Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 11/2017 (M. Of. nr. 479/26.06.2017): Conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînmatriculat/neînregistrat potrivit legii

27 iun. 2017
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 3.124

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Decizia ÎCCJComplet ÎCCJActul normativArticolSumar
Decizia nr. 11/2017Complet DCD/P

Codul penal

Original Black Friday pe UJmag.ro!

O.U.G. nr. 195/2002, republicată

Art. 334; art. 335 

 

 

 

Art. 6, pct. 7, 30

 În interpretarea noțiunii de „autovehicul”, prevăzută de art. 334 alin. (1) din Codul penal și art. 335 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 6 pct. 6 și pct. 30 din O.U.G. nr. 195/2002, modificată și completată prin O.G. nr. 21/26.08.2014, conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînmatriculat/neînregistrat potrivit legii sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere nu întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal, respectiv de art. 335 alin. (1) din Codul penal.

În M. Of. nr. 479 din 26 iunie 2017, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 11/2017 din 12 aprilie 2017 referitoare la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „în ce măsură tractorul agricol sau forestier condus pe drumurile publice devine asimilat autovehiculului, iar conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînregistrat, potrivit legii, sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere întrunește condițiile de tipicitate a infracțiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal, respectiv art. 335 alin. (1) din Codul penal”.

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

Codul penal

„Art. 334

(1) Punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă”.

„Art. 335

(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani”.

O.U.G. nr. 195/2002, republicată

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

„Art. 6

În sensul prezentei ordonanțe de urgență, expresiile și termenii de mai jos au următorul înțeles:

(…)

6. autovehicul – orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obișnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor. Vehiculele care se deplasează pe șine, denumite tramvaie, precum și tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule. Troleibuzele sunt considerate autovehicule;

(…)

30. tractor agricol sau forestier – orice vehicul cu motor, care circulă pe roți sau pe șenile, având cel puțin două axe, a cărui principală funcție constă în puterea sa de tracțiune, conceput în special pentru a trage, a împinge, a transporta ori a acționa anumite echipamente, utilaje sau remorci utilizate în exploatarea agricolă ori forestieră și a cărui utilizare pentru transportul pe drum al persoanelor sau al mărfurilor ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau al mărfurilor nu este decât o funcție secundară. Sunt asimilate tractorului agricol sau forestier vehiculele destinate efectuării de servicii ori lucrări, denumite mașini autopropulsate”.

I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea de ședință din data de 27 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 9.349/325/2016, Curtea de Apel Timișoara – Secția penală, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru dezlegarea unei chestiuni de drept privind interpretarea dispozițiilor art. 334 alin. (1) și art. 335 alin. (1) din Codul penal, respectiv în ce măsură tractorul agricol sau forestier condus pe drumurile publice devine asimilat autovehiculului, iar conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînregistrat, potrivit legii, sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere întrunește condițiile de tipicitate a infracțiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal, respectiv art. 335 alin. (1) din Codul penal.

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”, se constată că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de textul de lege deoarece:

– un complet de judecată al Curții de Apel Timișoara, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, a constatat că există o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective; în acest sens, Curtea de Apel Timișoara este învestită cu soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj împotriva Sentinței penale nr. 341 din 24 octombrie 2016 pronunțate de Judecătoria Deta;

– până în prezent, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat, printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii, asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată;
– chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Având în vedere îndeplinirea tuturor condițiilor, astfel cum sunt prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea ce face obiectul prezentei cauze este admisibilă.

B. Referitor la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită

Din examinarea sentinței rezultă că singura chestiune de drept controversată și care se solicită a fi dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție se poate rezuma la a se stabili dacă tractorul condus de inculpat pe drumurile publice (apreciat de instanțe ca fiind tractor agricol sau forestier) constituie sau nu „autovehicul” în sensul art. 334 alin. (1) și art. 335 alin. (1) din Codul penal.

În opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu îi revine instanței supreme competența să stabilească „în ce măsură tractorul agricol sau forestier condus pe drumurile publice devine asimilat autovehiculului”, motivele urmând a fi menționate ulterior, însă cu precizarea că numai legiuitorul este competent să „asimileze ceva cu altceva” în materia incriminării unor fapte [în acest sens sunt elocvente dispozițiile art. 179 alin. (2) și art. 175 alin. (2) din Codul penal, respectiv dispozițiile art. 6 pct. 6 ultima teză și pct. 30 ultima teză din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 (legiuitorul folosind expresiile: „sunt asimilate”, „sunt considerate” „nu sunt considerate” etc.)].

Infracțiunile rutiere au fost preluate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice în actualul Cod penal (Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, fiind abrogate art. 84 – 87 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice).

Ulterior, în anul 2014, a intervenit actul normativ care a cauzat o practică judiciară neunitară, respectiv a fost publicată Ordonanța Guvernului nr. 21 din 29 august 2014 prin care a fost modificată și completată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Printre altele, acest ultim act normativ a transpus în legislația națională prevederile din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006, aspect precizat și în nota de fundamentare la Ordonanța Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

În sinteză, printre altele, au fost redefinite noțiunile de „vehicul”, „autovehicul” și „tractor”, după cum urmează:

– art. 6 pct. 6. autovehicul – orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obișnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor. Vehiculele care se deplasează pe șine, denumite tramvaie, precum și tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule. Troleibuzele sunt considerate autovehicule;

– art. 6 pct. 30. tractor agricol sau forestier – orice vehicul cu motor, care circulă pe roți sau pe șenile, având cel puțin două axe, a cărui principală funcție constă în puterea sa de tracțiune, conceput în special pentru a trage, a împinge, a transporta ori a acționa anumite echipamente, utilaje sau remorci utilizate în exploatarea agricolă ori forestieră și a cărui utilizare pentru transportul pe drum al persoanelor sau al mărfurilor ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau al mărfurilor nu este decât o funcție secundară. Sunt asimilate tractorului agricol sau forestier vehiculele destinate efectuării de servicii ori lucrări, denumite mașini autopropulsate;

– art. 6 pct. 31. *** Abrogat și care avea următorul conținut: pct. 31. tractor rutiertractorul pe roți, cu cel puțin două axe, utilizat pentru executarea de lucrări, precum și pentru tractarea unor remorci folosite pentru transportul de persoane sau bunuri și care se deplasează, de regulă, pe drumul public;

– art. 6 pct. 35. vehicul – sistemul mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane și/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări.

Din examinarea conținutului art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, ulterior datei de 29.08.2014, rezultă că „vehicul” este o categorie generală care înglobează categoria „autovehicul”.

Având în vedere această terminologie, prin pct. 35 din Ordonanța Guvernului nr. 21/2014 s-a dispus și înlocuirea, după caz, a unor expresii și termeni din conținutul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002:

35. În cuprinsul ordonanței de urgență, următoarele expresii și termeni se înlocuiesc după cum urmează:

a) termenul „tractor” se înlocuiește cu expresia „tractor agricol sau forestier”, iar expresia „substanțe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare” se înlocuiește cu expresia „substanțe psihoactive”;

b) în cuprinsul art. 6 pct. 15, art. 21 și art. 22 alin. (3) lit. b), expresiile „de autovehicule sau de tramvai” „de autovehicule sau de tramvaie”, respectiv „de autovehicule și de tramvaie” se înlocuiesc cu expresia „de autovehicule, de tractoare agricole sau forestiere ori de tramvaie”;

c) în cuprinsul art. 8, art. 106 alin. (1) și art. 125 lit. c), expresiile „autovehicul și tramvai” și „autovehicule și tramvaie” se înlocuiesc cu expresia „autovehicul, tractor agricol sau forestier și tramvai” sau autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie”, după caz;

d) în cuprinsul art. 9 alin. (1) și (6), art. 22 alin. (4), art. 25 alin. (2), art. 35 alin. (6), art. 36 alin. (1), art. 40, art. 44 alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 82 alin. (6), art. 99 alin. (1) pct. 4, 8 și 12, art. 100 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 13, art. 101 alin. (1) pct. 1, 4, 10 și 11, art. 102 alin. (1) pct. 19, 20 și 29, art. 103 alin. (1) partea introductivă și alin. (8), art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 1 și 9 și lit. c) pct. 4 și 5, art. 112 alin. (1) lit. m), n) și x), art. 122 lit. h) și art. 131, termenul „autovehicule”/„autovehicul”/„autovehiculelor” se înlocuiește cu expresia „autovehicule și tractoare agricole sau forestiere”/„autovehicul și tractor agricol sau forestier”/„autovehiculelor și tractoarelor agricole sau forestiere”, după caz;

