Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 4/2016 (M. Of. nr. 418/2.06.2016): Art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 215 alin. (1), (2), (3) din Codul penal anterior, respectiv art. 306 din Codul penal în vigoare

6 iun. 2016
Vizualizari: 7475
Decizia ÎCCJComplet ÎCCJActul normativArticolSumar
Decizia nr. 4/2016Complet RILLegea nr. 78/2000
(M. Of. nr. 219 din 18 mai 2000, cu modif. ult.)
Codul penal anterior
Codul penal în vigoare
Art.  18^1 alin. (1),
art. 215 alin. (1), (2), (3), respectiv  art. 306  

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și art. 215 alin. 1, 2 și 3 din Codul penal de la 1969, respectiv art. 244 alin. (1) și (2) și art. 306 din Codul penal, ÎCCJ a stabilit că:

Fapta de a folosi, în cadrul autorității contractante, printr-o acțiune a autorului, documente ori declarații inexacte, ce a avut ca rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și de fonduri din bugetul național întrunește elementele constitutive ale infracțiunii unice prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, indiferent dacă legea penală mai favorabilă este legea veche sau legea nouă.

 

În M. Of. nr. 418 din 2 iunie 2016, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 4/2016. Înalta Curte s-a reunit pentru a soluționa recursul în interesul legii în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 215 alin. (1), (2), (3) din Codul penal anterior, respectiv art. 306 din Codul penal în vigoare.

Obiectul recursului în interesul legii

Art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție

(1) Folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi”.

Art. 215 alin. (1), (2), (3) din Codul penal anterior

(1) Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

(2) Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

(3) Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate”.

Art. 306 („Obținerea ilegală de fonduri”) din Codul penal în vigoare

(1) Folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete, pentru primirea aprobărilor sau garanțiilor necesare acordării finanțărilor obținute sau garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Tentativa se pedepsește”.

Examen jurisprudențial

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a învederat că, în urma verificării jurisprudenței la nivel național, s-a constatat că soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești evidențiază câte două orientări cu privire la fiecare dintre cele două ipoteze și, prin urmare, un caracter neunitar al practicii judiciare

Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești sunt următoarele:

– În cazul în care legea veche a fost considerată mai favorabilă, s-a conturat existența a două orientări:

a) Unele instanțe au încadrat fapta în infracțiunea unică prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000, apreciindu-se că infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție nu poate fi reținută în concurs ideal cu infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 din Codul penal anterior, impunându-se doar reținerea infracțiunii din legea specială.

Pentru a dispune astfel, instanțele au arătat că nu are relevanță împrejurarea că o parte din bani sunt obținuți din bugetul comunitar, iar o altă parte din bugetul național, câtă vreme inculpatul a derulat raporturi doar cu autoritatea contractantă, singura competentă să decidă asupra eligibilității unui proiect și să acorde fonduri bănești.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Astfel, într-o situație, s-a reținut că, pentru a se putea reține în sarcina inculpatului infracțiunea de înșelăciune, ar fi trebuit ca acesta să aibă reprezentarea faptului că există raporturi contractuale cu această din urmă entitate (bugetul statului), în dauna căreia se reține producerea unui prejudiciu (Decizia penală nr. 8/AP din 28 ianuarie 2014 a Curții de Apel Brașov, Secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 4.750/119/2010).

Instanțele au apreciat că obiectul juridic special al infracțiunii de obținere pe nedrept de fonduri europene îl constituie ocrotirea relațiilor sociale privitoare la corecta accesare a fondurilor comunitare, încheierea unor astfel de contracte de finanțare presupunând atât o contribuție din partea beneficiarului, cât și din partea bugetului de stat, fără ca această din urmă contribuție să determine reținerea infracțiunii de înșelăciune, de vreme ce raporturile contractuale se derulează cu o singură autoritate, înființată special pentru acordarea unor astfel de fonduri și pentru a proteja corectitudinea acordării acestora.

