Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 3/2017 (M. Of. nr. 245/10.04.2017): Art. 324 alin. (1) pct. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă de la 1865

11 apr. 2017
Vizualizari: 3923
Decizia ÎCCJComplet ÎCCJActul normativArticolSumar
Decizia nr. 3/2017Complet RIL 

 

 

 

Codul de procedură civilă de la 1865

 

 

 

Art. 324 alin. (1) pct. 3 teza a douaÎn interpretarea unitară a dispozițiilor art. 324 alin. 1 pct. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă de la 1865 stabilește că momentul de la care începe să curgă termenul de revizuire de o lună îl constituie data la care partea a luat cunoștință, în orice mod, de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală. Această dată nu poate depăși intervalul de 3 ani de la data producerii împrejurărilor sus-menționate.

În M. Of. nr. 245 din 10 aprilie 2017, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 3/2017 privind soluționarea unui recurs în interesul legii având ca obiect „interpretarea unitară a dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă de la 1865”.

 

I. Problema de drept care a generat practica neunitară. Orientările jurisprudențiale divergente

1. Prin sesizarea Colegiului de conducere al Curții de Apel Cluj s-a arătat că nu există un punct de vedere unitar în practica judiciară privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 324 alin. 1 pct. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă de la 1865 cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de revizuire.

2. Având în vedere cele două opinii conturate în practica judiciară și ținând cont de faptul că dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 3 teza a doua din actualul Cod de procedură civilă sunt identice cu cele din vechea reglementare, Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj a apreciat oportună sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 514 și următoarele din Codul de procedură civilă.

3. Astfel, într-o primă opinie, s-a apreciat, în esență, că momentul de la care începe să curgă termenul de revizuire este cel al luării la cunoștință de către revizuient a rezoluției de neîncepere a urmăririi penale ca urmare a constatării de către procuror a intervenției prescripției răspunderii penale sau a unui act similar al organului de urmărire penală prin care se constată o cauză care împiedică finalizarea acțiunii penale printr-o hotărâre judecătorească, acesta fiind momentul la care partea a avut cunoștință de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, de la acest moment începând să curgă și termenul obiectiv de trei ani prevăzut de textul de lege evocat.

4. Într-o altă opinie, instanțele au apreciat, în esență, că datalimită de la care începe să curgă termenul de revizuire de o lună este momentul împlinirii a trei ani de la data producerii împrejurărilor pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, așa cum se precizează expres în conținutul art. 324 alin. 1 pct. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă de la 1865, acest moment fiind independent de constatarea acestei împrejurări printr-un act al organului de urmărire penală.

VI. Înalta Curte de Casație și Justiție

36. Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum și dispozițiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, se constată următoarele:

37. Completul competent să judece recursul în interesul legii a fost legal sesizat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj care, potrivit dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, are calitatea procesuală de a declanșa acest mecanism de unificare a practicii judiciare în scopul interpretării și aplicării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești.

38. Potrivit art. 515 din Codul de procedură civilă, „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii”.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

39. Din cuprinsul textului de lege menționat rezultă condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil, și anume: sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept, această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanțele judecătorești prin hotărâri definitive, iar aceste hotărâri judecătorești să fie anexate cererii.

40. Potrivit actului de sesizare, problema de drept soluționată diferit și supusă dezbaterii recursului în interesul legii vizează interpretarea dispozițiilor art. 324 alin. 1 pct. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă de la 1865.

41. Dezlegarea acestei probleme de drept controversate este una reală, care a primit interpretări diferite, astfel cum rezultă din hotărârile judecătorești definitive anexate actului de sesizare formulat de către Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj, răspunzând așadar scopului recursului în interesul legii.

42. Prin urmare, condițiile legale de admisibilitate a recursului în interesul legii sunt îndeplinite.

43. Obiectul recursului în interesul legii îl constituie interpretarea dispozițiilor art. 324 alin. 1 pct. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă de la 1865, respectiv al determinării momentului de la care începe să curgă termenul de revizuire în ipoteza în care nu există o hotărâre de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului ori o hotărâre prin care înscrisul să fi fost declarat fals.

44. Conform art. 324 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedură civilă de la 1865, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea instanței penale de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului ori de hotărârea care a declarat fals înscrisul. În lipsa unei astfel de hotărâri termenul curge de la data când partea a luat cunoștință de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora.

45. Textul supus interpretării, care a fost preluat în termeni identici și în art. 511 alin. (1) pct. 3 din actualul Cod de procedură civilă, conține un moment subiectiv de la care începe să curgă termenul de o lună și un moment obiectiv, după împlinirea căruia nu mai poate fi exercitată revizuirea.

46. Momentul subiectiv este acela în care partea interesată în revizuirea hotărârii civile ia cunoștință, în orice mod, de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală.

47. Codul de procedură civilă nu stabilește, ca punct de plecare al termenului de revizuire, comunicarea ordonanței procurorului sau a hotărârii penale, după caz, prin care s-a constatat, în condițiile art. 16 din Codul de procedură penală actual (art. 10 din Codul de procedură penală de la 1968), că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar, când a fost pusă în mișcare, că nu mai poate fi exercitată întrucât a intervenit una dintre situațiile enunțate de textul sus-menționat.

