric, invocându-se argumentul că petitul principal al unor astfel de cereri, respectiv constatarea discriminării, este neevaluabil în bani, în timp ce petitul având ca obiect pretenții este doar unul accesoriu. Instanța civilă este instanța care judecă potrivit dreptului comun, în accepțiunea dispozițiilor art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, iar atunci când a intenționat atribuirea unor litigii în competența de soluționare a instanțelor de contencios administrativ, legiuitorul a menționat-o expres, în cuprinsul art. 20 alin. (9) din cuprinsul aceleiași Ordonanțe.

S-a reținut că, de la intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010 (Codul de procedură civilă), judecătoriile nu mai sunt instanțe de drept comun pentru judecata în primă instanță, acest rol fiind preluat de către tribunale, potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 din acest cod, motiv pentru care, întrucât tribunalul este instanța de drept comun chemată să soluționeze litigiul, potrivit art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, s-a reținut competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului – secția civilă.

2. Într-o a doua interpretare dată sintagmei „potrivit dreptului comun”, s-a considerat că prin aceasta nu se înțelege, ca premisă, instanța de drept civil, stabilirea competenței de soluționare a cererilor urmând a avea loc prin raportare la izvorul raportului juridic de drept material dedus judecății, discriminarea invocată putând surveni, de exemplu, în contextul unui raport de muncă, ipoteză în care competența revine instanței de dreptul muncii, ori al unui raport de serviciu, caz în care competența revine instanței de contencios administrativ, adică secției corespunzătoare a tribunalului.

În unele cazuri, aceste cauze au fost soluționate de tribunale, în primă instanță, fie în materia contenciosului administrativ, fie în materia litigiilor de muncă, fără a se pune în mod expres problema naturii litigiului și a competenței materiale.

Punctul de vedere formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că atunci când, față de obiectul litigiului, natura și valoarea acestuia, nu se identifică, pe baza unor dispoziții legale speciale, competența materială a unei alte instanțe, soluționarea, în primă instanță, a cererii prevăzute de art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, prin care se solicită restabilirea situației anterioare sau înlăturarea situației de discriminare, este de competența materială a judecătoriei, potrivit art. 94 pct. 1 lit. h) teza I din Codul de procedură civilă; în aceeași ipoteză, competența de soluționare a cererii având ca obiect acordarea de despăgubiri aparține judecătoriei sau tribunalului, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) sau art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, prin raportare la valoarea pretențiilor.

Jurisprudența Curții Constituționale

Prin deciziile nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (1) – (3) și (11), art. 6 și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din ele desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.

În același sens, a fost pronunțată și Decizia nr. 1.325 din 4 decembrie 2008, publicată în M. Of. nr. 872 din 23 decembrie 2008, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.G. nr. 137/2000.

Conferintele Video Universul Juridic
Raportul asupra recursului în interesul legii

Raportul evocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că instanța supremă s-a pronunțat, prin mai multe decizii de speță, asupra chestiunii de drept în discuție, cu prilejul soluționării unor conflicte de competență.

Decizia nr. 5.838 din 19 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casației și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal; Decizia nr. 6.215 din 17 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casației și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal; Decizia nr. 5.675 din 5 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casației și Justiție – Secția I civilă.

Raportul propune admiterea recursului în interesul legii, în sensul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, instanța competentă să soluționeze cererile pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanțe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii și valoarea acestuia, cu excepția cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale și în care protecția drepturilor subiective se realizează în fața unor jurisdicții speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanțe, potrivit dispozițiilor legale speciale.

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 10/2016

 

Prin Decizia nr. 10/2016, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii Declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, a stabilit că:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanța competentă să soluționeze cererile pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanțe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii și valoarea acestuia, cu excepția cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale și în care protecția drepturilor subiective se realizează în fața unor jurisdicții speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanțe, potrivit dispozițiilor legale speciale.

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 10/2016 (M. Of. nr. 505/5.07.2016): Dispozițiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare was last modified: iulie 7th, 2016 by Redacția ProLege
0 Shares

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter