Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 18/2016 (M. Of. nr. 237/6.04.2017): Art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil

10 apr. 2017
Vizualizari: 7993

150. Dispozițiile legale ce formează obiectul recursului în interesul legii sunt următoarele:

Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare:

Art. 226.(1) Prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanței, în raport cu numărul cauzelor, se pot înființa, în cadrul secțiilor civile, complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum:

a) cererile în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc;
b) cererile în materia societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a altor societăți, cu sau fără personalitate juridică, precum și în materia registrului comerțului;

c) cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței;
d) cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.

(2) La înființarea completelor specializate potrivit alin. (1) se va ține seama de următoarele criterii:

a) asigurarea unui volum de activitate echilibrat între judecătorii secției;
b) specializarea judecătorilor și necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora;
c) respectarea principiului repartizării aleatorii.

(3) Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii prevăzută la alin. (1) își va produce efectele de la data intrării în vigoare a Codului civil”.

Art. 228.(1) Până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, Cluj și Mureș se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, Cluj și Mureș, în condițiile art. 226.

(2) La stabilirea cauzelor de competența tribunalelor specializate sau, după caz, a secțiilor civile reorganizate potrivit alin. (1) se va ține seama de numărul și natura cauzelor, de specializarea judecătorilor, de necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora, precum și de volumul de activitate al instanței”.

151. Alte prevederi legale relevante în cauză sunt următoarele:

Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare:

Art. 223.Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite”.

 „Art. 225. – (1) Secțiile comerciale existente la data intrării în vigoare a Codului civil în cadrul tribunalelor și curților de apel se vor reorganiza ca secții civile ori, după caz, vor fi unificate cu secțiile civile existente, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanței.

(2) Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii prevăzută la alin. (1) își va produce efectele de la data intrării în vigoare a Codului civil.

(3) Cauzele civile și comerciale aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului civil vor continua să fie soluționate de aceleași complete de judecată, cu respectarea principiului continuității. În caz de trimitere spre rejudecare, cauza va fi repartizată conform normelor de organizare judiciară în vigoare la data înregistrării cauzei la instanța de trimitere.”

 „Art. 227.Dacă legea specială prevede că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel, după intrarea în vigoare a Codului civil, competența de judecată revine tribunalelor specializate sau, după caz, secțiilor civile ale tribunalelor, reorganizate potrivit art. 228, respectiv secțiilor civile reorganizate conform art. 225”.

Art. 230.La data intrării în vigoare a Codului civil se abrogă:

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

(…) c) Codicele de comerț din 1887, publicat în Monitorul Oficial nr. 31 din 10 mai 1887, cu excepția dispozițiilor art. 46 – 55, 57, 58 și 907 – 935, aplicabile în continuare în raporturile dintre profesioniști, care se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, a cărții a II-a «Despre comerțul maritim și despre navigație», precum și a dispozițiilor art. 948, 953, art. 954 alin. (1) și art. 955, care se abrogă la data intrării în vigoare a Codului maritim;”.

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

Art. 36. (…) (3) În cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părților, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, societăți, registrul comerțului, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, complete specializate pentru cauze maritime și fluviale”.

Art. 37.(1) În domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate.

(2) Tribunalele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor și al municipiului București și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ.(3) Tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care funcționează.

(4) Cauzele aflate în curs de judecată la data începerii funcționării tribunalelor specializate, potrivit art. 142 alin. (1), se vor trimite acestora, pe cale administrativă, din oficiu, spre soluționare. Tribunalul specializat este competent și în caz de trimitere spre rejudecare.”

Codul de procedură civilă:

Art. 94.Judecătoriile judecă:

1. în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani:

(…) k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști;”

 „Art. 95.Tribunalele judecă:

1. în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe;”.

152. Problema de drept semnalată de autorul sesizării, care a determinat jurisprudența diferită a instanțelor, este dată de interpretarea diferită a dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, în stabilirea competenței materiale procesuale a instanțelor/secțiilor specializate.

153. Deși sesizarea a vizat modalitatea diferită de stabilire a acestei competențe la nivelul celor trei tribunale specializate, din hotărârile anexate a rezultat că problema s-a pus în termeni asemănători și atunci când disputa a apărut între secțiile aceluiași tribunal sau aceleiași curți de apel.