48. Sintagma „partea a luat cunoștință de împrejurările (…)” nu permite limitarea momentului de debut al cursului termenului de revizuire doar la comunicarea actelor sus-menționate. Prin voința legiuitorului ea trebuie înțeleasă în sens larg, ca vizând și orice alte modalități prin care s-ar putea afla, în chip rezonabil, prin raportare la situația personală a revizuentului, dar și la oficialitatea dispozițiilor Codului de procedură penală – cu consecința că nimeni nu poate invoca necunoașterea legii -, că au intervenit elemente de natură să împiedice constatarea infracțiunii printr-o hotărâre penală.

49. În egală măsură, împrejurarea că organul de urmărire penală a dispus, prin actul de neîncepere sau de clasare a urmăririi penale, sesizarea instanței civile pentru cercetarea falsului nu înseamnă că aceasta are drept consecință prelungirea momentului de la care începe să curgă termenul de revizuire până la rămânerea definitivă a hotărârii civile. Revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă de la 1865 nu este condiționată de cercetarea separată a falsului de către instanța civilă, ci instanța de revizuire însăși va cerceta falsul pe cale incidentală.

50. Pe de altă parte, împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală nu sunt la aprecierea persoanei interesate în exercitarea revizuirii, pentru că aceasta nu se poate substitui organului de urmărire penală sau instanței de judecată.

51. Drept urmare, acestei persoane nu i se poate pretinde să se adreseze direct instanței de revizuire, în temeiul estimării sale personale că răspunderea penală a intimatului nu mai poate fi angajată, ci este necesar ca organul de urmărire penală sau instanța penală să fi constatat prin ordonanță, respectiv prin hotărâre, existența impedimentului legal în pronunțarea unei hotărâri de condamnare.

52. Momentul subiectiv analizat se apreciază în raport cu existența obligatorie a unor asemenea acte. Ceea ce nu este obligatoriu, față de expresia folosită în art. 324 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedură civilă de la 1865, este ca punctul de plecare al termenului de revizuire să fie legat numai de comunicarea ordonanței sau hotărârii penale.

53. În concluzie, momentul la care partea ia cunoștință de faptul că nu se mai poate face constatarea infracțiunii printr-o hotărâre penală îl poate constitui fie comunicarea actului organului de urmărire penală sau al instanței penale, după caz, fie orice alte circumstanțe care, dovedite prin orice mijloace de probă și la aprecierea instanței de revizuire, formează convingerea acesteia că partea a știut, de la data actelor sau circumstanțelor respective, că nu mai este posibilă răspunderea penală a făptuitorului.

54. Momentul obiectiv este reprezentat de împlinirea duratei de 3 ani de la data producerii împrejurărilor pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală.

55. Termenul de 3 ani nu este un alt termen de revizuire, alături de cel de o lună, și nu are natura juridică a termenului de prescripție sau de decădere, susceptibil de întrerupere și suspendare, ci constituie doar o limită maximă până la care s-a îngăduit părții să acționeze în situația în care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală.

56. Având o asemenea natură juridică, termenul de trei ani nu poate servi la marcarea începutului cursului termenului de o lună pentru exercitarea revizuirii, astfel încât, practic, să se ajungă ca revizuirea să poată fi exercitată în trei ani și o lună de la data producerii împrejurărilor la care se referă art. 324 alin. 1 pct. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă de la 1865.

57. Față de exprimarea fără echivoc a legiuitorului, acest termen începe să curgă de la un moment independent de orice apreciere din partea revizuentului, și anume data producerii împrejurărilor pentru care nu mai este posibilă constatarea infracțiunii printr-o hotărâre penală, iar nu de la momentul subiectiv reprezentat de data la care partea a cunoscut împrejurările menționate. Din aceleași rațiuni nu se poate admite ca sintagma „data producerii împrejurărilor” să fie interpretată ca fiind data emiterii actului procurorului sau hotărârii instanței prin care se constată aceste împrejurări, pentru că s-ar ajunge la o modificare a textului supus interpretării.

58. Pentru ca partea să beneficieze de termenul integral de o lună este necesar să ia cunoștință de împrejurările sus-menționate cel mai târziu cu o lună înainte de trecerea a 3 ani de la data intervenirii împrejurărilor pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală. În caz contrar, partea va mai avea la dispoziție pentru exercitarea revizuirii numai timpul rămas până la împlinirea termenului de trei ani.

59. Rațiunea acestei opțiuni severe a legiuitorului se află în necesitatea ca situația juridică stabilită prin hotărârea susceptibilă de revizuire să nu fie lăsată în incertitudine o perioadă de timp mult prea mare, iar o asemenea abordare este de natură să servească interesele de stabilitate a circuitului juridic civil.

60. Numai în mod excepțional, atunci când organul de urmărire penală sau instanța penală constată intervenită împrejurarea care împiedică atragerea răspunderii penale la mai mult de 3 ani de la data intervenirii acesteia, persoana interesată poate recurge la repunerea în termen, în condițiile stabilite prin art. 103 din Codul de procedură civilă de la 1865.

 

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 3/2017

 

Prin Decizia nr. 3/2017, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă de la 1865 stabilește că momentul de la care începe să curgă termenul de revizuire de o lună îl constituie data la care partea a luat cunoștință, în orice mod, de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală.

Această dată nu poate depăși intervalul de 3 ani de la data producerii împrejurărilor sus-menționate.

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 3/2017 (M. Of. nr. 245/10.04.2017): Art. 324 alin. (1) pct. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă de la 1865 was last modified: aprilie 11th, 2017 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.