Din modul de incriminare a faptei de obținere pe nedrept de fonduri europene s-a concluzionat că această infracțiune este o formă atipică a infracțiunii de înșelăciune, neputându-se susține existența a două infracțiuni, atât cea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000, cât și cea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 din Codul penal anterior, întrucât ne aflăm în prezența unor raporturi contractuale desfășurate cu o singură autoritate contractantă (Decizia penală nr. 761 din 5 iunie 2014 a Curții de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 21.377/63/2011).

Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat, la rândul său, ca fiind lipsit de relevanță faptul că din suma totală primită de inculpat, o parte a fost plătită din bugetul de stat, iar împrejurarea că sumele au fost primite din două patrimonii distincte nu este de natură a determina existența a două infracțiuni aflate în concurs ideal, întrucât obținerea pe nedrept a sumei de bani constituie prejudiciu cauzat în paguba autorității contractante.

Sub acest aspect, s-a considerat nesemnificativ, sub aspectul încadrării juridice a faptei, dacă sumele erau primite exclusiv din fondurile nerambursabile ale Comunităților Europene sau proveneau și din contribuție națională, apreciindu-se că în cauză statul român nu poate avea calitate procesuală de parte civilă (Decizia penală nr. 136 din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1.871/114/2010, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.831 din 30 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală). În aceeași speță, instanța supremă a subliniat că distincția între sumele obținute de inculpat se va face cu ocazia soluționării acțiunii civile, în sensul că orice altă entitate care nu a participat în calitate de parte civilă în procesul penal are deschisă calea dezdăunării, dacă apreciază că patrimoniul încredințat spre administrare a fost diminuat.

Într-o altă cauză (în care s-a pronunțat Sentința penală nr. 4 din 14 ianuarie 2015 a Curții de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 2.025/54/2012, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 389/A din 29 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală), Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că pluralitatea de patrimonii lezate printr-o acțiune ilicită unică nu este de natură a atrage eo ipso incidența unui concurs ideal de infracțiuni. A mai apreciat că, exceptând infracțiunile complexe al căror obiect juridic secundar îl constituie relații sociale ce ocrotesc drepturi ale persoanei, ori de câte ori prin acțiunea/inacțiunea unică a autorului se aduce atingere unui număr de două sau mai multe patrimonii, va exista o singură infracțiune contra patrimoniului, cu mai multe persoane vătămate, iar nu atâtea infracțiuni câte victime sunt, în concurs ideal.

Sub un al alt aspect, în cazul faptelor de natura celor incriminate de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000, s-a constatat că distincția dintre patrimoniile lezate prin acțiunea ce constituie verbum regens este cu totul artificială.

S-a mai arătat că fapta prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție este incriminată de o normă legală cu caracter special, care devine incidentă ori de câte ori norma cu caracter general – reprezentată de dispozițiile art. 215 alin. 1, 2 și 3 din Codul penal anterior – nu este aplicabilă, din modalitatea de redactare a normei menționate rezultând că infracțiunea de obținere pe nedrept a fondurilor europene este o formă atipică a infracțiunii de înșelăciune.

Astfel, s-a arătat că latura obiectivă a infracțiunii de obținere pe nedrept a fondurilor europene se poate realiza fie printr-o acțiune comisivă, în cazul alin. (1), ce presupune prezentarea unor documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, fie printr-o omisiune, în cazul alin. (2), atunci când, cu știință, se omite furnizarea unor date cerute de lege, care dacă ar fi cunoscute ar conduce la neacordarea fondurilor, în ambele modalități de comitere a faptei fiind indusă în eroare autoritatea competentă să decidă asupra eligibilității unui proiect și să acorde fonduri bănești din bugetele comunitare.

În consecință, s-a concluzionat că, fiind o formă atipică a infracțiunii de înșelăciune, infracțiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție nu poate fi reținută în concurs ideal cu infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 din Codul penal anterior.

b) Alte instanțe au încadrat fapta în infracțiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 în concurs ideal cu cea prevăzută de art. 215 din Codul penal anterior, apreciind că infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, poate fi reținută în concurs ideal cu infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 din Codul penal anterior.