e) în cuprinsul art. 22 alin. (1), (2) și (6), art. 23 alin. (1), (2) și (3^1) teza întâi, art. 25 alin. (1), art. 28, art. 78, art. 99 alin. (2), art. 100 alin. (2) și alin. (3) partea introductivă și lit. b), art. 101 alin. (2) și alin. (3) partea introductivă, art. 102 alin. (2) și alin. (3) partea introductivă, art. 103 alin. (1) lit. c), alin. (1^1) și (2), art. 106 alin. (2), art. 108 alin. (1) partea introductivă, art. 111 alin. (1) lit. d) și alin. (4), art. 112 alin. (1) lit. l), art. 119 și art. 122 lit. q), expresiile „autovehicul sau tramvai”, „autovehicule sau tramvaie” și „autovehicule ori tramvaie” se înlocuiesc cu expresia „autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai” ori „autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie”, după caz;

f) în cuprinsul art. 82 alin. (1), (2), (4), expresia „autovehicule și remorci” se înlocuiește cu expresia „autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și remorci”.

Expresia/Termenul „autovehicul sau a unui tramvai” din cuprinsul art. 334 alin. (1) și art. 335 alin. (1) din Codul penal nu a fost „înlocuită” cu o altă expresie/termen, incriminările fiind deja preluate anterior în Codul penal actual.

Pe cale de consecință, având în vedere că expresia/termenul „autovehicul sau a unui tramvai” din cuprinsul art. 334 alin. (1) și art. 335 alin. (1) din Codul penal nu a fost modificată, se poate deduce fie că voința legiuitorului a fost în sensul ca incriminările să se refere exclusiv la „autovehicul”, fie că este doar o necorelare a dispozițiilor legale.

În soluționarea chestiunii de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie însă, obligatoriu, să aibă în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv jurisprudența Curții Constituționale a României cu privire la accesibilitatea, claritatea și previzibilitatea normelor prin care se incriminează fapte (adică acele fapte care sunt considerate infracțiuni).

În art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului este consacrat principiul legalității infracțiunilor și pedepselor. Același articol impune, totodată, și ca legea penală să nu fie aplicată în mod extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu prin analogie. În consecință, legea penală trebuie să definească în mod clar infracțiunile și să stabilească clar pedepsele pentru acestea.

Această condiție este îndeplinită atunci când cetățeanul poate ști, plecând de la textul unei norme penale și, la nevoie, cu ajutorul interpretării date de instanțe, care sunt actele de conduită (acțiuni sau inacțiuni) care îi pot atrage răspunderea penală.

Dreptul intern este conform acestor principii, elocvente fiind dispozițiile art. 1 și 2 din Codul penal.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Hashman și Harrup contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, 1999, Soros contra Franței, 2011, Karademirci contra Turciei, 2005, Iordachi și alții contra Moldovei, 2009, Sunday Times contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, 1979, Rekvényi contra Ungariei, 1999, Rotaru contra României, 2000, Damman contra Elveției, 2005, Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, Hotărârea din 24 mai 2007) și a Curții Constituționale a României (deciziile nr. 1.470 din 2011, 1.483 din 2011, 453 din 2008, 710 din 2009, 189 din 2006, 61 din 2007 etc.), dar și în doctrina juridică și în jurisprudența națională s-a arătat că, pentru ca o normă să poată fi considerată lege, se cer a fi îndeplinite următoarele 3 condiții: accesibilitatea normei, claritatea și previzibilitatea normei. Astfel, s-a menționat, în primul rând, existența obligației statelor de a adopta norme de incriminare enunțate în termeni suficient de clari pentru a li se asigura previzibilitatea.

De asemenea, în mod constant s-a arătat că, pe lângă condiția ca legile penale să fie clare, ele trebuie și să fie interpretate în sens strict, mai ales în cazul celor de incriminare a faptelor. Această condiție impune, în primul rând, sancționarea penală a unei fapte numai dacă se încadrează într-un text al unei legi penale. O a doua cerință se referă la faptul că, deși Curtea Europeană a Drepturilor Omului și logica sistemului judiciar recunosc judecătorilor o anumită putere de apreciere, adică o marjă de interpretare a normei de drept penal substanțial, dreptul penal funcționează după regula interpretării stricte a legii care incriminează fapte, judecătorul, în domeniul dreptului penal substanțial, cu referire la normele de incriminare, dispune de o marjă de interpretare extrem de restrânsă, acestuia fiindu-i interzis să extindă definiția unor infracțiuni pentru a include, în conținutul acestora, noi fapte sau alte fapte care nu au fost avute în vedere de legiuitor la elaborarea normei de incriminare. Astfel, art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului interzice „falsa interpretare” (ipoteza în care judecătorul, sub acoperirea unei aparente interpretări a textului legal, decide ca acesta să se aplice dincolo de limitele stabilite de legiuitor), adică extinderea domeniului aplicabilității normei de drept penal, întrucât o astfel de interpretare ar conduce la o prea mare incertitudine asupra domeniului incident al normei penale. Pe de altă parte, principiul securității juridice se corelează cu un alt principiu, dezvoltat în dreptul comunitar, și anume principiul încrederii legitime. Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, principiul încrederii legitime impune ca legislația să fie clară și predictibilă, unitară și coerentă; de asemenea, impune limitarea posibilităților de modificare a normelor juridice, stabilitatea regulilor instituite prin acestea (cauzele Facini Dori v. Recre, 1994, Foto-Frost v. Hauptzollant Lübeck.Ost, 1987).