154. Aceasta, în contextul în care, ca urmare a adoptării actualului Cod civil, prin Legea de punere în aplicare, nr. 71/2011, s-a prevăzut că secțiile comerciale existente în cadrul tribunalelor și curților de apel se vor reorganiza ca secții civile ori, după caz, vor fi unificate cu secțiile civile existente [art. 225 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare] și că, dacă legea specială prevede că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel, după intrarea în vigoare a Codului civil, competența de judecată revine tribunalelor specializate sau, după caz, secțiilor civile ale tribunalelor reorganizate potrivit art. 228, respectiv secțiilor civile reorganizate conform art. 225 (art. 227 din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare).

155. Prioritar, trebuie menționat că, deși sesizarea de recurs în interesul legii face referire la competența funcțională a unor instanțe specializate, în realitate, este vizată competența materială procesuală, întrucât, așa cum s-a subliniat în doctrină, în cadrul competenței jurisdicționale trebuie distins între competență materială (de atribuție) și competență teritorială, iar în cadrul competenței materiale se distinge între competența materială funcțională, stabilită după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe (de exemplu, judecata în primă instanță, judecata în apel, judecata în recurs), și competența materială procesuală, care se stabilește în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății.

156. Anterior modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare [care a abrogat dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă din 1865, referitoare la competența în soluționarea proceselor și cererilor în materie comercială], calificarea litigiilor comerciale se făcea, în absența unei calificări în acest sens prin normele procesuale civile, cu raportare la normele de drept substanțial conținute în Codul de comerț de la 1887 și în diferite legi speciale. În funcție de natura comercială sau civilă a pricinii se delimita competența între judecătorie și tribunal, doar în subsidiar aplicându-se criteriul valorii litigiului.

157. În contextul abrogării Codului de comerț [prin art. 230 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare], nu mai există suport în normele de drept material pentru o astfel de calificare a litigiilor, aptă să atragă o anumită competență în favoarea instanțelor specializate.

158. Dimpotrivă, în prezent, sub aspectul dreptului material care generează raporturi juridice pe care se grefează normele de drept procesual referitoare la competență, se constată că, potrivit art. 3 din Codul civil vizând aplicarea generală a Codului civil:

(1) Dispozițiile prezentului cod se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil.

(2) Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere.

(3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ”.

159. De asemenea, potrivit art. 8 din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare:

(1) Noțiunea «profesionist» prevăzută la art. 3 din Codul civil include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil.

(2) În toate actele normative în vigoare, expresiile «acte de comerț», respectiv «fapte de comerț» se înlocuiesc cu expresia «activități de producție, comerț sau prestări de servicii»”.

160. Așadar, toți profesioniștii, indiferent de statutul lor juridic (întreprinzător, persoană fizică sau juridică, ce desfășoară o activitate organizată, cu sau fără caracter lucrativ, indiferent că este vorba despre regii autonome, societăți, companii naționale, asociații, fundații, societăți agricole, liber-profesioniști ori societăți profesioniste), sunt supuși regulilor de drept civil, și nu unor reguli speciale.

161. Ca urmare a adoptării noului Cod civil prin Legea nr. 287/2009 s-a realizat, sub aspect procedural, o primă adaptare a legislației prin abrogarea, conform art. 219 pct. 1 și 2 din Legea nr. 71/2011, de punere în aplicare a Codului civil, a dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă anterior (competența materială în soluționarea cererilor și proceselor în materie comercială), precum și a prevederilor art. 10 pct. 4 din același act normativ (competența teritorială în soluționarea cererilor privitoare la obligații comerciale).

162. Ulterior, prin intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, s-a prevăzut, conform art. 94 pct. 1 lit. k) din Codul de procedură civilă, că judecătoriile judecă în primă instanță „orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști”.

163. De asemenea, tribunalele judecă în primă instanță toate cererile, indiferent de obiectul sau calitatea părților, care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe (art. 95 din Codul de procedură civilă).

164. În mod corespunzător se păstrează această competență și în căile de atac.

165. Rezultă că, potrivit dispozițiilor procedurale în vigoare, criteriile de determinare a competenței materiale sunt instituite după natura, obiectul sau valoarea pretenției.

166. Intrarea în vigoare a noilor dispoziții legale a impus și măsuri de ordin organizatoric, care să asigure implementarea concepției actuale a legiuitorului, diferită de reglementarea anterioară.

167. Astfel, potrivit art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicată (așa cum au fost modificate prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare), se prevede expres că în cadrul curților de apel și în cadrul tribunalelor funcționează „secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părților”.

168. În mod asemănător, dispozițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, stabilesc drept criterii în funcție de care se pot înființa, în cadrul secțiilor civile, complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii obiectul și natura acestora, prezentând o enumerare exemplificativă a patru categorii de litigii. Se constată că textul art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările următoare, nu indică in terminis, în afară de natura și obiectul litigiului, alte criterii în funcție de care se pot înființa, în cadrul secțiilor civile, complete specializate ori, după caz, tribunale specializate.

169. Prevederile art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, fac parte, alături de normele cuprinse în art. 223 – 227 din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, art. 35 alin. (2), art. 36 alin. (3) și art. 37 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, din dispozițiile de natură organizatorică apte să asigure punerea în aplicare a noului Cod civil, reglementând inclusiv modalitatea în care au fost gestionate dosarele aflate pe rolul fostelor instanțe comerciale la momentul intrării în vigoare a noii reglementări.

170. Totodată, textul art. 227 din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, trebuie pus în legătură cu normele la care chiar acesta face trimitere, ale art. 225, respectiv art. 228 din aceeași lege, din care rezultă criteriile de care se ține seama la stabilirea cauzelor de competența tribunalelor/secțiilor specializate.

171. În ce privește invocarea Hotărârii nr. 654 din 31 august 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători, aceasta nu poate crea reguli de competență în afara cadrului legal. De altfel, respectivul act administrativ nu face decât să pună în aplicare dispozițiile conținute în Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la reorganizarea tribunalelor/secțiilor, ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod civil, și, ca atare, nu o putea face decât în respectarea reperelor normative menționate (neidentificându-se, de altfel, în conținutul acestei hotărâri, alte criterii care să fie avute în vedere în stabilirea competenței).

172. Tot astfel, referitor la sistemul ECRIS, invocat de unele instanțe ca un argument în stabilirea unei anumite competențe, se constată că acesta este un simplu sistem tehnic de înregistrare și evidențiere a cauzelor, iar nu de distribuire a competenței între instanțe. Înregistrarea eronată a cauzelor, conform sistemului menționat, nu este atributivă de competență și nu exonerează instanța de obligația care îi revine de a-și verifica propria competență prin aplicarea criteriilor legale, pe care nu le poate suprima o evidență menită doar să reflecte dosarele înregistrate pe rolul instanței, iar nu să creeze o competență în afara normelor legale.

173. Interpretarea în sens contrar, dată de instanțele de judecată care au calificat litigiile nu după obiectul sau natura pricinii, ci după calitatea de profesionist a uneia dintre părți, este fără nicio acoperire în dreptul pozitiv, contravenind practic prevederilor art. 122 din Codul de procedură civilă, conform cărora „reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod”, și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituția României, potrivit cărora „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”.

174. În realitate, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru determinarea competenței materiale procesuale a tribunalelor/secțiilor specializate, se va ține seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare.

175. Din examinarea dispozițiilor art. 514 și ale art. 517 din Codul de procedură civilă reiese dreptul completului competent în soluționarea recursurilor în interesul legii de a dezlega problemele de drept cu care a fost sesizat în scopul interpretării și aplicării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești, sens în care deciziile date în această procedură se pronunță numai în interesul legii. Așa fiind, nici acest complet nu poate, pe cale de interpretare, să adauge la lege, efect care în speță s-ar putea realiza în mod nepermis în modalitatea identificării altor criterii la care legiuitorul nu s-a oprit anume în cuprinsul art. 226 din Legea nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare.

176. Revine în acest scop judecătorului, ca prim interpret al legii, rolul de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate, și de a aprecia asupra competenței materiale procesuale proprii în soluționarea litigiului cu judecata căruia a fost învestit.

 

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 18/2016

Prin Decizia nr. 18/2016, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești și, în consecință, stabilește că:

Competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare.

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 18/2016 (M. Of. nr. 237/6.04.2017): Art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil was last modified: aprilie 10th, 2017 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.