322 views
Decizia ÎCCJ | Complet ÎCCJ | Act normativ | Sumar |
Decizia ÎCCJ nr. 10/2025 | Complet RIL | Art. 354, art. 357, art. 391-392, art. 395, art. 405-art. 406 din Codul de procedură penală | Judecătorul care a închis dezbaterile, rămânând în pronunțare cu privire la soluția asupra fondului acțiunii penale, nu este obligat să ia parte la deliberare, să redacteze și să pronunțe hotărârea în ipoteza în care, ulterior închiderii dezbaterilor, a fost transferat, delegat, detașat sau, după caz, a promovat efectiv la instanța superioară, întrucât nu mai este judecător al instanței respective. |
În ședința din 23 iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, legal constituit în cauză, a soluționat un recurs în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispozițiilor art. 354, art. 357, art. 391-392, art. 395, art. 405-art. 406 din Codul de procedură penală.
Obiectul recursului în interesul legii
„Articolul 354
Compunerea instanţei
(1) Instanţa judecă în complet de judecată, a cărui compunere este cea prevăzută de lege.
(2) Completul de judecată trebuie să rămână acelaşi în tot cursul judecării cauzei. Când acest lucru nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor.
(3) După începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenită în compunerea completului atrage reluarea dezbaterilor.
Articolul 357
Atribuţiile preşedintelui completului
(1) Preşedintele completului conduce şedinţa, îndeplinind toate îndatoririle prevăzute de lege, şi decide asupra cererilor formulate de procuror, persoana vătămată şi de părţi, dacă rezolvarea acestora nu este dată în căderea completului.
(2) În cursul judecăţii, preşedintele, după consultarea celorlalţi membri ai completului, poate respinge întrebările formulate de părţi, persoana vătămată şi de procuror, dacă acestea nu sunt concludente şi utile soluţionării cauzei.
(3) Dispoziţiile preşedintelui completului sunt obligatorii pentru toate persoanele prezente în sala de şedinţă.
Articolul 391
Soluţionarea cauzei
(1) Deliberarea şi pronunţarea hotărârii se fac în ziua în care au avut loc dezbaterile sau la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de 15 zile de la închiderea dezbaterilor.
(2) În situaţii excepţionale, când, raportat la complexitatea cauzei, deliberarea şi pronunţarea nu pot avea loc în termenul prevăzut la alin. (1), instanţa poate amâna pronunţarea o singură dată pentru cel mult 15 zile.
(3) Preşedintele completului informează părţile prezente asupra datei la care se va pronunţa hotărârea.
Articolul 392
Deliberarea
(1) La deliberare iau parte numai membrii completului în faţa căruia a avut loc dezbaterea.
(2) Completul de judecată deliberează în secret.
Articolul 395
Reluarea cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor
(1) Dacă în cursul deliberării instanţa apreciază că o anumită împrejurare trebuie lămurită şi este necesară reluarea cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor, repune cauza pe rol. Prevederile privind citarea se aplică în mod corespunzător.
(2) Dacă judecata a avut loc în condiţiile art. 375 alin. (1) şi (2), iar instanţa constată că pentru soluţionarea acţiunii penale se impune administrarea altor probe în afara înscrisurilor prevăzute la art. 377 alin. (1)-(3), repune cauza pe rol şi dispune efectuarea cercetării judecătoreşti.
Articolul 405
Pronunţarea hotărârii
(1) Hotărârea se pronunţă în şedinţă publică de către preşedintele completului de judecată, asistat de grefier.
(2) La pronunţarea hotărârii părţile nu se citează.
(3) Preşedintele completului pronunţă minuta hotărârii.
Articolul 406
Redactarea şi semnarea hotărârii
(1) Hotărârea se redactează în cel mult 30 de zile de la pronunţare.
(2) Hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei, în cel mult 30 de zile de la pronunţare, şi se semnează de toţi membrii completului şi de grefier.
(3) Dispozitivul hotărârii trebuie să fie conform cu minuta.
(4) În caz de împiedicare a vreunuia dintre membrii completului de judecată de a semna, hotărârea se semnează în locul acestuia de preşedintele completului. Dacă şi preşedintele completului este împiedicat a semna, hotărârea se semnează de preşedintele instanţei. Când împiedicarea îl priveşte pe grefier, hotărârea se semnează de grefierul-şef. În toate cazurile se face menţiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea”.
Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 10/2025
Prin Decizia nr. 10/2025, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 354, art. 357, art. 391-392, art. 395, art. 405-art. 406 din Codul de procedură penală, judecătorul care a închis dezbaterile, rămânând în pronunțare cu privire la soluția asupra fondului acțiunii penale, nu este obligat să ia parte la deliberare, să redacteze și să pronunțe hotărârea în ipoteza în care, ulterior închiderii dezbaterilor, a fost transferat, delegat, detașat sau, după caz, a promovat efectiv la instanța superioară, întrucât nu mai este judecător al instanței respective”.