În consecință, Înalta Curte constată că cele două texte de lege [art. 334 alin. (1) și art. 335 alin. (1) din Codul penal – obiect al sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție], care se referă la „autovehicul”, nu îndeplinesc cerințele de accesibilitate, claritate și previzibilitate pentru ipoteza conducerii pe drumurile publice a unui „tractor agricol sau forestier”, astfel că – de lege lata – nu se poate stabili, de o manieră care, pe de o parte, să nu constituie o încălcare a principiului separației puterilor în stat, iar, pe de altă parte, să nu încalce jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale a României deja menționată, că persoana care conduce pe drumurile publice un tractor agricol sau forestier conduce „un autovehicul” și, deci, săvârșește infracțiunile prevăzute de art. 334 alin. (1), respectiv de art. 335 alin. (1) din Codul penal.

O dovadă în acest sens o reprezintă diversitatea opiniilor exprimate în scris de instanțe, jurisprudența neunitară și opiniile diverse exprimate de specialiști.

Înalta Curte apreciază, în sensul celor statuate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și Curții Constituționale a României, că, în lipsa unor criterii legale care să permită delimitarea dintre „tractorul agricol sau forestier” utilizat în virtutea funcției principale („puterea sa de tracțiune, conceput în special pentru a trage, a împinge, a transporta ori a acționa anumite echipamente, utilaje sau remorci utilizate în exploatarea agricolă ori forestieră”) și „tractorul agricol” utilizat în virtutea funcției secundare („utilizare pentru transportul pe drum al persoanelor sau al mărfurilor ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau al mărfurilor”), nu pot fi stabilite criterii jurisprudențiale, astfel cum au fost evidențiate în jurisprudența deja menționată sau în opiniile exprimate de instanțe.

Aceste criterii jurisprudențiale – care ar atrage incriminarea faptei – nu au caracter previzibil și obiectiv, fiind chiar subiective ori relative, deoarece sunt lăsate la aprecierea judecătorului, de la caz la caz, ceea ce ar afecta grav predictibilitatea aplicării normei penale de incriminare. Au fost propuse criterii jurisprudențiale care să permită „asimilarea tractorului agricol sau forestier” cu „autovehiculul” ori criterii care să susțină „tipicitatea faptei” cu cea incriminată în art. 334 alin. (1) și art. 335 alin. (1) din Codul penal:

legiuitorul nu mai folosește expresia de „autovehicul”, ci de „vehicul” [argument eronat, deoarece, chiar dacă “textul marginal” al infracțiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) și art. 335 alin. (1) din Codul penal conține noțiunea “vehicul”, în cuprinsul alineatelor fiecărui text incriminator se folosesc, după caz, termenii “autovehicul” și “vehicul”];

– tractorul agricol sau forestier condus pe drumurile publice devine asimilat autovehiculului (judecătorul nu poate proceda la „asimilare”, ci numai legiuitorul, cum, de altfel, a făcut în art. 6 pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 „Vehiculele care se deplasează pe șine, denumite tramvaie, precum și tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule. Troleibuzele sunt considerate autovehicule”);

persoana a condus tractorul pe drumurile publice, pe o distanță mare, tractorul folosit își pierde această calitate, de a nu fi considerat autovehicul, fiind folosit și condus pe drumurile publice, și nu în mod ocazional (distanță mare – criteriu relativ, subiectiv, imprevizibil ce ține de aprecierea judecătorului, de la caz la caz);