S-a arătat că prin faptele deduse judecății au fost prejudiciate, prin aceeași acțiune a inculpatului, două bugete distincte, atât bugetul statului român, cât și cel al Comunității Europene, fiind vătămate valori sociale diferite (Sentința penală nr. 640 din 11 iulie 2010 a Judecătoriei Sectorului 2 București, pronunțată în Dosarul nr. 46.996/300/2011, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2.386 din 11 decembrie 2012 a Curții de Apel București, Secția I penală).

În cazul în care legea nouă a fost considerată mai favorabilă, examenul jurisprudențial a conturat, de asemenea, existența a două orientări:

c) Unele instanțe au încadrat fapta în infracțiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000, în concurs ideal cu cea prevăzută de art. 244 din Codul penal.

În speța soluționată prin Decizia penală nr. 546 din 15 aprilie 2014 a Curții de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 20.283/318/2012, se precizează că, la data săvârșirii faptelor cercetate, erau incidente dispozițiile art. 215 din Codul penal anterior, iar dispozițiile art. 306 din Codul penal ar fi putut fi aplicate numai dacă acestea ar constitui legea penală mai favorabilă. Cum, însă, pedeapsa prevăzută de art. 306 din Codul penal, respectiv închisoarea de la 2 la 7 ani, este mai mare decât cea prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) din Codul penal, potrivit art. 5 din Codul penal, instanța a considerat că sunt mai favorabile dispozițiile privind infracțiunea de înșelăciune.

d) Alte instanțe au încadrat fapta în infracțiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000, în concurs ideal cu cea prevăzută de art. 306 din Codul penal.

În motivarea acestei opțiuni, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că folosirea de documente false ori pentru a obține pe nedrept finanțări nerambursabile din fonduri constituite prin contribuții din bugetul Uniunii Europene și prin contribuții din bugetul de stat al României, dacă are ca rezultat obținerea fondurilor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, prin raportare la prejudiciul adus fondurilor din bugetul Uniunii Europene, dar și elementele infracțiunii de obținere ilegală de fonduri prevăzută în art. 306 alin. (1) din Codul penal, prin raportare la prejudiciul adus fondurilor din bugetul de stat.

S-a considerat că infracțiunea de obținere ilegală de fonduri reprezintă o formă specială de înșelăciune, prin utilizarea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte sau incomplete, corespunzând infracțiunii de înșelăciune în formă calificată prevăzute de art. 244 alin. (2) din Codul penal în vigoare, însă, dat fiind caracterul special și complex al infracțiunii prevăzute de art. 306 din Codul penal în vigoare, această din urmă infracțiune trebuie reținută în mod prioritar: „Dispozițiile art. 244 din Codul penal reglementează varianta tip a infracțiunii de înșelăciune, al cărei obiect juridic îl constituie protejarea, în general, a încrederii în relațiile sociale, pe când infracțiunea prevăzută de art. 306 din Codul penal are un obiect juridic mai specific, ce vizează protejarea relațiilor sociale referitoare la corectitudinea solicitării și obținerii finanțărilor din fondurile publice” (Decizia penală nr. 1.313 din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 9.630/62/2012).

Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Prin argumentele expuse în cuprinsul Sesizării nr. 16.868/2862/III-5/2015, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat ca fiind corectă încadrarea faptei analizate în infracțiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000, în concurs ideal cu cea prevăzută de art. 215 din Codul penal anterior, în cazul în care legea veche a fost considerată mai favorabilă și, respectiv, încadrarea faptei în infracțiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000, în concurs ideal cu cea prevăzută de art. 306 din Codul penal în vigoare, în cazul în care legea nouă a fost considerată mai favorabilă.

Astfel, în cazul în care legea veche este considerată mai favorabilă, fapta de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri atât din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, cât și din bugetul de stat, constituie atât infracțiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000, cât și cea prevăzută de art. 215 din Codul penal anterior, în concurs ideal.

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 4/2016 (M. Of. nr. 418/2.06.2016): Art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 215 alin. (1), (2), (3) din Codul penal anterior, respectiv art. 306 din Codul penal în vigoare was last modified: iunie 3rd, 2016 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.