Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 2/2016: Art. 129 („Pluralitatea de infracţiuni”) alin. (1) din Codul penal

17 mart. 2016
Vizualizari: 2828

Despre

  • M. Of. nr. 192 din 15 martie 2016
  • Decizia ÎCCJ nr. 2/2016
Decizia ÎCCJComplet  ÎCCJActul normativArticol Sumar
Decizia nr. 2/2016
(M. Of. nr. 192 din 15 martie 2016)
Complet DCD/PCodul penalArt. 129  În ipoteza infracțiunilor concurente săvârșite în timpul minorității, judecate separat, durata măsurii educative neprivative de libertate, dispusă pentru o infracțiune concurentă și executată, nu se scad din durata măsurii educative neprivative sau privative de libertate, dar va fi avută în vedere la alegerea și stabilirea sancțiunii conform art. 129 alin. (1) din Codul penal.


În M. Of. nr. 192 din 15 martie 2016, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 2/2016, Înalta Curte s-a reunit pentru a dezbate cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă, în cazul în care un inculpat minor săvârșește, în timpul minorității, un concurs de infracțiuni, fiind ulterior trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor din cadrul concursului de infracțiuni,  prin rechizitorii distincte, iar pentru una dintre infracțiuni i s-a aplicat o măsură educativă neprivativă de libertate, pe care a executat-o integral înainte de a fi trimis în judecată și pentru săvârșirea și celorlalte infracțiuni din cadrul concursului, în momentul în care i se  aplică o măsură educativă pentru toate infracțiunile din cadrul concursului de infracțiuni, conform art. 129 alin. (1) din Codul penal, durata măsurii educative deja executate se scade din durata noii măsuri educative aplicate pentru întreg concursul de infracțiuni sau se va dispune executarea integrală o noii măsuri educative aplicate pentru întreg concursul de infracțiuni, atât în cazul aplicării unei măsuri educative neprivative de libertate, cât și în cazul aplicării unei măsuri educative privative de libertate”.
 
Obiectul dezlegării chestiunii de drept
 
Art. 129 („Pluralitatea de infracțiuni”) alin. (1) din Codul penal

„(1) În caz de concurs de infracțiuni săvârșite în timpul minorității se stabilește și se ia o singură măsură educativă pentru toate faptele, în condițiile art. 114, ținând seama de criteriile prevăzute în art. 74”.

 Examen jurisprudențial – punctele de vedere ale instanțelor consultate în cauză
 
1. Opinia majoritară este în sensul de a nu se scădea durata măsurii educative deja executate din durata măsurii educative aplicate pentru concursul de infracțiuni, dispunându-se executarea integrală a măsurii educative aplicate în cazul concursului de infracțiuni, atât în cazul aplicării unei măsuri educative neprivative de libertate, cât și în cazul aplicării unei măsuri educative privative de libertate, deoarece Codul de procedură penală nu prevede nicio dispoziție în sensul deducerii duratei măsurii educative deja executate.

2. Opinia minoritară este că indiferent dacă vorbim despre o măsură educativă privativă sau neprivativă de libertate, durata măsurii educative deja executate trebuie să fie scăzută din durata măsurii educative aplicate în urma concursului de infracțiuni.

Opiniile specialiștilor
 
Soluția propusă de specialiști este aceea de a se ține seama de durata măsurii educative deja executate, fapt ce, spun aceștia, intră în concordanță cu reglementarea din art. 123 alin. (3) din Codul penal, luând în considerare, pentru identitate de rațiune, faptul că dacă măsura educativă rezultantă aplicabilă concursului se ia în timpul executării unei măsuri educative deja dispuse pentru una dintre infracțiunile concurente, atunci instanța poate să prelungească durata măsurii educative inițiale (caz în care durata executată este computată din durata prelungită a măsurii), fie poate să ia o altă măsură mai severă (caz în care nu se pune problema computării).

Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul ÎCCJ este în sensul de a nu se scădea durata măsurii educative deja executate din durata măsurii aplicate ca urmare a concursului de infracțiuni.

Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă ÎCCJ este în sensul  de a nu se scădea durata măsurii educative deja executate din durata măsurii aplicate ca urmare a concursului de infracțiuni, indiferent de tipul noii măsuri educative aplicate.

Raportul asupra chestiunii de drept
 
Prin raportul întocmit în cauză, judecătorul raportor opinează în sensul că, în ipoteza infracțiunilor concurente săvârșite în timpul minorității, judecate separat, durata măsurii educative neprivative de libertate, dispusă pentru o infracțiune concurentă și executată, nu se scade din durata măsurii educative neprivative sau privative de libertate, stabilită conform art. 129 alin. (1) din Codul penal.

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 2/2016
 
Prin Decizia nr. 2/2016, ÎCCJ a admis sesizarea pe care a formulat-o Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori – în Dosarul nr. 44.339/215/2014, în consecință, Înalta Curte a stabilit faptul că în raport cu prevederile art. 129 alin. (1) dacă, în cazul în care, un inculpat minor săvârșește, în timpul minorității, un concurs de infracțiuni, fiind ulterior trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor din cadrul concursului de infracțiuni, prin rechizitorii distincte, iar pentru una dintre infracțiuni i s-a aplicat o măsură educativă neprivativă de libertate, pe care a executat-o integral înainte de a fi trimis în judecată și pentru săvârșirea celorlalte infracțiuni din cadrul concursului, în momentul în care i se aplică o măsură educativă pentru toate infracțiunile din cadrul concursului de infracțiuni, conform art. 129 alin. (1) din Codul penal, durata măsurii educative deja executate se scade din durata noii măsuri educative aplicate pentru întreg concursul de infracțiuni sau se va dispune executarea integrală a noii măsuri educative aplicate pentru concursul de infracțiuni, atât în cazul aplicării unei măsuri educative neprivative de libertate, cât și în cazul aplicării unei măsuri educative privative de libertate.

ÎCCJ stabilește că, în ipoteza infracțiunilor concurente săvârșite în timpul minorității, judecate separat, durata măsurii educative neprivative de libertate, dispusă pentru o infracțiune concurentă și executată, nu se scad din durata măsurii educative neprivative sau privative de libertate, dar va fi avută în vedere la alegerea și stabilirea sancțiunii conform art. 129 alin. (1) din Codul penal.

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 2/2016: Art. 129 („Pluralitatea de infracțiuni”) alin. (1) din Codul penal was last modified: martie 17th, 2016 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.