tractorul agricol sau forestier nu este utilizat conform funcției sale principale (în exploatarea agricolă ori forestieră), ci conform funcției sale secundare, respectiv pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum; în momentul în care este condus pe drumurile publice acesta devine asimilat cu un autovehicul (criteriu care presupune “stabilirea pe o anumită durată de timp” a modului de utilizare a tractorului agricol sau forestier, iar nu fapte singulare);

tractorul agricol sau forestier este condus în afara exploatațiilor agricole, forestiere, industriale etc., respectiv pe drumurile publice, fiind utilizat pentru transportul mărfurilor sau persoanelor sau pentru tractarea vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor; acesta constituie autovehicul în sensul art. 6 pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 (criteriu care presupune totala ignorare a modului de utilizare a tractorului agricol sau forestier în virtutea funcției sale principale, absolutizând chiar o singură faptă izolată de utilizare în virtutea funcției sale secundare).

De altfel, chiar legiuitorul, prin definiția “tractorului agricol sau forestier”, acceptă că acest vehicul este caracterizat prin ambele funcții, fără a le exclude, ci doar stabilind că una este funcție principală, iar alta este funcție secundară (art. 6 pct. 30. tractor agricol sau forestierorice vehicul cu motor, care circulă pe roți sau pe șenile, având cel puțin două axe, a cărui principală funcție constă în puterea sa de tracțiune, conceput în special pentru a trage, a împinge, a transporta ori a acționa anumite echipamente, utilaje sau remorci utilizate în exploatarea agricolă ori forestieră și a cărui utilizare pentru transportul pe drum al persoanelor sau al mărfurilor ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau al mărfurilor nu este decât o funcție secundară).

fără a ține seama de definiția cuprinsă în dispozițiile art. 6 pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 (adică un criteriu care ignoră realitatea normativă existentă);

în condițiile în care conducerea tractorului agricol sau forestier se realizează constant pe drumurile publice (conducerea constantă pe drumurile publice – criteriu relativ, subiectiv, imprevizibil ce ține de aprecierea judecătorului, de la caz la caz, și care presupune “stabilirea pe o anumită durată de timp” a modului de utilizare a tractorului agricol sau forestier, iar nu fapte singulare).

În raport cu limitele învestirii, nu se pot face considerații cu privire la alte aspecte legate de încadrarea juridică a faptelor; de asemenea, nu se impun alte considerații cu privire la aspecte necontestate în cauza penală (conducerea tractorului pe drumurile publice, inexistența unei înmatriculări/înregistrări legale a respectivului tractor, inexistența unui permis de conducere etc.).

În sfârșit, aceleași limite ale investirii nu permit și, de altfel, nici nu fac necesare alte considerații cu privire la obligativitatea înmatriculării/înregistrării tractorului agricol ori forestier, obligativitatea permisului de conducere a unui tractor agricol sau forestier etc., în raport cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 în forma existentă după data de 29.08.2014.

Întrucât scopul procedurii prevăzute de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală nu este cel de soluționare pe fond a cauzei penale, este în competența instanței de apel să stabilească chestiunile care țin de fondul cauzei (dacă respectivul vehicul cu motor era tractor agricol sau forestier, dacă trebuia înmatriculat/înregistrat, dacă pentru conducerea sa era obligatoriu un permis de conducere, dacă vehiculul a fost utilizat în virtutea principalei funcții (constând în puterea sa de tracțiune, conceput în special pentru a trage, a împinge, a transporta ori a acționa anumite echipamente, utilaje sau remorci utilizate în exploatarea agricolă ori forestieră) ori dimpotrivă, în virtutea funcției secundare (utilizare pentru transportul pe drum al persoanelor sau al mărfurilor ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau al mărfurilor).

 

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 11/2017

 

Prin Decizia nr. 11/2017, ÎCCJ (Complet DCD/P) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara, Secția penală, prin Încheierea din data de 27 ianuarie 2017, în Dosarul nr. 9.349/325/2016, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea noțiunii de „autovehicul”, prevăzută de art. 334 alin. (1) din Codul penal și art. 335 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 6 pct. 6 și pct. 30 din O.U.G. nr. 195/2002, modificată și completată prin O.G. nr. 21/26.08.2014, conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînmatriculat/neînregistrat potrivit legii sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere nu întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal, respectiv de art. 335 alin. (1) din Codul penal.

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 11/2017 (M. Of. nr. 479/26.06.2017): Conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînmatriculat/neînregistrat potrivit legii was last modified: iunie 27th, 2017 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter